USR Sector 1

USR Sector 1 USR Sector 1 este filiala din Municipiul București - Sector 1 a partidului Uniunea Salvați România. Adresa: Bulevardul Nicolae Titulescu nr. 94

15/09/2026

Clotilde Armand: Nu mergeți după fenta lui George Simion și a "suveraniștilor". Crescătorii de ovine români au o problemă reală. Pierd bani și piețe de export. În loc să-i ajute să o rezolve, Simion și ai lui încearcă să transforme totul într-un nou spectacol conspiraționist.

Hai să vedem cifrele și faptele:

• România a exportat în 2025 ovine în valoare de aproximativ 360 de milioane de euro. Numai exporturile de animale vii către state din afara UE au reprezentat aproximativ 243 de milioane de euro.

• În iunie a fost confirmat în Mureș un focar de Pestă a Micilor Rumegătoare (PMR), o boală virală extrem de contagioasă pentru oi și capre. România s-a confruntat și cu variola ovină și caprină.

• Din cauza situației epidemiologice au apărut restricții asupra exporturilor. Adică pierderi reale pentru crescătorii români.

• Autoritățile veterinare au descoperit inclusiv situații în care animalele moarte erau ascunse și animale neidentificate erau ținute în exploatații. Așa ajung să plătească inclusiv fermierii care respectă regulile.

• Pentru combaterea bolilor și deblocarea exporturilor, România a obținut de la Comisia Europeană, GRATUIT, 1.300.000 de doze de vaccin.

• Exact: 1.000.000 de doze împotriva variolei ovine și caprine și 300.000 de doze împotriva Pestei Micilor Rumegătoare.

• În Tulcea și Constanța, zone considerate de risc, planul prevede vaccinare duală împotriva ambelor boli.

• În restul României, planul prevede vaccinarea doar împotriva variolei ovine și caprine.

• Și un lucru important pe care propaganda îl uită: potrivit ANSVSA, în ultimele săptămâni nu a mai fost înregistrat niciun focar nou de PMR.

Scopul planului este foarte simplu: controlarea bolilor și redeschiderea exporturilor.

Și aici începe circul politic.

• O parte dintre protestatarii de azi cer inclusiv renunțarea la vaccinare.

• AUR s-a lipit imediat de protest. Chiar în dimineața manifestației, aproximativ 100 de persoane au participat la evenimentul organizat la sediul AUR din apropierea Guvernului, unde George Simion le-a spus că se bucură că sunt „de partea fermierilor”. O parte au plecat apoi către manifestație.

• La un protest pornit de la problemele crescătorilor de animale s-a ajuns să se strige „Turul 2 înapoi” și „alegeri anticipate”.

Schema este deja atât de previzibilă încât poate fi pusă într-un manual:

Ai o problemă? E de vină Bruxelles-ul.
Ai o epidemie? E o conspirație.
Primești 1,3 milioane de vaccinuri gratis? Nu le vrem.
Pierzi sute de milioane de euro din exporturi? Strigăm împotriva străinilor.
Apar niște oameni disperați? Vine AUR să transforme necazul lor în capital politic.

Numai că pesta nu știe cine este globalist și cine este suveranist. Iar virusurile nu dispar dacă strigi mai tare în Piața Victoriei.

Crescătorii români de animale trebuie ajutați. Trebuie despăgubiți acolo unde este cazul. Focarele trebuie stinse. Iar exporturile de sute de milioane de euro trebuie redeschise cât mai repede. Asta înseamnă să aperi fermierii români. Să transformi necazul lor într-un decor pentru propagandă politică nu este patriotism. Este cinism.

✈️ PSD ar face orice ca voi să uitați cât mai repede 𝘀𝗰𝗮𝗻𝗱𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗠𝘆𝗸𝗼𝗻𝗼𝘀. Noi nu-l uităm. ☝️A trecut o săptămână de când a...
14/09/2026

✈️ PSD ar face orice ca voi să uitați cât mai repede 𝘀𝗰𝗮𝗻𝗱𝗮𝗹𝘂𝗹 𝗠𝘆𝗸𝗼𝗻𝗼𝘀. Noi nu-l uităm. ☝️

A trecut o săptămână de când am aflat că, în același avion privat spre Mykonos, au zburat politicieni, un judecător CCR, președintele Tribunalului Constanța și oameni de afaceri.

Între timp, lucrurile au devenit și mai grave.

