Partidul Umanist Social Liberal PUSL Sediul Central

Partidul Umanist Social Liberal PUSL Sediul Central Un mesaj pentru România clasei de mijloc. Credem în capacitatea acestei Românii de a-şi recâştiga demnitatea şi drepturile sale legitime.

APEL CĂTRE ROMÂNIA CLASEI DE MIJLOC

Acest mesaj este adresat României tăcute, României care, până astăzi, a suferit în tăcere, a pierdut, a fost umilită, uitată şi sacrificată. Trăim într-o ţară aflată sub ocupaţie. Sub ocupaţia agresivităţii, a prostiei şi a nedreptăţii. Trăim într-o ţară mutilată. O ţară desfigurată de ură, incompetenţă şi impostură. O ţară în care valorile veritabile sunt umilite, izolate şi condamnate. Umaniştii cred în manifestarea liberă a personalităţii umane, prin exercitarea deplină a drepturilor fundamentale ale omului, a demnităţii umane

Putem să ne recuperăm respectul. Avem obligaţia de a ne redescoperi valorile. Criteriul valorii umane trebuie să fie criteriul de selecţie în societate, inclusiv în politică. Economia României poate fi prosperă. Sistemul de educaţie poate fi competitiv. Sistemul de sănătate poate fi modern şi eficient. Securitatea socială a cetăţenilor români poate fi garantată. Sistemul de justiţie trebuie să fie in slujba omului şi a apărării drepturilor sale
România are potenţial economic şi cultural semnificativ
România are resurse uriaşe de inteligenţă. Este însă necesar ca acest potenţial şi asemenea resurse să fie responsabil administrate. Umaniştii cred că:

Românii trebuie să aibă un nivel de viaţă civilizat
Românii vor să poată asigura copiilor şi nepoţilor lor şansa de a se dezvolta într-o societate sănătoasă.
În ultimii ani, România a fost guvernată discreţionar şi iresponsabil. Nivelul de trai s-a redus constant. Timp de un deceniu, pensionarii, mamele, nou-născuţii, artiştii, militarii, medicii, profesorii au fost sistematic umiliţi de un regim politic agresiv şi obtuz. Polarizarea societăţii în două clase sociale extreme, bogaţi şi săraci, a divizat România.

Înainte de a fi bogaţi sau săraci, de la oraş sau de la ţară, talentaţi sau mai puţin talentaţi, femei sau bărbaţi, cu toţii suntem OAMENI. A venit momentul să determinăm o schimbare majoră bazată pe principiile umaniste care să asigure respectarea drepturilor fundamentale la viaţă, la un trai decent, la sănătate şi educaţie. DOCTRINA UMANISTĂ este singura care poate determina, credibil şi consistent, o schimbare fundamentală de sistem. Această doctrină, în esenţă, are în vedere neantagonismul dintre individ şi colectivitate – înţelegând că individul nu se poate afirma în afara societăţii iar societatea este o sumă a indivizilor.

În relaţia cu cetăţenii săi, statul poate fi abuziv, statul poate corupe, statul poate fi opresiv. STATUL ESTE AL OAMENILOR, NU OAMENII AI STATULUI! Esenţa doctrinei umaniste este aceea că natura umană este la baza tuturor lucrurilor. Societatea umanistă – societatea viitorului, trebuie să fie organizată pe trei paliere:

INIŢIATIVĂ – EXECUŢIE – ASISTENŢĂ

Realitatea este că lumea este compusă din oameni care au iniţiativă, din oameni care ştiu să organizeze şi să conducă, dar şi din oameni care au nevoie de sprijin. Societatea umanistă se bazează pe un tip nou de coeziune socială care depăşeşte bipolaritatea antagonică dintre muncă şi capital, înlocuind-o cu triada INIŢIATIVĂ – CAPITAL – MUNCĂ. Doctrina umanistă consideră că valorile definitorii ale oricărei comunităţi sunt create de oameni pentru oameni şi nu împotriva lor. Educaţia, instruirea, cunoaşterea sunt mijloace concrete de dobândire a libertăţii. Numai un om liber se poate exprima şi afirma fără reţineri în societate. Credem in puterea românilor de a se mobiliza pentru a-şi apăra drepturile, pentru a-şi recâştiga demnitatea. Credem în capacitatea românilor de a lupta pentru a redobândi dreptul la speranţă, dreptul la o viaţă decentă, dreptul de a fi cetăţenii unui stat corect şi prosper. Credem că fiecare dintre noi are datoria de a reacţiona, de a-şi folosi drepturile legale de care dispune. Orice voce publică, care se va implica şi va susţine acest demers, va contribui direct şi concret la o schimbare fundamentală în destinul României.

