TSD Sector 2

TSD Sector 2 Organizația de tineret a Partidului Social Democrat Sectorul 2

15/09/2026

Cel mai mare accident administrativ din istoria Sectorului 2 continuă să mintă fără jenă.

Astăzi contrazice Comisia Europeană și Eurostat.

Adevărul este însă unul singur. La preluarea mandatului de către Ilie Bolojan, la sfârșitul semestrului I din 2025, România avea a doua cea mai mare creștere economică din UE (1,2%, după Danemarca, cu 1,3%).

După primul semestru din 2026, România este pe ultimul loc în UE, cu o scădere economică anuala de 2%, mai ales în contextul în care UE, în ansamblu, înregistrează o creștere de 1,4%.

Pentru conformitate, a se vedea și comunicatul oficial al Comisiei Europene din primul comentariu.

Weekendul petrecut la Neptun, la Școala Politică TSD România, a însemnat pentru noi mult mai mult decât prezentări și de...
14/09/2026

Weekendul petrecut la Neptun, la Școala Politică TSD România, a însemnat pentru noi mult mai mult decât prezentări și dezbateri. A fost despre legăturile pe care le-am strâns, despre încrederea pe care ne-am acordat-o unii altora și despre bucuria de a realiza că facem parte dintr-o comunitate unită. 👥✨

Fie că am purtat discuții despre administrație și proiecte de viitor, că am ascultat sfaturile liderilor noștri ori că ne-am distrat cot la cot pe terenul de fotbal ⚽, fiecare moment ne-a apropiat și mai mult. A fost ocazia perfectă să ne revedem cu prieteni vechi, dar și să legăm conexiuni strânse cu colegi noi din toată țara, alături de care împărtășim aceleași valori și același spirit de echipă.

Plecăm de la această ediție nu doar cu idei bune, ci și cu certitudinea că avem alături oameni pe care ne putem baza oricând. 🤝

Pentru TSD Sector 2, acest weekend a consolidat și mai mult legătura de echipă. Suntem mai sudați, mai motivați și cu mai multă energie.

🔴 TSD Sector 2, o echipă unită, cu inima pentru comunitate! 🌹

Am continuat campania stradală „𝐆𝐡𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐄𝐥𝐞𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟐" care are ca scop informarea și sprijinul elevilor la început de...
10/09/2026

Am continuat campania stradală „𝐆𝐡𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐄𝐥𝐞𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟐" care are ca scop informarea și sprijinul elevilor la început de an școlar.

Astfel, echipa TSD Sector 2 a fost prezentă in zona Iancului pentru distribuirea „Ghidului Elevului de la 2", alături de un mini-kit școlar cu obiecte de utilitate imediată. Împreună cu elevii, am trecut în revistă cele mai importante oportunități, beneficii și drepturi:
🎓 Burse mai mari în Sectorul 2, suplimentar de cele primite de la stat;
🏆 Programul „Campionii de la 2” – din ianuarie 2027;
🚌 Transport gratuit la metrou și STB;
⚖️ Drepturile elevilor, pe înțelesul tuturor.

Cu această ocazie, dorim tuturor elevilor un an plin de reușite, prietenii frumoase și curajul de a-și urma visurile!

09/09/2026

Din păcate asta se întâmplă când unii politicieni (cum în special e cazul celor de la USR) pun mai presus luptele de partid decât interesele cetățenilor.

Dl. prefect de la USR nu e doar incompetent, dar e și rău intenționat.

Sperăm sa se deblocheze situația cat mai repede și să se construiască Pasajul Petricani.

09/09/2026

𝐃𝐞𝐜𝐥𝐚𝐫𝐚ț𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐬ă - 𝐃𝐞𝐩𝐮𝐭𝐚𝐭 𝐑𝐨𝐝𝐢𝐜𝐚 𝐍𝐚𝐬𝐬𝐚𝐫 (𝐏𝐒𝐃)

Ce le lăsăm copiilor noștri: o școală care îi pregătește pentru viitor sau una care îi lasă în urmă?

