PNL Cezieni

PNL Cezieni Partidul National Liberal Cezieni,judetul Olt

17/09/2026
16/09/2026
15/09/2026

O MINCIUNĂ PRELUATĂ DE ZECE SITE-URI RĂMÂNE TOT O MINCIUNĂ!

De câteva ore, mașinăria de propagandă încearcă să acrediteze ideea că în Partidul Național Liberal s-ar purta discuții despre suspendarea președintelui României, Nicușor Dan.
Dezmint categoric această intoxicare:
În PNL nu a existat nicio discuție oficială despre suspendarea președintelui Nicușor Dan. Nu există nicio decizie în acest sens și PNL nu va susține un asemenea demers!
Cunoaștem foarte bine mecanismul manipulării.
O „informație pe surse” este plantată într-o publicație obscură. Nu există documente, declarații asumate sau vreo decizie a partidului. Există doar anonimi, „tabere”, „surse apropiate” și scenarii inventate. Apoi, minciuna este preluată în cascadă de site-urile de propagandă, până când intoxicarea pare știre, iar ficțiunea pare realitate.
Nu este presă. Este o operațiune politică de intoxicare!
Partidul Național Liberal este un partid democratic, proeuropean, profund atașat statului de drept și stabilității României. PNL nu va deveni vehiculul extremiștilor de la AUR și nici instrumentul prin care PSD încearcă să provoace o nouă criză politică.
Nu vom participa la un parteneriat toxic între extremismul gălăgios al AUR și vechiul sistem de putere construit de PSD.
Da, pot exista și în PNL persoane apropiate de zona pesedistă, oameni care își șoptesc frustrările pe culoare și livrează presei tot felul de bazaconii „pe surse”. Dar declarațiile anonime ale câtorva nemulțumiți nu reprezintă poziția Partidului Național Liberal.
PNL nu este o anexă a PSD, nu este aliatul AUR,PNL nu susține suspendarea președintelui României.
Cei care visează la o asemenea alianță confundă dorințele lor cu realitatea și intoxicările de presă cu deciziile politice.
Suspendarea unui președinte nu este o jucărie electorală și nici o armă folosită pentru reglarea conturilor dintre partide. Este o procedură constituțională excepțională, care nu poate fi declanșată pentru că unora nu le convine un om, o decizie sau o poziție politică.
România are nevoie de stabilitate, reforme și o direcție europeană clară. Nu are nevoie de crize fabricate, petarde mediatice și scenarii scrise în laboratoarele de propagandă.
Poziția publică a conducerii PNL a fost deja exprimată fără echivoc: partidul nu susține suspendarea președintelui Nicușor Dan. Comunicatul oficial al PNL a respins și existența unei pretinse „aripi” liberale care ar negocia un asemenea plan.
Restul este zgomot,manipulare,propagandă.
Oricâte site-uri ar multiplica o minciună, ea nu va deveni adevăr. Iar oricâte „surse” ar inventa o alianță PNL–PSD–AUR, Partidul Național Liberal nu își va abandona identitatea democratică și proeuropeană.
PNL nu va vota suspendarea președintelui Nicușor Dan.
Punct.

03/09/2026

Dragoș Pîslaru, ministrul Fondurilor Europene, președinte PNL Sector 3:

PNRR a „distrus” România:
🟩 a construit Autostrada Moldovei;
🟩 a ridicat 7 spitale noi;
🟩 a dotat România cu 1.200 ambulanțe moderne;
🟩 a finanțat 25 unități de terapie intensivă neonatală;
🟩 a susținut peste 2.000 de cabinete ale medicilor de familie;
🟩 a construit 885 de unități locative pentru tineri din comunități marginalizate;
🟩 a adăugat peste 90 kilometri de rețele de apă și de canalizare;
🟩 a renovat energetic zeci de mii de clădiri în toată țara;
🟩 a dotat 60.000 de gospodării cu panouri fotovoltaice și peste 20.000 de case cu renovare și panouri;
🟩 a împădurit peste 20.000 de hectare și peste 1.300 metri pătrați de păduri urbane;
🟩 a introdus 50 locomotive, 64 vagoane și 1.500 km cale ferată modernizată;
🟩 a realizat peste 5.000 de insule ecologice digitalizate;
🟩 a finanțat cloudul guvernamental necesar digitalizării României;
🟩 a adăugat producție de peste 1.000 de megawați energie pentru România;
🟩 a dotat zeci de mii de școli cu laboratoare moderne;
🟩 a ridicat 110 creșe și a creat un număr de locuri pentru copii peste ținta de 4.500 stabilită prin program;
🟩 a susținut elevii vulnerabili din școlile unde abandonul era mare;
🟩 a finanțat digitalizarea universităților;
🟩 și multe, multe altele.