👉 Presa a descoperit că unii dintre oamenii de afaceri din avion au firme cu dosare chiar la Tribunalul condus de colegul lor de zbor, Marius Croitoru. Iar judecătorul CCR Cristian Deliorga zburase pe banii Camerei de Comerț, condusă de „prietenul său de 30 de ani”, după ce votase la CCR într-un dosar important pentru aceeași organizație.

👉 Mai mult, investigațiile ulterioare au scos la iveală o întreagă rețea de relații între magistrați, politicieni și oameni de afaceri din Constanța, cu legături care merg mult dincolo de acel zbor spre Mykonos.

Nu, nu este normal. Și nu, nu vom trece mai departe ca și cm nimic nu s-ar fi întâmplat.

‼️ USR a cerut deja anchetarea cazului în Parlament, iar deputatul Emanuel Ungureanu a depus plângere penală la DNA și sesizare la ANI.

Vrem să știm:
👉 Cine a plătit.
👉 De ce au fost acolo acești oameni.
👉 Și dacă asemenea relații au afectat independența și imparțialitatea celor care împart dreptatea.

Scandaluri precum și nu se închid când dispar din . Se închid când primim 𝗿𝗮̆𝘀𝗽𝘂𝗻𝘀𝘂𝗿𝗶!

14/09/2026

Clotilde Armand: Știți placa: „Nu se poate, vin extremiștii!” Ba se poate. De ce? Extremiștii au venit deja. Grindeanu tocmai s-a aliat cu ei.

PSD se comportă în continuare de parcă România îi aparține. De parcă guvernarea este un drept câștigat pe viață și restul trebuie să ne adaptăm la dorințele lor. Numai că România s-a schimbat și PSD a ajuns pe locul 4 in preferințele electoratului. Atunci să mergem la vot. Alegeri anticipate. Să vedem ce vor românii acum și cine mai are, de fapt, legitimitatea să conducă această țară.

Sincer? Nu mi-e frică de extremiști. Și nu cred că românilor trebuie să le fie frică de propriul vot. Extremiștii pot fi învinși. Dar nu copiindu-le discursul, nu ascunzându-ne de alegeri și, mai ales, nu ținând artificial la putere partide pe care oamenii nu le mai vor. Îi poți învinge cu adevărul spus fără frică. Și demonstrând că există oameni care pot administra România fără hoție, fără sinecuri și fără rețelele vechilor partide. Fără rețele de putere prin private jet. Fără marketing politic cu case la 30k euro. Dacă Grindeanu cel Fără de Carte a făcut alianță cu cei din AUR, eu cred că pot și românii să facă alianță împotriva lor, la vot.

PSD vorbește despre sărăcia românilor de la bordul jeturilor de lux. Nu este un episod izolat, este un tipar.De fiecare ...
13/09/2026

PSD vorbește despre sărăcia românilor de la bordul jeturilor de lux. Nu este un episod izolat, este un tipar.

De fiecare dată când vine vorba de salarii mici, de pensii, de austeritate - liderii PSD sunt în față, cu discursul gata pregătit. În paralel, aceiași politicieni etalează un stil de viață greu de justificat pentru niște oameni care aproape toată cariera lor au ocupat funcții poublice.

Episoadele Nordis și Mykonos doar completează o imagine a unei vieți pline de lux ale unor politicieni care în discurs se declară solidari cu românii de rând.

În 2022, scandalul Nordis. La bordul jeturilor de lux Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu, Alfred Simonis, Laura Vicol. Au zburat, în repetate rânduri, cu avioane private închiriate de grupul imobiliar Nordis. Printre destinații, Madrid, Nisa, Monaco.

Patru ani mai târziu, aceeași poveste, alte jeturi de lux. De data asta fostul președinte PSD Victor Ponta și fostul ministru PSD Florin Manole au zburat spre Mykonos alături de un judecător CCR și un afacerist condamnat definitiv pentru corupție. Într-un alt jet de lux, Daniel Băluță și familia.
Luxul e stilul lor de viață.

𝗠𝗮𝗿𝗰𝗲𝗹 𝗖𝗶𝗼𝗹𝗮𝗰𝘂 – fostul președinte PSD și premier s-a filmat cu un hanorac Loro Piana la preț de listă de aproape 3.900 de euro. Poartă pantofi de 750 de euro perechea, cu garanție pe viață.

