17/09/2026
Cu prilejul Zilelor Bucureștiului, Editura Vremea și Biblioteca Metropolitană București, Filiala Ion Creangă, organizează o conferință menită să dovedească bucureștenilor cât de ușor de iubit este acest oraș.
În program:
- Silvia Colfescu va vorbi despre micile comori ale Bucureștiului pe lângă care trecem cu toții, cel mai des fără a le observa. Demersul va fi susținut de ilustrații din volumele „Vânătoare de comori prin București”.
- Narcis Dorin Ion va reda istoria fascinantă a câtorva dintre monumentele cele mai de impact ale Capitalei, dar și poveștile vechilor case boierești, a hanurilor, hotelurilor și cafenelelor din Bucureștiul de altădată. Informațiile se bazează pe volumul „București în căutarea Micului Paris”.
- Cristina Trică a cercetat ani la rând arhive pentru a reînvia adevărul din spatele monumentelor splendide din vestitul cimitir Bellu. Veți asculta culisele unor scandaluri, controverse și chiar legende legate de nume precum Mavrodin, Cantacuzino, Assan, Dalles și alții.
Evenimentul va fi susținut de o expoziție cu 15 planșe din vechiul București.
Vă așteptăm!
https://fb.me/e/6wRmE1Ffx