🌾 Maria Grapini, intervenție fermă la Strasbourg pentru crescătorii de animale din RomâniaEuroparlamentarul Maria Grapin...
16/09/2026

🌾 Maria Grapini, intervenție fermă la Strasbourg pentru crescătorii de animale din România

Europarlamentarul Maria Grapini, președintele BPN al PUSL, a intervenit la Strasbourg în cadrul dezbaterii privind strategia UE pentru zootehnie durabilă, atrăgând atenția asupra problemelor cu care se confruntă crescătorii de animale din România.

Pentru Maria Grapini, viitorul zootehniei europene nu poate fi construit fără să fie ascultați fermierii și fără măsuri care să le asigure condiții reale pentru a produce și a rămâne competitivi.

„Fermierii trebuie să fie parteneri, nu simpli executanți ai unor decizii europene.”🇷🇴

🏠 Locuințele ANL din Târgu Mureș nu trebuie să rămână ascunse în negura administrativă.PUSL, prin Lavinia Șandru, coordo...
16/09/2026

🏠 Locuințele ANL din Târgu Mureș nu trebuie să rămână ascunse în negura administrativă.

PUSL, prin Lavinia Șandru, coordonatorul Biroului Central de Strategie și Comunicare și liderul PUSL Mureș, a transmis solicitări oficiale către Primăria Târgu Mureș, S.C. Locativ S.A. și Agenția Națională pentru Locuințe, după ce mai multe familii au semnalat lipsa unor răspunsuri clare privind posibilitatea de a-și cumpăra locuințele în care trăiesc de ani de zile.

PUSL solicită transparență privind cererile depuse, situația locuințelor, condițiile și formula de calcul a prețului de vânzare.

„Nu vom lăsa această tăcere administrativă să continue și vom urmări, prin toate mijloacele legale, ca fiecare întrebare să primească un răspuns.”

Locuința în care o familie trăiește de ani de zile nu poate deveni prizoniera birocrației.

15/09/2026

Fermierii sunt o resursă strategică a țării și merită respect și ajutor. 🌾🇷🇴

Iar problemele sociale și economice nu pot fi transformate în manipulări și jocuri politice.

Fermierii României au nevoie de soluții rapide, eficiente și transparente. 🤝

15/09/2026

🌾 Maria Grapini, intervenție fermă la Strasbourg pentru fermierii europeni și români!

Europarlamentarul Maria Grapini, președintele BPN al PUSL, a intervenit la Strasbourg împotriva eliminării unui buget separat pentru **Politica Agricolă Comună (PAC).

🇪🇺 Agricultura europeană nu poate fi tratată ca un capitol secundar într-un buget general. Fermierii au nevoie de predictibilitate, finanțare și politici clare pentru a putea produce hrană, a-și menține fermele și a face față provocărilor tot mai mari.

Maria Grapini atrage atenția asupra riscurilor pe care le poate aduce reforma propusă de Comisia Europeană și susține menținerea unui *buget distinct și puternic pentru agricultură*.

🇷🇴 Pentru România, unde agricultura reprezintă un domeniu strategic, miza este cu atât mai importantă.

Agricultura europeană are nevoie de sprijin real, nu de experimente bugetare!

Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele BEX al PUSL, pune întrebarea care nu mai poate fi ignorată:„Cu cine să stea ...
15/09/2026

Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele BEX al PUSL, pune întrebarea care nu mai poate fi ignorată:

„Cu cine să stea de vorbă România?

🇷🇴 15 septembrie. O zi care, decenii la rând, însemna începutul unui nou an școlar.

Astăzi, însă, o ținem minte pentru cu totul altceva.

⛽ Benzina CO 95 a depășit 10 lei/litru.
🚜 Mii de fermieri protestează în fața Guvernului.
❌ Spitalele au rămas fără fonduri.
❌ Legea salarizării este în aer.
❌ Proiectele de infrastructură ale primăriilor sunt blocate.
❌ România nu are cine să negocieze bugetul european și nici rectificarea bugetară.

De peste 100 de zile, avem un premier care nu pleacă din scaun, dar nici nu pare să audă problemele românilor.

🇷🇴 România are nevoie de un premier care să-i rezolve problemele URGENTE, cu Demnitate, Onoare și Curaj!

🇷🇴 România se promovează și prin românii care construiesc, muncesc și reușesc peste hotare!Eurodeputatul Maria Grapini, ...
14/09/2026

🇷🇴 România se promovează și prin românii care construiesc, muncesc și reușesc peste hotare!

