15/09/2026
🏆 CAMPIONATUL MILITAR DE ORIENTARE | ETAPA PE DIVIZIA 4 INFANTERIE „GEMINA”
În perioada 7–11 septembrie 2026, în garnizoana Baia Mare, s-a desfășurat etapa pe Divizia 4 Infanterie „Gemina” a Campionatului militar de orientare, competiție care a reunit militari din cadrul structurilor diviziei.
Desfășurată într-un cadru care a pus la încercare atât pregătirea fizică, cât și capacitatea de orientare în teren, competiția a solicitat participanților rezistență, viteză de reacție, spirit de observație și precizie, fiecare probă fiind o demonstrație a nivelului de pregătire și a capacității de a lua decizii rapide în condiții dificile.
Pe parcursul celor cinci zile de concurs, militarii au demonstrat determinare, disciplină și spirit de echipă, transformând fiecare traseu într-o nouă provocare și fiecare punct atins într-o confirmare a pregătirii lor.
Felicitări tuturor militarilor care au participat și au contribuit, prin profesionalism și implicare, la reușita acestei competiții!
Sursă: Divizia 4 Infanterie "Gemina"