𝗦𝗼𝗿𝗶𝗻 𝗚𝗿𝗶𝗻𝗱𝗲𝗮𝗻𝘂 – actualul președinte PSD poartă același model de pantofi ca fostul președinte PSD. A fost șef la ANCOM, unde salariul său a fost de peste 35.000 de lei net pe lună. Își construiește o vilă de 700 mp în apropiere de Timișoara - proiectată de o firmă de arhitectură care, până în 2022, se numea chiar „Nordis Arhitectură". Valoare estimată, 450.000 de euro. În 2024, pe atunci ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu a fost surprins de camerele jurnaliștilor scoțându-și ceasul de la mână și băgându-l în buzunar chiar înainte de o conferință de presă pe șantierul autostrăzii A0 Sud. Motivul? Ceasul prea scump pentru ochii privitorilor.

𝗟𝗮𝘂𝗿𝗮 𝗩𝗶𝗰𝗼𝗹 – La data scandalului Nordis era președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților și soția acționarului majoritar al Nordis. Firma a fost acuzată de înșelăciune, mai exact vindea aceleași apartamente de mai multe ori către clienți diferiți. DIICOT a deschis dosar pentru constituire de grup infracțional organizat și delapidare — procurorii vorbesc de un prejudiciu estimat la peste 70 de milioane de euro. Vicol a demisionat ulterior din PSD. Averea familiei este una impresionantă. Numai colecția de ceasuri și bijuterii notată în declarația de avere este estimată la 850.000 de euro.

𝗔𝗹𝗳𝗿𝗲𝗱 𝗦𝗶𝗺𝗼𝗻𝗶𝘀 - președintele CJ Timiș, a construit o proprietate de 4.000 mp în Moșnița Nouă. A declarat public că nu e casa lui, ci o „sală de evenimente". Imaginile din dronă obținute de jurnaliști arată însă familia lui locuind acolo. Proprietatea este evaluată la 2 milioane de euro.

𝗙𝗹𝗼𝗿𝗶𝗻 𝗠𝗮𝗻𝗼𝗹𝗲 - președinte PSD Sector 1 declara datorii de sute de mii de lei în 2022. Nașul lui de cununie e Gruia Stoica, om de afaceri condamnat definitiv într-un dosat de corupție — și tot el, pasager pe același zbor spre Mykonos. În 2021, în declarația de avere a lui Florin Manole au apărut 90.000 de euro pe care fostul ministru PSD i-a justificat ca fiind dar de nuntă.

𝗩𝗶𝗰𝘁𝗼𝗿 𝗣𝗼𝗻𝘁𝗮 - fostul președinte PSD deține apartamente în Dubai și Turcia. În trecut, a încasat bani pentru consultanță inclusiv de la Camera de Comerț - aceeași instituție care i-a plătit zborul spre Mykonos.

𝗗𝗮𝗻𝗶𝗲𝗹 𝗕𝗮̆𝗹𝘂𝘁̦𝗮̆ - în declarația de avere, președintele PSD București are doar moșteniri ale soției și donații către fiică. Averea reală stă pe numele părinților și fratelui: un complex de 3 vile în Berceni și 8 apartamente cumpărate într-o singură zi, de la familia primarului PSD al Sectorului 3, Robert Negoiță. Fratele său a cumpărat un teren chiar în ziua în care Băluță, ca inițiator, propunea aprobarea unui PUD pentru un bloc al aceleiași firme vânzătoare. Total: peste 1,5 milioane € în proprietăți ale familiei extinse.

Nici episodul Nordis, nici episodul Toyo Aviation nu sunt accidente. Acesta este stilul lor de viață: jeturi de lux, vile de lux, bijuterii de lux.

🎨  “Peisaj” de sâmbătă, pe Aleea Făurei, în cartierul Pajura.🧑‍🎨  Autor: Primarul ZERO, George Tuță.
12/09/2026

🎨 “Peisaj” de sâmbătă, pe Aleea Făurei, în cartierul Pajura.
🧑‍🎨 Autor: Primarul ZERO, George Tuță.

Acum ai înțeles de ce se luptă PSD din toți rărunchii cu reformele? 👇Când Guvernul încearcă să reorganizeze instituții ș...
12/09/2026

Acum ai înțeles de ce se luptă PSD din toți rărunchii cu reformele? 👇

Când Guvernul încearcă să reorganizeze instituții și să taie din aparatul de stat, PSD merge în instanță să blocheze reformele. ➡️ A reușit deja să suspende 11 hotărâri de guvern și alaltăieri tocmai a atacat alte două, inclusiv reorganizarea Ministerului Mediului.

🧳 În același timp, investigațiile din ultimele zile ne arată o altă Românie. Cea a zborurilor private și a „prietenilor vechi”. Unii i-ar putea spune „Sistemul”.