Eurodeputatul Maria Grapini, președintele BPN al PUSL, a participat la Frankfurt, în calitate de invitat special și susținător al proiectului, la inaugurarea primului Centru European Românesc pentru Afaceri și Cultură. 🤝

Noul centru își propune să devină un punct de legătură pentru românii din Germania, reunind antreprenori, profesioniști și oameni care vor să păstreze legătura cu România și să dezvolte colaborări concrete.

La eveniment au participat români originari din 16 județe ale țării, mulți dintre ei antreprenori sau profesioniști care și-au construit cariere și afaceri în Germania.

„Cred în nevoia promovării României și a colaborării cu românii care trăiesc departe de țară. Patriotismul nu înseamnă doar a pune tricolorul în piept sau a-l declara. Patriotismul și dragostea de țară înseamnă fapte!”, a transmis Maria Grapini.

💙💛❤️ Un centru care pune împreună afacerile, profesioniștii și cultura românească poate deveni o adevărată punte între România și comunitățile de români din Europa.

11/09/2026

Deputatul Grațiela Gavrilescu, președintele BEX al PUSL, replică dură pentru Dan Reșitnec: Demisia! Nu cunoașteți legea!

11/09/2026

💰 Austeritate pentru români, privilegii pentru putere!

Gheorghe Nichita, președinte onorific PUSL Iași, atrage atenția asupra diferenței uriașe dintre sacrificiile cerute românilor și cheltuielile aparatului de stat:

🍽️ 360 de lei mâncare pe zi pentru un ministru!
🏥 22 de lei mâncarea pe zi pentru un bolnav în spital!
🚗 1200 de lei pe zi costă o mașină a Guvernului, fără combustibil sau service!

Cheltuielile au crescut în 2026, comparativ cu 2025, de 3 ori jumătate!

Dacă li se cere sacrificiu oamenilor, de ce nu începe austeritatea de la vârf?

Austeritate pentru români, privilegii pentru putere! Acesta este mesajul pe care îl transmite actuala guvernare prin diferența dintre discursul public și propriile cheltuieli.

Ilie Bolojan și Nicușor Dan le cer românilor să accepte taxe mai mari, venituri înghețate și sacrificii „pentru că nu sunt bani”.

Pensionarii trebuie să strângă cureaua, familiile trebuie să taie din cheltuieli, firmele sunt sufocate de taxe, iar românilor li se repetă că statul trebuie să facă economie.

Dar, când vine vorba despre aparatul puterii, austeritatea nu există: peste 2,3 milioane de lei pentru protocol și aproape 13 milioane de lei pentru transportul aparatului de la Palatul Victoria.

Este o problemă de ipocrizie politică și dublă măsură.

Dacă cineva se întreabă de ce vorbesc eu despre acest subiect le răspund că am fost 20 de ani în administrație la RAJAC și 12 ani primar al municipiului Iași, perioadă în care îmi cumpăram singur cafeaua sau mâncarea, deși aveam buget de protocol aprobat!

🇷🇴 Maria Grapini: „Când orgoliile sunt mai mari decât rațiunea, ajungem la această situație!”Eurodeputatul și președinte...
11/09/2026

🇷🇴 Maria Grapini: „Când orgoliile sunt mai mari decât rațiunea, ajungem la această situație!”

Eurodeputatul și președintele BPN al PUSL, Maria Grapini, atrage atenția asupra blocajului politic și a întârzierii formării unui nou Guvern.

„De ce nu nominalizează Președintele un premier? De ce nu vrea Bolojan să voteze un nou guvern, așa cm a declarat inițial? De ce USR, partidul de pe locul 4, vrea să dicteze ce alianță să fie la guvernare? De ce înțeleptul de până acum, UDMR, nu mai vrea nici el să voteze un guvern PSD?”, întreabă revoltată Maria Grapini.

În opinia eurodeputatului, problema este una de responsabilitate politică:

„Costul este enorm! Și îl suportă cetățenii și întreprinzătorii! Când orgoliile sunt mai mari decât rațiunea și interesele personale mai mari decât cele naționale, ajungem la această situație!”

🇷🇴 România are nevoie de un Guvern și de decizii politice responsabile, nu de un nou blocaj instituțional.

11/09/2026

„Toată lumea discută cm ar trebui să fie în România, ce ar trebui să se facă. Partide care sunt la guvernare de zeci de ani. Ce se întâmplă în politică este o bătaie de joc la adresa oamenilor. Este de noaptea minții cm se ceartă toți. Dacă ei nu reușesc să facă o majoritate, atunci cine?” - Florin Pețu, secretar general adjunct al PUSL.

Address

Șoseaua Kiseleff Nr. 57, Sector 1
Bucharest
011344

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Partidul Umanist Social Liberal PUSL Sediul Central posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Partidul Umanist Social Liberal PUSL Sediul Central:

Shortcuts

Share