OFL Sector 4

OFL Sector 4 Organizatia Femeilor Liberale Sector 4
Feldioara Popescu - Președintă

07/09/2026

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐏𝐒𝐃 𝐬𝐚̆ 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐝𝐞𝐩𝐥𝐚𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐮𝐱 𝐥𝐚 𝐌𝐲𝐤𝐨𝐧𝐨𝐬 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐮 𝐚𝐥 𝐌𝐮𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐞-𝐅𝐥𝐨𝐫𝐢𝐧 𝐌𝐚𝐧𝐨𝐥𝐞, 𝐚𝐥𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐝𝐞 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢, 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐚𝐧 𝐃𝐞𝐥𝐢𝐨𝐫𝐠𝐚, 𝐕𝐢𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐏𝐨𝐧𝐭𝐚, 𝐚𝐥𝐭̦𝐢 𝐟𝐨𝐬̦𝐭𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐟𝐚𝐜𝐞𝐫𝐢.

PSD și participanții trebuie să explice scopul real al călătoriei, de ce au fost suportate aceste cheltuieli și în baza căror criterii au fost selectați pasagerii.

Fostul ministru PSD, Petre-Florin Manole, care deplânge public situația profesorilor, medicilor, pensionarilor și a tinerilor fără locuri de muncă, trebuie să explice cm se împacă acest discurs cu deplasările într-un avion privat către Mykonos, supranumită „insula bogaților”.

Toți participanții, inclusiv Victor Ponta, prietenul PSD din Parlament, trebuie să ofere explicații clare.

Presa estimează că zborul cu avionul privat putea costa aproximativ 50.000 de euro. Informațiile apărute ulterior arată că una din deplasări ar fi fost plătită de Camera de Comerț și Industrie a României.

PNL consideră că magistratul Cristian Deliorga trebuie să precizeze de ce un judecător constituțional a acceptat o asemenea deplasare, alături de politicieni și oameni de afaceri, cine l-a invitat și dacă i s-a cerut ceva în schimbul acestor beneficii. De asemenea, acesta trebuie să dea explicații și în legătură cu acuzația din mass-media privind o a doua deplasare cu avion privat, pe Coasta de Azur, împreună cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a României și un controversat om de afaceri, condamnat penal.

PNL consideră că, în aceste două cazuri, organele competente trebuie să se autosesizeze, inclusiv CCR și să verifice dacă asemenea relații au afectat sau puteau afecta independența judecătorului.

PSD nu poate plânge în fața camerelor pentru românii cu venituri mici, iar în afara lor să organizeze vacanțe de lux cu avioane private către destinațiile milionarilor, în care sunt invitați decidenți importanți ai CCR.

După cazul zborurilor Nordis, care se dovedește a nu fi unul singular, ci o meteahnă a PSD, această formațiune nu mai poate cere românilor încredere, în timp ce în jurul partidului continuă să apară relații privilegiate între politicieni, oameni de afaceri și persoane aflate în funcții-cheie în stat. Românii au dreptul să știe cine plătește, cine invită și ce interese se află în spatele acestor deplasări.

01/09/2026
27/08/2026
Oana Gheorghiu este noul președinte interimar al PNL Sector 4 ! 💙💛OFL Sector 4 îi transmite cele mai bune gânduri și îi ...
24/08/2026

Oana Gheorghiu este noul președinte interimar al PNL Sector 4 ! 💙💛

OFL Sector 4 îi transmite cele mai bune gânduri și îi urează mult succes în noul mandat.

Îi dorim energie, inspirație și multe reușite în activitatea pe care o va desfășura în fruntea organizației.

Suntem alături de noua conducere și avem încredere că, prin colaborare și implicare, vom continua să construim o organizație puternică, unită și aproape de comunitatea Sectorului 4.

Mult succes, Oana! Împreună mergem mai departe! 💙💛

30/06/2026

Mai puțină birocrație, mai multă grijă pentru patrimoniu!

Vestea bună de astăzi vine de la Comisia de Cultură a Camerei Deputaților, care a adoptat proiectul de lege ce simplifică procedurile administrative aplicabile intervențiilor minore asupra monumentelor istorice și a imobilelor situate în zone protejate.

Până acum, inclusiv intervențiile urgente și minimale, precum îndepărtarea graffiti-ului, curățarea fațadelor sau remedierea degradărilor produse de factorii naturali necesitau obținerea unui aviz prealabil.

În practică, aceste proceduri generau întârzieri administrative disproporționate și împiedicau intervenția rapidă și non-invazivă necesară pentru protejarea patrimoniului.

Noile prevederi permit exceptarea de la obligația obținerii avizului pentru lucrările de întreținere curentă și curățare non-invazivă, cu condiția ca acestea:
✔️ să nu afecteze materialul istoric, autenticitatea sau valoarea culturală a monumentului;
✔️ să aibă caracter reversibil;
✔️ să nu producă degradări.

În același timp, legea păstrează toate garanțiile necesare pentru protejarea patrimoniului. Proprietarii vor avea obligația notificării prealabile a autorităților competente, iar criteriile tehnice care definesc caracterul non-invaziv al acestor intervenții vor fi stabilite prin ordin al ministrului Culturii.

Modificările adoptate clarifică atât competențele autorităților, cât și obligațiile proprietarilor și creează un mecanism administrativ mai eficient, care permite intervenții rapide pentru conservarea aspectului și integrității monumentelor istorice, fără diminuarea standardelor de protecție a patrimoniului cultural.

Este un exemplu că legislația poate proteja patrimoniul fără a crea blocaje inutile. Conservarea înseamnă și capacitatea de a interveni la timp, iar această modificare răspunde unei nevoi reale semnalate de specialiști și de cei care administrează monumente istorice.

Felicitări tuturor celor care au contribuit la acest demers legislativ – tuturor membrilor din Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților, doamnei Raluca Turcan, domnului ministru Demeter András István și întregii echipe a Ministerului Culturii, tuturor celor implicați în găsirea unei soluții echilibrate, care îmbină protejarea patrimoniului cu eficiența administrativă!

Am încredere că proiectul va fi susținut și în plenul Parlamentului pentru că avem nevoie de simplificare și flexibilizare în administrație!

La mulți ani, Tricolorului României! 🇷🇴Astăzi sărbătorim simbolul unității, al identității și al mândriei noastre națion...
26/06/2026

La mulți ani, Tricolorului României! 🇷🇴
Astăzi sărbătorim simbolul unității, al identității și al mândriei noastre naționale. Fie ca roșul să ne amintească de curaj și jertfă, galbenul de bogăția și prosperitatea acestui neam, iar albastrul de libertate și credință.
Să purtăm tricolorul în inimă, nu doar astăzi, ci în fiecare zi!
La mulți ani, România!🩵💛

Address

Soseaua Berceni, Nr. 47, Bloc 127, Parter
Bucharest

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when OFL Sector 4 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to OFL Sector 4:

Shortcuts

Share