🚨 Judecătorul CCR Cristian Deliorga și șeful Tribunalului Constanța, Marius Croitoru, au zburat spre Mykonos alături de politicieni și oameni de afaceri. Unii dintre acești oameni de afaceri au firme cu dosare chiar la Tribunalul Constanța. Iar Camera de Comerț, care a plătit zborul, a beneficiat în trecut de decizii ale CCR la care Deliorga a votat favorabil.

Astăzi aflăm și mai multe. O investigație G4Media și Info Sud-Est descrie o întreagă rețea de relații între magistrați influenți, politicieni și oameni de afaceri din Constanța. Apar legături cu foști și actuali magistrați, cu un alt judecător CCR și cu doi procurori aflați în arest preventiv într-un dosar de corupție.

Asta este România pe care PSD nu vrea s-o reformăm.

O Românie în care reformele sunt atacate în instanță, iar politicieni, magistrați ai acelor instanțe și influenți oameni de afaceri se întâlnesc prin aceleași avioane private.

3 în 1 de la primarul ZERO, George Tuță: gunoi, groapă și ambrozie!
12/09/2026

3 în 1 de la primarul ZERO, George Tuță: gunoi, groapă și ambrozie!

🚨 Legăturile care stârnesc semne de întrebare și îngrijorare din zborul de lux al PSD-iștilor se înmulțesc.✈️ Președinte...
10/09/2026

🚨 Legăturile care stârnesc semne de întrebare și îngrijorare din zborul de lux al PSD-iștilor se înmulțesc.

✈️ Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, a zburat pe 8 iulie 2026 cu avionul privat spre Mykonos, alături de Florin Cârstocea și Virgil Lixandru - doi oameni de afaceri din Constanța 𝗰𝘂 𝗽𝗿𝗼𝗰𝗲𝘀𝗲 𝗳𝗶𝘅 𝗽𝗲 𝗿𝗼𝗹𝘂𝗹 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁̦𝗲𝗶 𝗽𝗲 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗼 𝗰𝗼𝗻𝗱𝘂𝗰𝗲.

🔴 Zborul, cu 13 pasageri, a fost achitat de Camera de Comerț și Industrie a României și i-a avut la bord și pe judecătorul CCR Cristian Deliorga, propus de PSD, pe fostul ministru PSD al Muncii, Florin Manole, și pe fostul președinte și premier PSD Victor Ponta.

👉 Motivul invocat: o „întâlnire cu parteneri din afara Europei”. CCIR nu a spus niciodată cine sunt acei parteneri, ce s-a discutat sau cât a costat deplasarea.

𝗜𝗻𝘀𝗽𝗲𝗰𝘁̦𝗶𝗮 𝗝𝘂𝗱𝗶𝗰𝗶𝗮𝗿𝗮̆ s-a autosesizat în cazul judecătorului Croitoru. E un pas normal, într-un sistem care ar trebui să funcționeze. Dar 𝗖𝗦𝗠 - instituția care ar trebui să garanteze independența justiției - nu a spus niciun cuvânt.

𝗖𝗲 𝗮 𝗳𝗮̆𝗰𝘂𝘁 𝗖𝗦𝗠 𝗰𝗮̂𝗻𝗱 𝗲𝗿𝗮 𝘃𝗼𝗿𝗯𝗮 𝗱𝗲 𝗨𝗦𝗥:

👉 În iunie 2026, Secția pentru judecători a CSM a publicat un document de 76 de pagini prin care a nominalizat politicieni USR - printre care președintele partidului, Dominic Fritz, senatorul Cristian Ghinea sau viceprimarul de la Timișoara Ruben Lațcău - drept autori ai unei „campanii de decredibilizare a justiției”.

Documentul, o veritabilă scandaloasă „listă neagră” întocmită tocmai de Consiliul Suprem al Magistraturii.

𝗠𝗼𝘁𝗶𝘃𝘂𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗰𝗮𝗿𝗲 𝗗𝗼𝗺𝗶𝗻𝗶𝗰 𝗙𝗿𝗶𝘁𝘇 𝗮 𝗮𝗷𝘂𝗻𝘀 𝗽𝗲 𝗮𝗰𝗲𝗮𝘀𝘁𝗮̆ 𝗹𝗶𝘀𝘁𝗮̆?

👉 A criticat public modul în care conducerea CSM interferează cu activitatea instanțelor - inclusiv un episod în care o judecătoare de la Curtea de Apel București ar fi ieșit dintr-o conferință de presă pentru a prelua un telefon de la președinta CSM chiar înainte de a răspunde întrebărilor jurnaliștilor. Pentru această critică, CSM i-a trecut numele pe „lista neagră”.

