Asociația Parcul Natural București

Asociația Parcul Natural București Suntem fondatorii Parcului Natural Văcărești și extindem modelul în toate colțurile Bucureștiului. Promovăm natura și soluțiile verzi în mediul urban.
(269)

Asociația Parcul Natural Văcărești este organizația care a luptat și a fondat la Văcărești primul parc natural situat în mediul urban în România. Cele 183 de hectare de spațiu verde se află acum la dispoziția bucureștenilor, iar flora și fauna locului sunt protejate prin Hotărârere de Guvern. Încă o dovadă că proiectul a fost unul de succes este faptul ca aria este acum preluată în administrare de către Consiliul General al Primăriei Capitalei. Ne implicăm în viața parcului, luând parte constant la acțiuni educative, activitați de monitorizare a speciilor si habitatelor. Punem în aplicare măsuri de reconstrucție ecologică și programe de promovare si conștientizare, și facem parte din Consiliul Consultativ și din Consiliul Științific al Parcului Natural Văcărești. Gândim pe termen lung și dorim să punem la dispoziția autorităților resursele și cunoștințele acumulate de-a lungul timpului. Implicăm toți factorii interesați de aplicarea celor mai bune soluții verzi pentru binele parcului. Împreună cu specialiști din țară și de peste hotare, vom lucra pentru a ne asigura ca Parcul Natural Văcărești va avea parte de măsuri moderne pentru un management durabil, adaptat nevoilor biodiversității și bunăstării comunității.

În același timp valorizăm biodiversitatea urbană și acționăm pentru conservarea, cunoașterea și protejarea acesteia. În următorii ani, pornind de la exemplul Parcului Natural Văcărești, vom acționa pentru protejarea ultimelor mari arii naturale urbane: Pădurea Băneasa, Delta Dâmboviței și lacurile de pe Colentina. În viziunea noastră natura și soluțiile verzi devin parte din dezvoltarea orașului furnizând servicii ecosistemice și beneficii pentru ecosistem.

🦌 Căprioarele au nevoie de implicarea noastră. Hai să dăm o mână de ajutor ultimei mari păduri a Bucureștiului! Înscrie-...
08/09/2026

🦌 Căprioarele au nevoie de implicarea noastră. Hai să dăm o mână de ajutor ultimei mari păduri a Bucureștiului! Înscrie-te prin linkul din comentarii!

Ne întâlnim la liziera pădurii, pe strada Iancu de Hunedoara, la numărul 30. De acolo, intrăm în casa căprioarelor și vânăm deșeurile din plastic aruncate de-a lungul timpului pe lângă poteci. Curățăm zona ca să oferim un mediu curat necuvântătoarelor și celor care explorează pădurea la pas, în alergare sau pe biciclete.

Cu prilejul acestei acțiuni relaxante și utile, vom povesti despre istoria și importanța Pădurii Băneasa, precum și despre planurile noastre de a convinge autoritățile să o protejeze ca arie naturală esențială pentru București.

De ce să ni te alături?
✔️ Contribui activ la protejarea mediului și la înfrumusețarea orașului
✔️ Petreci câteva ore în aer liber, alături de oameni cu aceleași valori, respirând aer de pădure
✔️ Faci parte dintr-o comunitate dedicată unui București mai verde, ca un parc natural

📅 12 septembrie 2026 🕖 10:00 📍 Str. Iancu de Hunedoara nr. 30, Voluntari Copiii sunt primiți cu bucurie, doar să ne spui cu câți vii, ca să luăm mănuși pe mărimea lor!

🚗 În ce privește deschiderea traficului auto prin Pădurea Băneasa, hotărârea Curții de Apel București nu e definitivă, v...
08/09/2026

🚗 În ce privește deschiderea traficului auto prin Pădurea Băneasa, hotărârea Curții de Apel București nu e definitivă, vizând doar suspendarea rezilierii contractului semnat pe ascuns cu Romsilva, nu și anularea sa pe fond, care încă se judecă.

📰 PRESShub vine cu o analiză mai amplă privind cazul și efectele deciziei instanței (link în primul comentariu).