În ciuda sabotajului marcă înregistrată PSD, Guvernul condus de Ilie Bolojan a reușit să asigure absorbția din PNRR a peste 90% din banii europeni nerambursabili și peste 95% pe componenta de împrumuturi.

Politicienii care critică azi succesul PNRR-ului în România sunt doar supărați pentru că n-au putut să-l prăduiască.

Mulțumesc echipei din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și tuturor colegilor din guvern și din administrație care au muncit din greu ca să transformăm PNRR dintr-un eșec major, așa cm era când am preluat ministerul anul trecut, într-un succes european, așa cm îl încheiem acum.

Uniunea Europeană nu e nici bau-bau și nici stăpânul României.
Uniunea Europeană este șansa noastră spre modernizare și dezvoltare.

01/09/2026

Iluzia „Suveranismului” în România: Cum controlează Sistemul nemulțumirea publică

Tot incepe o noua sesiune a Parlamentului si se pregatesc transferuri de parlamentari pentru ca Sistemul sa aibă un guvern ascultător.
Este momentul să privim dincolo de demagogie și să analizăm realitatea politică prin prisma faptelor, a cifrelor și a logicii reci.Curentul numit „suveranist” – reprezentat de partide care mimează o luptă acerbă cu structurile de putere – este o construcție artificială. O supapă de siguranță concepută și controlată din umbră tocmai de Sistemul pe care acești lideri pretind că îl contestă. În locul unei opoziții reale, publice, ni se livrează un spectacol de fațadă care neutralizează orice reformă structurală.Să privim adevărul factual:Limitele AUR și George Simion: Alianța pentru Unirea Românilor și-a atins plafonul politic din cauza președintelui său. George Simion este o figură profund controversată la nivel european, având interdicții oficiale de intrare în Ucraina și Republica Moldova din motive de securitate națională. Un stat NATO și UE nu poate fi guvernat de un lider izolat diplomatic de vecinii săi. Oamenii lucizi din interiorul formațiunii, precum Petrisor Peiu, au înțeles acest blocaj și acționează deja în consecință, realizând că partidul este doar un instrument de stocare a voturilor de protest.

Reciclarea prin SOS și POT: Aparenta alternativă oferită de SOS România sau Partidul Oamenilor Tineri (POT) se dizolvă rapid. Pe măsură ce aceste structuri se fragmentează, parlamentarii lor sunt recuperați și disciplinați de Victor Ponta – acționând ca un vector de influență al PSD și al vechii elite din aparatul de stat. Strategia este clasică: fragmentarea electoratului naționalist și reintegrarea lui sub umbrela marilor decizii de sistem.Când masca suveranismului cade, în spatele ei apare aceeași politică veche: traseism, funcții, interese și PSD.

Sistemul și-a creat sperietoarea. Sperietoarea îi adună voturile. Iar apoi, bucată cu bucată, i le aduce înapoi.
Circuitul financiar și propaganda media: Structura de rezistență a acestor partide este eminamente financiară.
Conform datelor oficiale, doar în prima jumătate a anului, AUR a beneficiat de subvenții de 18 milioane de lei, SOS România a primit 7,8 milioane, iar POT a încasat 6,3 milioane. Destinația acestor fonduri publice nu o reprezintă proiectele legislative, ci finanțarea directă a canalelor media partizane (Realitatea, Antenele, RTV). AUR direcționează, de exemplu, aproximativ 60.000 de euro lunar către trustul Realitatea pentru servicii de promovare. Circuitul este perfect închis: partidul primește fonduri de la buget, le transferă către televiziuni, iar acestea livrează publicului un discurs alarmist care le validează imaginea.

