Consiliul Județean al Elevilor Buzău

Consiliul Județean al Elevilor Buzău BUZĂU Consiliul Judeţean al Elevilor Buzău este o substructură a Consiliului Naţional al Elevilor şi are ca partener Ministerul Educaţiei Naţionale.

Principalul scop al acestei structuri este de a reprezenta interesele si drepturile elevilor buzoieni.

📍 CJE Buzău a participat în data de 19 mai 2026 la întâlnirea strategică organizată în cadrul Caravanei „European Youth ...
20/05/2026

📍 CJE Buzău a participat în data de 19 mai 2026 la întâlnirea strategică organizată în cadrul Caravanei „European Youth Village”, găzduită de Municipiul Râmnicu Sărat, un eveniment dedicat susținerii tinerilor din mediul rural și dezvoltării unor inițiative pentru obținerea titlului de „Sat European de Tineret 2027”.

🤝 Activitatea a reunit reprezentanți ai administrației publice, ai educației și ai sectorului de tineret, alături de Victor Toma, coordonator al programului „Satul European de Tineret”, împreună cu echipa Asociației pentru Dezvoltare Activă.

⭐ Din partea instituțiilor și structurilor partenere au fost prezenți domnul Sorin Cîrjan, Primarul Municipiului Râmnicu Sărat, doamna Liliana Sbîrnea, profesor, fost Prefect al județului Buzău și fost Senator în Parlamentul României, domnul Cosmin Pororo, Director al DJST Buzău, domnul Vasile Neculaiasa, Director al Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare” Râmnicu Sărat și Formator ANPCDEFP, doamna Gianina Gabriela Nicolescu, Director al Liceului Tehnologic „Victor Frunză” Râmnicu Sărat, domnul Andrei Cueru, Președinte CJE Buzău, și domnul Claudiu Pîrvu, Președinte CȘE LTSM.

🎙️ Evenimentul a fost moderat de domnul Florin Ceparu, Manager al Centrului EUROPE DIRECT Râmnicu Sărat, partener al activității, având ca organizație gazdă Primăria Municipiului Râmnicu Sărat.

👐 Ne bucurăm să vedem tineri implicați, motivați și pregătiți să contribuie activ la dezvoltarea comunităților lor!

📍 Consiliul Județean al Elevilor Buzău a participat la Sesiunea Regională de Formare a Elevilor Reprezentanți – SRFER Su...
27/04/2026

📍 Consiliul Județean al Elevilor Buzău a participat la Sesiunea Regională de Formare a Elevilor Reprezentanți – SRFER Sud-Est 2026!

În perioada 17–19 aprilie, am fost prezenți la Călărași, unde, sub cupola impresionantă a Palatului Socio-Cultural, a avut loc un eveniment dedicat consolidării reprezentării elevilor la nivel regional.

Alături de aproximativ 85 de lideri ai elevilor din 9 județe și Municipiul București, am contribuit la conturarea unui dialog autentic între elevi și instituții, având ca obiectiv un sistem educațional centrat pe nevoile beneficiarilor primari.

📝 Pe parcursul sesiunii, am participat la ateliere interactive și activități menite să ne dezvolte aptitudinile de reprezentare, răspunzând unei întrebări esențiale: Cum îți reprezinți, de fapt, colegii? Astfel, experiența acumulată ne va sprijini în activitatea noastră din județ, ajutându-ne să fim voci mai puternice și mai bine pregătite.

🤝 Mulțumim autorităților din Călărași pentru sprijinul acordat, precum și Consiliului Județean al Elevilor Călărași și Consiliului Național al Elevilor pentru organizarea și coordonarea acestui eveniment de impact!

💬 Împreună construim o reprezentare mai eficientă și un viitor mai bun pentru elevi!

Consiliul Județean al Elevilor Buzău a participat în data de 7 aprilie 2026 la o sesiune de informare dedicată promovări...
15/04/2026

Consiliul Județean al Elevilor Buzău a participat în data de 7 aprilie 2026 la o sesiune de informare dedicată promovării Numărului Unic pentru Copii 119, un instrument esențial în prevenirea și combaterea abuzului, neglijării și violenței asupra copiilor.

În cadrul evenimentului, președintele Consiliului Județean al Elevilor Buzău, Andrei-Ioan Cueru, a subliniat importanța informării elevilor și a implicării active a acestora în promovarea unui mediu sigur în unitățile de învățământ și în comunitate.