Porțile școlilor s-au redeschis din nou, iar pentru milioane de copii a fost începutul unui nou drum. Pentru părinți, o nouă speranță, iar pentru profesori, o nouă responsabilitate.

Pentru noi, cei care decidem aici, în Parlament, ar trebui să fie însă și un moment de sinceritate.

Unde este școala românească în anul 2026?

Răspunsul nu este unul confortabil.

La Evaluarea Națională din iunie 2026, după probele susținute de absolvenții clasei a VIII-a, aproximativ 79% dintre elevi au obținut media cel puțin 5. Asta înseamnă că aproximativ unul din cinci elevi nu a atins acest prag. Mai mult, la matematică, doar 74,3% dintre elevi au obținut cel puțin nota 5. Sunt cifre care trebuie să ne dea de gândit.

La Bacalaureatul din prima sesiune a anului 2026, rata finală de promovare, după contestații, a ajuns la 76,9%, față de 74,3% în prima sesiune din 2025. Este o creștere, dar nu una care să poată ascunde problema de fond: aproape un sfert dintre candidații prezenți nu au promovat.

Dar examenele sunt doar fotografia de moment. Problema adevărată este ceea ce se află în spatele lor.

Cele mai recente rezultate PISA disponibile în 2026 sunt cele din 2022. Ele arată că 49% dintre elevii români de 15 ani nu ating nivelul minim de competență la matematică, 42% la citire și 44% la științe. Media OECD este de 31% la matematică, 26% la citire și 24% la științe.

Iar comparația cu țările din regiune este relevantă.

La matematică, nivelul minim este atins de 51% dintre elevii români, față de 71% în Ungaria și 77% în Polonia. La citire, România are 58%, față de 74% în Ungaria și 78% în Polonia. La științe, România are 56%, în timp ce Ungaria ajunge la 77%, iar Polonia la 81%.

Nu este vorba despre statistici abstracte. Este vorba despre copii care, la 15 ani, pot ajunge să nu poată înțelege corect un text, să nu poată aplica o operație matematică într-o situație reală sau să nu poată interpreta o informație științifică elementară.

Și există o altă cifră care ar trebui să ne îngrijoreze profund: în 2025, România a avut o rată de 15,5% a tinerilor de 18-24 de ani care părăsesc timpuriu educația și formarea, cea mai mare din Uniunea Europeană, în condițiile unei medii europene de 9,1%. Polonia se află la aproximativ 4%, iar Croația la numai 2,1%.

Așadar, problema României nu este că nu avem copii inteligenți. Avem copii extraordinari. Problema este că sistemul nu reușește să transforme suficient de mult din acest talent în competență, performanță și șanse reale în viață.

România nu mai are nevoie de o administrație care să bifeze începutul anului școlar, examenele și modificările de programe. Avem nevoie de o strategie națională pentru competențele de bază, cu obiective măsurabile și cu rezultate evaluate anual.

Viitorul ministru al Educației va avea ca misiune principală să pună în centrul mandatului său exact urgențele sistemului: alfabetizarea funcțională, matematica de bază, reducerea abandonului, diferența uriașă dintre rural și urban, sprijinirea profesorilor și recuperarea copiilor care rămân în urmă.

Statul trebuie să intervină înainte ca elevul să ajungă la examen și să constatăm că a rămas în urmă. Trebuie să existe evaluare și intervenție remedială încă din ciclul primar, programe de lectură și matematică funcțională, profesori sprijiniți și recompensați pentru performanță, consiliere, masă caldă, transport și programe dedicate comunităților vulnerabile. Trebuie să investim în școlile din mediul rural cu aceeași seriozitate cu care investim în școlile performante din marile orașe. Și trebuie să folosim tehnologia nu pentru a moderniza doar aspectul școlii, ci pentru a moderniza felul în care copiii învață.