Adevărata reformă nu se poate realiza prin intermediul unor actori politici ghidați din umbră de păpușari, izolați internațional și dependenți de oligarhia media. Este datoria noastră să decodificăm aceste mecanisme de manipulare și să refuzăm să mai fim masa de manevră a unui sistem care se autoconservă prin simularea patriotismului.
Dacă voi considerați că această analiză merită să fie cunoscută, vă invit să o distribuiți.

27/08/2026

770 de milioane de euro pierdute.

Acum trebuie spus și de ce.

Asumarea colectivă a rezultatului nu înseamnă că trebuie ascunse cauzele blocajului.
Ministerul și echipa condusă de Dragoș Pîslaru au făcut, în trei luni, munca tehnică pe care PSD nu a reușit să o facă în trei ani. Au fost evaluate funcțiile din sistemul public, au fost construite grile, au fost testate variante de eșalonare și diferite formule de aplicare. S-a negociat cu sindicatele și s-au căutat soluții care să împace două obiective obligatorii: mai multă echitate în salarizarea publică și respectarea limitei bugetare pe care România și-a asumat-o în fața Comisiei Europene.

Președintele spune că legea este aproape finalizată din punct de vedere tehnic.
Atunci, întrebarea este simplă:
Ce decizie politică nu a putut fi luată și cine s-a opus ei?

Mai există un fapt care nu poate fi trecut sub tăcere. În acordul politic de la Cotroceni, Sorin Grindeanu și-a pus semnătura pe o anvelopă de 8 miliarde de lei pentru aplicarea reformei salarizării. Ulterior, prin negocieri și prin eforturile PNL, această anvelopă a fost majorată tocmai pentru a permite o soluție echilibrată pentru toate categoriile profesionale.

Cu alte cuvinte, limita de la care au pornit negocierile nu a fost impusă PSD. A fost asumată inclusiv de PSD, prin semnătura propriului președinte.

Dacă PSD a considerat ulterior că soluțiile propuse nu sunt bune, trebuie să spună public ce s-a schimbat.

Cu cât trebuia mărită din nou anvelopa salarială? Și, mai ales, de unde veneau banii? Ce soluții aveau?

Nu putem transforma Legea salarizării într-o competiție în care fiecare partid promite fiecărui sindicat ceea ce vrea să audă. O reformă adevărată presupune și alegeri dificile.
PSD trebuie să-și asume propriile poziții și propriile blocaje din timpul negocierilor.
De aceea, cred că trebuie făcută publică întreaga cronologie a negocierilor și poziția fiecărui partid: de la acordul semnat la Cotroceni și anvelopa inițială de 8 miliarde de lei până la variantele negociate ulterior.
Românii au dreptul să afle nu doar că s-au pierdut 770 de milioane de euro.
Au dreptul să știe de ce s-au pierdut, ce soluții au existat și cine a blocat fiecare soluție pusă pe masă.

21/08/2026

Când o să fiu mare vreau sa mă fac ,,GIGI BECALI"