Discuțiile au vizat identificarea unor soluții concrete pentru prevenirea situațiilor de risc, precum și prezentarea mecanismelor de intervenție utilizate de instituțiile competente, inclusiv funcționarea liniei 119 și rolul echipelor specializate în gestionarea cazurilor de abuz.

La această inițiativă au participat reprezentanți ai următoarelor instituții:
• Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție
• Instituția Prefectului – Județul Buzău
• Primăria Municipiului Buzău
• Inspectoratul de Poliție Județean Buzău
• Inspectoratul Școlar Județean Buzău
• Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Buzău
• Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzău
• Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Ploiești
• Serviciul de Telecomunicații Speciale

Evenimentul face parte din seria sesiunilor de informare derulate la nivel național în cadrul proiectului „Sistem Next Generation 119”, care are ca obiectiv modernizarea instrumentelor digitale de alertare și intervenție destinate protecției copilului.

Prin implicarea în astfel de demersuri, Consiliul Județean al Elevilor Buzău își reafirmă angajamentul de a reprezenta interesele elevilor și de a contribui la crearea unui mediu sigur și incluziv pentru toți copiii.

©️Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Biroul de Presă al CJE Buzău.

📍 În perioada 19–22 februarie, reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Buzău au participat la cea de-a XLVIII-a ...
12/03/2026

📍 În perioada 19–22 februarie, reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Buzău au participat la cea de-a XLVIII-a sesiune de lucru a Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor, desfășurată în municipiul București.

🗣️ Alături de peste 100 de elevi reprezentanți din întreaga țară, am luat parte la dezbateri privind subiecte importante pentru elevi, contribuind la formularea concluziilor și stabilirea priorităților pentru perioada următoare.

🤝 Participarea la această sesiune de lucru a reprezentat o oportunitate de colaborare, dialog și implicare activă în procesul de reprezentare a elevilor la nivel național.

👏🏻 Le mulțumim organizatorilor, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București, alături de sponsorii evenimentului, pentru contribuția lor esențială la buna desfășurare a Adunării generale.

© Biroul de Presă al Consiliului Național al Elevilor.

🎤 Elevii din Buzău au arătat că ideile lor chiar pot schimba școala!La conferința Reimagine Education, desfășurată la Te...
09/03/2026

🎤 Elevii din Buzău au arătat că ideile lor chiar pot schimba școala!

La conferința Reimagine Education, desfășurată la Teatrul George Ciprian, în data de 11.02.2026, peste 300 de participanți au ascultat inițiativele elevilor din liceele buzoiene și au descoperit cm arată școala văzută prin ochii lor.

💡 Spații sigure de socializare, cluburi extrașcolare, activități de dezvoltare personală, mentorat și implicare – sunt doar câteva dintre ideile pe care elevii le-au prezentat, demonstrând că tinerii pot fi parteneri reali în construirea unei educații mai relevante și mai conectate la viața de zi cu zi.

Ca partener, Consiliul Județean al Elevilor Buzău susține inițiativele care aduc vocea elevilor mai aproape de deciziile din educație și care încurajează implicarea lor activă în comunitate.

📚 Evenimentul a marcat încheierea proiectului Reimagine Education, cofinanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+ și implementat de Federația Coaliția pentru Educație împreună cu Asociația ROI.

🤝 Mulțumim partenerilor care au făcut posibil acest eveniment:
• Inspectoratul Școlar Județean Buzău
• Primăria Municipiului Buzău
• Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman

👏 Felicitări tuturor elevilor și profesorilor implicați pentru idei, curaj și implicare!

🎬 Materiale realizate de Robin Eparu – Ersproduction.ro

Pe 4 noiembrie 2025, Consiliul Județean al Elevilor Buzău, în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară din cadrul IPJ ...
05/11/2025

Pe 4 noiembrie 2025, Consiliul Județean al Elevilor Buzău, în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Buzău, a organizat activitatea educativ-preventivă „Traficul de droguri nu e combinație!”, desfășurată la Centrul Muzeal „I. C. Brătianu”.

📚 Sala a fost plină de elevi interesați, care au participat activ la discuții, au adresat întrebări și au venit cu propuneri valoroase privind modalități de prevenire a consumului și traficului de droguri în rândul tinerilor.

Evenimentul a avut ca scop deschiderea unui dialog real între instituțiile implicate și elevi, promovând importanța informării, responsabilității și colaborării în construirea unui mediu sigur.

🤝 Printre invitați s-au numărat reprezentanți ai Serviciului de Probațiune Buzău și DGASPC Buzău, care au adus în discuție perspective relevante din activitatea lor.

