25/11/2024
“Românii ne-au dat un mesaj ferm, iar noi ne-am învățat bine lecția.
Ilie Bolojan preia conducerea interimară a partidului într-un moment dificil pentru noi, toți liberalii, și pentru democrația din România. Alături de el, sunt colegi care au dovedit eficiență în administrație, la ei acasă.
În perspectiva alegerilor de duminică, vom fi corecți cu mureșenii, ne vom lua doar angajamente pe care le respectăm și nu vedem alt viitor pentru țară decât calea europeană.
Pentru turul 2, vom susține fără negociere candidatul proeuropean, Elena Lasconi.
În acest moment, democrația este cu adevărat amenințată.
Noi, toți, trebuie să o apărăm!”, președintele PNL Mureș, Ciprian Dobre.
CMF 11240002