Uniunea Europeană însăși atrage atenția că România are probleme persistente privind competențele de bază, inegalitățile educaționale și legătura dintre educație și competențele cerute pe piața muncii.

În fiecare an spunem că educația este prioritate națională. Poate că a venit timpul să demonstrăm acest lucru nu prin discursuri, ci prin rezultate.

Copiii României nu au nevoie de promisiuni. Au nevoie de o școală care să nu-i abandoneze atunci când rămân în urmă. Statul român nu trebuie să se mulțumească să numere câți copii au trecut un examen. Trebuie să se întrebe câți dintre ei au învățat cu adevărat. Pentru că adevărata performanță a unei școli nu este numărul de diplome pe care le produce. Este numărul de vieți pe care reușește să le schimbe.

Iar dacă vrem o Românie puternică peste zece, douăzeci sau treizeci de ani, trebuie să începem prin a construi astăzi școala în care copiii acelei Românii să poată reuși.

Deputat PSD București,
Rodica Nassar

„𝐆𝐡𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐄𝐥𝐞𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟐" – 𝐂𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚𝐥ă 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐥𝐚 î𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐧 ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫📚 Începem noul an școlar cu...
07/09/2026

„𝐆𝐡𝐢𝐝𝐮𝐥 𝐄𝐥𝐞𝐯𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝟐" – 𝐂𝐚𝐦𝐩𝐚𝐧𝐢𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚𝐥ă 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚𝐫𝐞 ș𝐢 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧 𝐥𝐚 î𝐧𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭 𝐝𝐞 𝐚𝐧 ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫

📚 Începem noul an școlar cu o campanie stradală de conștientizare și asumare a drepturilor elevilor.

„Ghidul Elevului de la 2" are ca scop educarea civică a elevilor cu privire la drepturile pe care le au la școală și la facilitățile asigurate de administrația locală, promovând echitatea și valorile de centru-stânga: sprijin social, combaterea bullying-ului și acces egal la beneficii.

Astfel, în cursul zilei de ieri, echipa TSD Sector 2 a fost prezentă în parcurile și pe străzile din sector pentru distribuirea „Ghidului Elevului de la 2", alături de un mini-kit școlar cu obiecte de utilitate imediată. Împreună cu elevii, am trecut în revistă cele mai importante oportunități, beneficii și drepturi:

🎓 Burse mai mari în Sectorul 2, suplimentar de cele primite de la stat: +500 lei/lună pentru performanță (media 10 sau premii la olimpiade județene), +200 lei/lună pentru elevii din familii cu venituri reduse.
🏆 Programul „Campionii de la 2” – din ianuarie 2027, elevii înscriși în programul de 4 ore vor avea acces la peste 2.000 de cursuri săptămânale (sport, cultură, nutriție), masă caldă și kit cu materiale școlare.
🚌 Transport gratuit la metrou și STB, pe baza carnetului de elev vizat (sau a adeverinței de la școală).
⚖️ Drepturile elevilor, pe înțelesul tuturor: reguli clare despre telefonul la ore, dreptul de a contesta o notă în pași simpli, protecție împotriva bullying-ului (Legea nr. 221/2019) și feedback anonim pentru profesori la finalul anului.

Acțiunea va continua și în cursul acestei săptămâni. Ne dorim ca elevii din Sectorul 2 să înceapă anul școlar informați, cu încrederea că vocea și drepturile lor contează.

Cu această ocazie, dorim tuturor elevilor un an plin de reușite, prietenii frumoase și curajul de a-și urma visurile!

06/08/2026
30/07/2026

Afaceri cu imobiliare, marca Dragoș Pîslaru!

30/07/2026

Asociere PMB, Primăria Sectorului 2, CJ Ilfov și Primăria Voluntari pentru Pasajul Petricani!👇

Address

Vatra Luminoasa 102
Bucharest

Telephone

+40212569104

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when TSD Sector 2 posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share