a fost creată în anul 1909 şi a funcţionat sub această denumire pînă în martie 1949. Ultimul preşedinte al S.S.R. U.S.R. a apărut în 1949 prin fuziunea între S.S.R. şi Societatea Autorilor Dramatici. Primele încercări de a crea organizaţii de scriitori în România datează după unele surse din 1821, 1827, 1831. Începutul propriu-zis se face cu Asociaţia literară Română din 1848 dar aceasta nu funcţ
ionează. O Societate Literară Română a fost fondată în 1866, inaugurată în 1867, transformată în Societatea Academică Română şi ulterior, din 1879, în Academia Română. Preocupările de început ale Academiei au fost filologice, extinse apoi la domeniile ştiinţei, culturii şi artei. Dar prima Societate a Scriitorilor Români s-a ivit ca proiect în 1908 şi a fost pusă în funcţiune de o adunare generală de 47 de scriitori la 2 septembrie 1909. Comitetul de conducere al noii societăţi i-a avut ca preşedinte pe Mihail Sadoveanu şi ca vicepreşedinte pe Dimitrie Anghel. În 1911, noul preşedinte, Emil Gârleanu a obţinut recunoaşterea SSR ca "Persoană morală". A urmat la conducere criticul Mihail Dragomirescu. În timpul primului război mondial SSR a funcţionat în refugiu la Iaşi. În perioada 1926-1932, Societatea Scriitorilor Români a fost condusă de Liviu Rebreanu ales an de an timp de şapte ani consecutiv. A fost în opinia istoricilor literari cea mai fastă perioadă a SSR. După 1944 s-au exercitat asupra S.S.R. presiuni politice din partea noii puteri, epurări etc. Conferinţa de fuziune între S.S.R. şi societatea Autorilor dramatici din martie 1949 marchează înfiinţarea Uniunii Scriitorilor din R.P.R., ulterior "din R.S.R.", devenită U.S.R. în 1990.
În perioada 1949-1989, U.S.R. a funcţionat ca "organizaţie obşetească şi profesională de creaţie" fiind din punct de vedere legal subordonată statului şi finanţată de stat. Cu toate acestea, U.S.R. şi-a păstrat o autonomie de organizare şi de acţiune care a făcut din ea cea mai incomodă organizaţie recunoscută de statul comunist. În U.S.R., alături de membri care urmau în scris şi atitudine linia politică oficială, făceau parte scriitori care şi-au păstrat independenţa de gîndire şi originalitatea creaţiei. Între cele două grupuri au existat în această perioadă tensiuni şi chiar conflicte deschise şi, deşi aveau de partea sa oficialităţile, grupul fidel acestora nu şi-a impus totdeauna dominaţia. Organele de conducere ale U.S.R. au fost alese prin vot secret şi şi-au păstrat o anumită independenţă faţă de partidul unic şi statul comunist. În cadrul U.S.R. a funcţionat Fondul literar, înfiinţat în iunie 1969, ca organism financiar de gestiune a drepturilor de autor .i de ajutor financiar pentru scritori. După 1989, U.S.R. a devenit o asociaţie de creatori, non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, întreţinîndu-se prin autofinanţare. a cunoscut schimbări succesive ale statutului în funcţie de modificarea obiectivelor sale şi de evoluţia societăţii româneşti. Primul statut care stipula independenţa politică a Uniunii a fost adoptat în aprilie 1990. Au urmat amendări ale statutului în 1995 şi 1997. Cea mai recentă schimbare de statut a survenit în martie 2005. a cuprins întotdeauna un număr relativ mare de membri, admişi la început cu mare uşurinţă, apoi tot mai greu pe măsură ce statul totalitar nu mai dorea extinderea acestei organizaţii care îşi manifesta opoziţia faţă de politica sa totalitară. În 1956, U.S.R. număra 445 de membri titulari şi 144 de stagiari, ceea ce permitea organizarea de adunări generale ale Uniunii. Ulterior s-au organizat conferinţe cu o anumită normă de reprezentare. Ultima Conferinţă a U.S.R. din perioada comunistă a avut loc în 1981. După această dată nu s-a mai organizat nici una, ceea ce arată clar că în epocă existau temeri ale puterii legate de o asemenea manifestare.
Între 1982 şi 1989 nu au mai fost primiţi noi membri. După 1990 a urmat o creştere bruscă a numărului de scriitori admişi în U.S.R., comisiile de validare acţionînd cu multă îngăduinţă. După anul 2000, s-a revenit la o exigenţă firească.