De 36 de ani vorbim despre reforme,despre economie și despre investiții, despre PIB, deficit, autostrăzi, fonduri europene, funcții și putere.
Am vorbit despre aproape orice,mai puțin despre ceea ce ar fi trebuit să fie prioritatea absolută a României: COPIII ȘI TINERII EI.
Și astăzi plătim factura,nu factura unui singur guvern sau a unui singur partid.
Este factura unei întregi societăți care, timp de 36 de ani, a confundat progresul cu înavuțirea.
Am construit vile, dar am lăsat școli să se degradeze,am cumpărat mașini tot mai scumpe, dar am acceptat ca profesorul să-și piardă prestigiul.
Am alergat după proprietăți, conturi, funcții și influență, dar am uitat să construim caractere.
Am învățat copiii să întrebe „Cât câștig?”, înainte să întrebe „Ce știu să fac?”.
Am transformat succesul într-o fotografie cu o mașină scumpă și educația într-o obligație birocratică.
Și apoi ne mirăm de societatea pe care am construit-o,ne mirăm că tinerii pleacă sau că unii nu mai cred în școală.
Ne mirăm că meseria, cartea, disciplina, munca și respectul par uneori valori din altă epocă,suntem surprinsi că profesorul pierde competiția cu influencerul, că biblioteca pierde competiția cu telefonul și că modelul omului educat pierde competiția cu modelul îmbogățirii rapide.
Dar cine le-a oferit tinerilor această lume?
Noi,generațiile adulte,noi am construit-o,am am tolerat-o, am votat-o, am administrat-o.
De aceea, înainte să arătăm cu degetul spre tineri, ar trebui să avem curajul să ne uităm în oglindă.
Un copil nu se naște cinic,nu se naște disprețuind școala sau crezând că banul este singura măsură a succesului.
Nu se naște fără respect pentru familie, comunitate, profesori, țară sau credință.
Aceste lucruri se învață sau, mai grav, nu se mai învață deloc.
Am slăbit școala și slăbit autoritatea profesorului,am relativizat meritul,am transformat prea des diploma într-o hârtie și educația într-o statistică.
Am permis ca oameni fără vocație să ajungă modele, iar oameni care formează generații să fie împinși la marginea societății.
Īmi aduc aminte ,acum ceva timp,o fetita de vreo 8 anisori ,intrebată fiind ce vrea să se facă când o să fie mare,a răspuns că vrea să se facă ,,Elena Udrea"
Poate cea mai mare greșeală a ultimelor decenii a fost că am separat educația de formarea caracterului.
Școala nu trebuie doar să producă absolvenți. Trebuie să formeze OAMENI.
Oameni care știu ce înseamnă munca,indivizi care cunosc diferența dintre drepturi și privilegii,cetațenî care respectă legea,oameni care își respectă părinții și profesorii, care își cunosc istoria, care au rădăcini, care înțeleg libertatea, dar și responsabilitatea.
Oameni care au credință, repere morale și respect pentru aproapele lor.
Pentru că o societate fără valori poate deveni mai bogată dar nu devine neapărat mai bună.
Poți avea mall-uri și să nu ai caractere,poți avea milioane de telefoane inteligente și tot mai puțină înțelepciune.
Poți avea universități și să nu ai educație,poți avea diplome și să nu ai competență.
Și trebuie să avem curajul să vorbim despre una dintre marile greșeli ale tranziției românești: explozia necontrolată a zeci de facultăți și universități private, într-o perioadă în care statul a renunțat prea ușor la exigență și la controlul real al calității. În prea multe cazuri, educația a fost tratată ca o afacere, studentul a devenit client, iar taxa de școlarizare a ajuns mai importantă decât competența dobândită la absolvire. S-au multiplicat specializări fără legătură cu nevoile economiei, s-au împărțit diplome cu o ușurință care a devalorizat însăși ideea de studiu universitar și s-a creat iluzia că o diplomă poate înlocui cunoașterea, munca și performanța. Nu existența învățământului privat este problema — universitățile private serioase își au locul într-o societate modernă — ci transformarea educației, acolo unde s-a întâmplat, într-un comerț cu diplome. România a plătit și continuă să plătească prețul acestei confuzii dintre accesul la educație și renunțarea la standarde. Când banul intră pe ușa universității înaintea meritului, pe cealaltă ușă riscă să iasă competența.
România trebuie să decidă ce vrea să fie peste 20 sau 30 de ani.

În tânărul care vrea să muncească și căruia îi oferim o șansă sau îi cerem „relații”.
În familia pe care o ajutăm să-și crească decent copiii.
În valorile pe care avem curajul să le transmitem mai departe.

Pentru că adevărata măsură a unei generații nu este averea pe care a strâns-o pentru ea însăși.
Este țara pe care o lasă copiilor ei.

Address

Cezieni

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PNL Cezieni posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share