23/03/2026
"Aprilie cu bucurie" este campania ce conturează frumos dorințele și nevoile anumitor categorii de oameni. Haosul zilnic și dezordinea socială ne arată că nu totul e roz, dar binecuvântarea vine din dorința de a face bine necontenit.
Primăvara este anotimpul care dă un nou sens și o nouă viziune asupra a tot ceea ce ne înconjoară, anotimpul în care totul reînvie, precum și noi putem dărui o împlinire bebelușilor, copiilor, adulților și vârstnicilor pentru care "acasă" înseamnă așezământul de la Valea Screzii, pe care încercăm să îl vizităm în preajma celor mai importante sărbători din an.
Îmi doresc ca și de această dată să reușim să strângem: hăinuțe și încălțăminte (pentru orice vârstă și orice mărime), jucării și rechizite, obiecte casnice sau de igienă, precum și alimente neperisabile deoarece e posibil să mai primească în această perioadă și de la alte persoane și să nu existe situații în care să se altereze deoarece nu ne dorim să promovăm risipa alimentară. Fiind numeroși, alimentele precum: mălaiul, făina, uleiul, conservele, pastele făinoase, zahărul, uleiul etc cu siguranță le sunt de folos întotdeauna, iar păstrarea lor este una mai facilă.
Menționez faptul că lucrușoarele nu trebuie să fie noi, dar nici într-o stare deplorabilă de degradare !!!
Termenul limită al campaniei "Aprilie cu bucurie" este 6 aprilie. 🐰
Împreună reușim! Împreună suntem o familie! Împreună putem schimba lumea! 🙏🍀🩷