17/05/2026
O delegație a TSD Buzău a fost prezentă la Academia Europeană a Tinerilor Lideri Politici, ediția a XXIX-a, desfășurată la Constanța, un eveniment dedicat dialogului despre provocările și direcțiile de dezvoltare ale României și Uniunii Europene.
În cadrul sesiunilor de lucru și al dezbaterilor, au fost abordate teme esențiale precum competitivitatea economică a României și a Uniunii Europene, reindustrializarea și investițiile strategice, reforma economică și creșterea valorii adăugate în economie, rolul energiei în dezvoltarea competitivității, dar și provocările pieței muncii în context european.
Totodată, au avut loc dezbateri privind viitorul Europei, echilibrul bugetar și impactul politicilor verzi asupra economiei europene, în cadrul unor sesiuni interactive care au reunit tineri lideri politici din întreaga țară.
Participarea la acest eveniment reprezintă o oportunitate importantă pentru schimbul de idei, dezvoltarea dialogului european și consolidarea unei noi generații de lideri implicați în viitorul României.