🔴 Un judecător care petrece șapte ore în Mykonos, într-un avion privat plătit de o instituție privată, alături de oameni cu procese chiar la instanța lui → tăcere totală.

𝗖𝗦𝗠 găsește mereu timp să apere justiția de cuvintele politicienilor. Dar nu găsește niciun cuvânt când vine vorba de propriii judecători.

✈️ Odată ajunși președinți de partid, politicienii PSD dezvoltă o subită pasiune pentru zborul cu avioane private. De pr...
10/09/2026

✈️ Odată ajunși președinți de partid, politicienii PSD dezvoltă o subită pasiune pentru zborul cu avioane private. De preferință, plătite de alții. 🤷‍♀️

Liderii PSD, partid care se declară „partidul oamenilor simpli", trăiesc, de fapt, într-o altă Românie. Una cu mașini scumpe, avioane private și vile de lux, ceasuri de colecție, cutii de pantofi burdușite cu bani.

𝗦𝗼𝗿𝗶𝗻 𝗚𝗿𝗶𝗻𝗱𝗲𝗮𝗻𝘂, președinte al PSD din 2025, era deja un obișnuit al curselor cu avioanele private încă din 2022, atunci când președintele de la acea vreme al PSD, Marcel Ciolacu, îl lua în avionul său plătit de firma Nordis pentru a merge la Madrid. Lui Sorin Grindeanu i-au plăcut atât de mult zborurile plătite de Nordis, încât a mai zburat și la Nisa și Paris.

𝗠𝗮𝗿𝗰𝗲𝗹 𝗖𝗶𝗼𝗹𝗮𝗰𝘂, președintele PSD în perioada 2020-2025, a fost însă campionul zborurilor private plătite de Nordis – patru în total. Una dintre excursii, la Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco.

‼️ Scandalul Nordis este una dintre cele mai mari fraude imobiliare din istoria recentă a României, implicând sute de păgubiți, prejudicii de zeci de milioane de euro și conexiuni la cel mai înalt nivel politic. Dosarul de la DIICOT este încă în cercetare. În momentul declanșării scandalului, Laura Vicol, soția acționarului majoritar și administratorul grupului imobiliar Nordis, era deputată PSD și președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

𝗟𝗶𝘃𝗶𝘂 𝗗𝗿𝗮𝗴𝗻𝗲𝗮, președintele PSD în perioada 2015-2019, a prins și el gustul zborurilor cu avioane private. În 2018, PSD plătea din subvenția de la bugetul de stat peste 100.000 de euro pentru avioanele private cu care se deplasa în străinătate Liviu Dragnea, pe atunci președintele partidului. Într-una dintre vizite, Dragnea a mers „în vizită oficială" în Elveția unde a vizitat împreună cu partenera sa o fabrică de ceasuri de lux.

𝗩𝗶𝗰𝘁𝗼𝗿 𝗣𝗼𝗻𝘁𝗮, președinte PSD în perioada 2010-2015, este și el obișnuit cu avioanele de lux. Ultima dată, fostul președinte PSD și premier, între timp devenit suveranist în Parlament, s-a plimbat cu avionul privat la Mykonos, alături de fostul său coleg Florin Manole, președinte PSD Sector 1 și fost ministru al Muncii.

𝗠𝗶𝗿𝗰𝗲𝗮 𝗚𝗲𝗼𝗮𝗻𝗮̆, președintele PSD în perioada 2005-2010, a fost în centrul unui imens scandal după ce s-a aflat că, în 2009, a făcut o vizită secretă la Moscova, în preambulul alegerilor prezidențiale din România. O telegrama atribuită de către presă Ambasadei SUA la București preciza că vizita a fost făcută cu avionul privat al omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu.

🚩 Diferența dintre discurs și realitate arată un singur lucru: la PSD, ipocrizia e regulă, nu excepție. Nu le pasă de oamenii care o duc greu - dacă le-ar păsa cu adevărat, n-ar arunca banii țării pe fereastră. Îi interesează doar voturile lor, ca să-și poată alimenta stilul de viață de lux.

Publicația Investigatoria a dezvăluit cm primarul ZERO, George Tuță, a deturnat 1,6 milioane de lei, bani ai locuitoril...
09/09/2026

Publicația Investigatoria a dezvăluit cm primarul ZERO, George Tuță, a deturnat 1,6 milioane de lei, bani ai locuitorilor Sectorului 1, către academia condusă de colegul său de partid, Sorin Cîmpeanu. Bani aruncați pe paranghelii, nu pe investiții.

Address

Bulevardul Niculae Titulescu 94
Bucharest

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when USR Sector 1 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to USR Sector 1:

Share