Nu comentăm decizia recentă a Curții de Apel București privind drumul forestier transformat în arteră auto. Reiterăm ce ...
05/09/2026

Nu comentăm decizia recentă a Curții de Apel București privind drumul forestier transformat în arteră auto. Reiterăm ce spunem deja de câțiva ani: traficul auto prin ultima pădure majoră a Bucureștiului este un abuz și un ecocid, iar Pădurea Băneasa trebuie să fie protejată prin lege ca arie naturală de interes național, nu exploatată în interes privat.

Miile de mașini care traversează o pădure esențială pentru un mare oraș european o vor fragmenta suplimentar și o vor împinge către dispariție. Traficul auto printr-o arie naturală deja vulnerabilă este o soluție care va conduce la distrugerea Pădurii Băneasa și la multiplicarea acestor abuzuri în păduri periurbane din toată România.

Noi ne-am opus și ne vom opune în continuare acestui mod de a rezolva problemele dezvoltatorilor imobiliari sacrificând ultimele rămășițe de natură urbană.

Cerem autorităților și companiilor să găsească soluții adecvate și sustenabile din punct de vedere urbanistic fără a deteriora arii naturale de importanță crucială pentru oraș.

Peste 30.000 de cetățeni au semnat deja petiția pentru protejarea Pădurii Băneasa. O găsești în comentarii dacă vrei să ni te alături.

Vești bune de pe Valea Saulei! Monitorizarea habitatelor și speciilor din cea mai nouă arie protejată a Bucureștiului a ...
04/09/2026

Vești bune de pe Valea Saulei! Monitorizarea habitatelor și speciilor din cea mai nouă arie protejată a Bucureștiului a produs o surpriză plăcută la începutul toamnei, sub forma unui animal nou pentru sit.

Faceți cunoștință cu marmoratul mare (Melitaea phoebe), cea de-a douăzeci și una specie de fluture de zi din Valea Saulei!

Acest lepidopter simpatic este cunoscut pentru sensibilitatea sa la poluare, mai ales la prezența insecticidelor și a îngrășămintelor chimice, motiv pentru care e considerat de entomologi o specie-indicator pentru pajiști sănătoase.

Ne bucurăm că, la inițiativa APNB, Primaria Sectorului 2 Bucuresti și a iubitorilor de natură, pantele însorite pline cu albăstrele din Valea Saulei sunt protejate și oferă refugiu pentru polenizatorii aflați în declin.

📷 Vlad Cioflec

04/09/2026

"𝘕𝘶 𝘦 𝘯𝘶𝘮𝘢𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘢𝘴𝘧𝘢𝘭𝘵, 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘣𝘦𝘵𝘰𝘯ă𝘳𝘪, 𝘯𝘶𝘮𝘢𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘪𝘯𝘷𝘦𝘴𝘵𝘪ț𝘪𝘪 î𝘯 𝘰𝘳𝘢ș𝘦. 𝘊𝘪 𝘥𝘦𝘴𝘱𝘳𝘦 𝘤𝘶𝘮 𝘯𝘦 𝘴𝘪𝘮ț𝘪𝘮 𝘶𝘯𝘪𝘪 𝘤𝘶 𝘢𝘭ț𝘪𝘪."

📮📩 Gânduri de la Lala Panait, din zona de la Iepure, Brașov.

„Vederi din natură” e un proiect pe care l-am inițiat din dorința de a suprinde diversitatea umană în mijlocul unor peisaje cu natură pe care le dorim protejate, de a arăta cât de multă nevoie avem de aceste zone pentru a ne face face ordine în gânduri, pentru a ne regăsi.

👉 Dacă vrei să vezi și alte episoade, urmărește-ne profilul aici: https://www.instagram.com/vederidinnatura/

Am filmat în București, în zonele naturale pe care le dorim protejate: Valea Saulei, Pădurea Băneasa, Pajiște Petricani, Valea Dâmboviței, Stufărișurile Dobroesțiului, precum și în Parcul Natural Văcărești. În plus, alături de partenerii locali din Rețeaua pentru Natură Urbană, am pornit într-un preriplu național la Piatra Neamț, Iași Brașov, Bistrița și Cluj Napoca pentru a descoperi alte zone frumoase cu natură în mijlocul orașelor.