🐾 În încheiere, Xena, cățelul special pregătit pentru depistarea substanțelor interzise, a oferit împreună cu îndrumătoarea ei o demonstrație impresionantă, care a captat atenția tuturor participanților.

Mulțumim tuturor celor implicați pentru sprijin, deschidere și implicare! 💙

🎯 Traficul de droguri nu e combinație!Consiliul Județean al Elevilor Buzău, în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlar...
31/10/2025

🎯 Traficul de droguri nu e combinație!

Consiliul Județean al Elevilor Buzău, în parteneriat cu Biroul de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, te invită la o activitate educativ-preventivă dedicată Programului Național pentru prevenirea traficului de droguri în rândul minorilor și tinerilor.

📅 4 noiembrie 2025
🕐 13:00 – Conferință
📍 Centrul Muzeal „I. C. Brătianu” Buzău
🐾 După conferință: demonstrație cu patrupedul special antrenat pentru depistarea substanțelor interzise – în Parcul Complexului Muzeal

👉 Evenimentul își propune să ofere informații esențiale despre riscurile consumului și traficului de droguri, dar și să deschidă un dialog real cu elevii, pentru a înțelege cm percep ei această problemă și ce soluții văd pentru prevenirea ei.
Activitatea va include o sesiune de dezbatere interactivă, în care participanții sunt încurajați să vină cu idei, opinii și propuneri privind crearea unui mediu sigur și responsabil pentru generația lor.

📩 Înscrie-te completând formularul: https://forms.gle/dAPqencPQcY3QaqCA

📌 Locurile sunt limitate!

📖 În educație, ingredientul care dă echilibru și valoare întregului proces este Statutul Elevului!📊 Raportul privind Imp...
05/10/2025

📖 În educație, ingredientul care dă echilibru și valoare întregului proces este Statutul Elevului!

📊 Raportul privind Implementarea Statutului Elevului la nivel național (RISEN) este chestionarul prin care Consiliul Național al Elevilor află direct de la elevi și profesori cm sunt respectate drepturile și responsabilitățile lor în școli.

🎯 Scopul? Identificarea problemelor reale cu care se confruntă elevii și crearea unor soluții care pot îmbunătăți sistemul educațional.

👥 CJE Buzău te invită să îți faci vocea auzită!
Completează chestionarul RISEN și contribuie la o imagine clară asupra educației din județul nostru.

👉 Link către formular: https://tally.so/r/mBr1le

📌 Găsești linkul și în bio!

În data de 19 septembrie, la Centrul „Iazul Morilor”, a avut loc prima Adunare generală a Consiliului Județean al Elevil...
20/09/2025

În data de 19 septembrie, la Centrul „Iazul Morilor”, a avut loc prima Adunare generală a Consiliului Județean al Elevilor Buzău din anul școlar 2025–2026.

Reprezentanții elevilor din liceele buzoiene au discutat aspecte importante privind:
- prelungirea mandatelor;
- organizarea alegerilor pentru Consiliile de Administrație din fiecare liceu;
- calendarul alegerilor pentru Consiliile Școlare ale Elevilor;
- prioritățile și planurile de acțiune pentru noul an școlar.

Aceasta a fost prima întâlnire din noul an școlar, urmând ca în perioada următoare să ne reunim într-un număr și mai mare. Totodată, vor fi lansate recrutări atât pentru Programul de voluntariat, cât și pentru Biroul de Presă, alături de alte inițiative importante prin care dorim să consolidăm activitatea CJE Buzău și să reprezentăm cât mai bine vocea elevilor.

✊ Prima zi de școală, prima zi de protest și pentru elevii buzoieni! Alături de colegii noștri din întreaga țară, deveni...
05/09/2025

✊ Prima zi de școală, prima zi de protest și pentru elevii buzoieni! Alături de colegii noștri din întreaga țară, devenim vocea care se opune măsurilor de austeritate ce pun în pericol viitorul educației.

📢 Dragi elevi buzoieni, în prima zi de școală puteți arăta solidaritate susținând protestul sindicatelor din educație și purtând o banderolă albă – simbolul național al elevilor împotriva acestor măsuri.

📍Consiliul Județean al Elevilor Buzău este alături de voi și vă încurajează să transmiteți împreună un mesaj puternic: educația trebuie protejată, nu sacrificată!

🔔 Această acțiune nu este o opoziție față de școală, ci un apel ferm către autorități pentru a garanta calitatea actului educațional și viitorul elevilor.

Address

Buzău
Buzau

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Consiliul Județean al Elevilor Buzău posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Consiliul Județean al Elevilor Buzău:

Share