▪️ Câteva detalii despre zona în care am filmat acest episod:
La Iepure, natura ajunge până în inima cartierului Valea Cetății: pajiști și păduri care se continuă spre Tâmpa, Culmea Crucurului și Dealul Kermen. Zona oferă hrană și adăpost pentru numeroase specii, iar căprioarele, mistreții, vulpile, veverițele și urșii fac parte din fauna acestui peisaj.

Proiect co-finanțat de AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

🌳🌱 Ne bucurăm să vă anunțăm că toți cei 10 carpeni plantați anul trecut în Parcul Tineretului au trecut cu bine de prima...
26/08/2026

🌳🌱 Ne bucurăm să vă anunțăm că toți cei 10 carpeni plantați anul trecut în Parcul Tineretului au trecut cu bine de prima lor vară în București.

Au ajutat mult ploile din iunie, precum și faptul că le-am așternut la bază tocătură de lemn (mulci) pentru a păstra umiditatea în sol sau că i-am udat când a fost nevoie, folosind drenuri și saci cu picurător.

Se vorbește mult despre nevoia de plantări în București, dar mai puțin despre întreținerea arborilor. În lipsa unui Registru Verde și a unui plan de gestionare, plantările din parcurile și aliniamentele orașului ajung de multe ori să fie doar o modalitate de ineficientă de a cheltui bani publici.

Mulți dintre arborii plantați sunt schimbați anual pentru că nu sunt îngrijiți și nu se prind. Aproximativ 1500-2000lei per arbore, faceți un calcul. Risipa este enormă!

ℹ️ Proiect finanțat prin programul strategic Platforma de mediu pentru București, inițiat de Fundația Comunitară București și ING Bank România, prin runda susținută de Orange Romania. Le mulțumim celor de la ALPAB și Cris Garden care au ajutat la udarea arborilor.

🦋 De câteva ori pe an, iubitori de fluturi de zi și de noapte, de la profesioniști la copii curioși, se adună în zonele ...
20/08/2026

🦋 De câteva ori pe an, iubitori de fluturi de zi și de noapte, de la profesioniști la copii curioși, se adună în zonele naturale ale Bucureștiului să vadă ce specii mai supraviețuiesc printre blocuri.

Sunt Serile de Mister cu care v-am obișnuit deja. În imagini regăsiți bucuria celor care ne-au fost alături recent în Pădurea Băneasa.

Vestea îngrijorătoare: în ultimele decenii, Europa a pierdut 80% din biomasa nevertebratelor. Nu speciile dispar (încă), ci indivizii: tot mai puțini fluturi, albine, cărăbuși, într-o extincție tăcută care sapă la temelia lanțurilor trofice și, implicit, a siguranței noastre alimentare.

Vestea bună: nu e prea târziu. Fiecare petec de verdeață, fiecare pajiște naturală contează. Peste jumătate din populația planetei trăiește deja la oraș, iar procentul crește continuu. Dacă nu învățăm să protejăm fluturii din propriul cartier, de ce ne-ar păsa de vietăți din locuri îndepărtate pe care nici n-am apucat să le cunoaștem?

Bătălia pentru biodiversitate se dă chiar aici, în ecosistemele urbane. Fluturii (și naturaliștii pasionați care se strâng seara în jurul lămpilor UV ca să-i observe) sunt ambasadorii perfecți ai mișcării Rewilding: alături de ei, reînvățăm să trăim în și cu natura urbană.

Vrem ca generațiile viitoare să crească și ele printre flori, fluturi și arbori umbroși. Încă se mai poate, însă doar dacă ne pasă. 🌿

📷 Viorel Lorand, Cristian Neagoe

Green European Journal scrie despre lupta noastră pentru a reînverzi Bucureștiul
18/08/2026

Green European Journal scrie despre lupta noastră pentru a reînverzi Bucureștiul

Address

Splaiul Unirii, 168
Bucharest
040354

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Asociația Parcul Natural București posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share