Administrația Prezidențială a României

Administrația Prezidențială a României Pagina oficială a Administrației Prezidențiale a României

14/09/2026

🟢 LIVE Interviul acordat Euronews România în marja participării la Summitul European dedicat Regiunii Arctice din Republica Finlanda

14/09/2026

🟢 LIVE Declarații de presă comune cu liderii participanți la Summitul European dedicat Regiunii Arctice din Republica Finlanda

14/09/2026
13/09/2026

Îi mulțumesc domnului prim-ministru Petteri Orpo pentru invitația de a participa la Summitul Arctic de la Rovaniemi, Finlanda.

Securitatea Europei este o preocupare comună. Ceea ce se întâmplă într-o parte a continentului are consecințe directe asupra tuturor, iar legătura dintre regiunea arctică, Marea Baltică și Marea Neagră este tot mai evidentă.

13/09/2026

Am avut astǎzi o întrevedere bună cu Cancelarul federal al Germaniei, Friedrich Merz, la Rovaniemi, în marja Summitului European dedicat Regiunii Arctice. O discuție deschisă și cordială, care a reconfirmat caracterul solid al relației dintre România și Germania și ne-a permis să explorăm modalități concrete de aprofundare a parteneriatului nostru.

Am trecut în revistă prioritățile agendei europene pentru perioada următoare, în special negocierea viitorului Cadru Financiar Multianual. România susține adoptarea unui buget european ambițios, menținerea unei politici de coeziune robuste și finanțarea adecvată a agriculturii.

Pe dimensiunea de securitate, am subliniat că este esențială consolidarea Flancului Estic al NATO în fața amenințărilor Federației Ruse, inclusiv a incursiunilor cu drone în spațiul aerian aliat. Apreciez sprijinul Germaniei pentru întărirea posturii aliate de descurajare și apărare în regiunea noastră. Am discutat și despre potențialul important de cooperare între industriile de apărare din România și Germania, în materie de investiții, producție comună și transfer de tehnologie.

Nu în ultimul rând, am abordat procesul de extindere a UE, o investiție strategică în securitatea continentului, cu atenție specială acordată progreselor înregistrate de Republica Moldova, al cărei parcurs am subliniat că trebuie susținut puternic, inclusiv în ceea ce privește deschiderea fără întârziere a tuturor clusterelor de negociere.

13/09/2026

Președintele Nicușor Dan: România celebrează astăzi Ziua Pompierilor, pentru a onora curajul și sacrificiile celor care, cu profesionalism și simț al datoriei, își asumă misiuni dintre cele mai riscante pentru a salva vieți și a proteja comunități.

Situațiile de urgență impun evaluări corecte și rapide, decizii clare și intervenții bine organizate. Trăim într-o perioadă în care riscurile devin tot mai complexe și mai greu de anticipat. Războiul din vecinătatea României, incendiile de vegetație, inundațiile, fenomenele meteorologice extreme, accidentele tehnologice și amenințările asupra infrastructurilor critice ne obligă să privim protecția civilă ca pe o componentă esențială a securității naționale.

Pompierii sunt în prima linie a acestui efort, iar contribuțiile lor sunt decisive în gestionarea situațiilor de urgență. Profesionalismul pompierilor români este recunoscut și dincolo de granițele țării, iar implicarea și solidaritatea de care au dat dovadă sunt impresionante. Participarea la misiuni internaționale și europene de protecție civilă confirmă capacitatea României de a fi un partener pe care alte state și comunități se pot baza cu toată încrederea atunci când se confruntă cu situații dramatice.

România are nevoie de o cultură modernă a rezilienței. Oamenii trebuie să știe cm să acționeze în situații de criză, iar pregătirea trebuie să înceapă în instituții, în școli, în comunitățile locale și în fiecare familie.

Este, așadar, necesar să continuăm investițiile în instruire, în infrastructură și în tehnologii inovatoare. Inteligența artificială, dronele, sistemele de avertizare timpurie, de comunicații și soluțiile avansate de intervenție trebuie să devină instrumente firești ale protecției civile moderne.

Însă dincolo de toate acestea, succesul oricărei misiuni de salvare se bazează pe spiritul de sacrificiu și pe solidaritatea umană. Iar pompierii demonstrează, prin fiecare misiune dusă la bun sfârșit, ce înseamnă să fii în serviciul oamenilor și al țării, iar, pentru aceasta, merită întreaga noastră recunoștință.

La mulți ani pompierilor români!

‼️‼️‼️ În ultimele zile, se propagă în mediul online o narațiune falsă potrivit căreia România ar urma să trimită milita...
09/09/2026

‼️‼️‼️ În ultimele zile, se propagă în mediul online o narațiune falsă potrivit căreia România ar urma să trimită militari în Ucraina pentru a participa la război.

Este o manipulare alarmistă care distorsionează deliberat o decizie administrativă cu scopul de a alimenta teoria nefondată a atragerii României în conflict.

Agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei afectează toate statele din regiunea Mării Negre, inclusiv România, care are graniță directă cu Ucraina. Ne aflăm, așadar, într-o zonă geopolitică de insecuritate persistentă, din cauza acțiunilor militare rusești.

Prioritatea zero a României este protejarea și apărarea cetățenilor noștri, motiv pentru care țara noastră participă în toate formatele internaționale care ajută la atingerea acestui obiectiv major de securitate.

Un astfel de format este Coaliția de voință pentru Ucraina, constituită cu scopul de a asigura, după încheierea unui acord de încetare a focului, un sistem de garanții politice și juridice pentru Ucraina, ceea ce ar însemna garanții de pace și stabilitate pentru întreaga noastră regiune. În vederea implementării deciziilor de nivel politic, în domeniul militar, în anul 2025, a fost activat Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei.

Faptele reale și verificabile sunt următoarele:
‼️ Nicio prezență pe front: Președintele României a solicitat Parlamentului aprobarea participării României cu până la 20 de militari la Comandamentul operațional pentru Forța Multinațională în sprijinul Ucrainei și la structurile de comandă și control subordonate acestuia. România NU trimite trupe combatante în Ucraina și nici militari pe front.

‼️ Locație sigură, pe teritoriu Aliat: Structura de comandă are caracter rotațional și își desfășoară activitatea în Franța și Marea Britanie, la mii de kilometri distanță de linia frontului.

‼️ Efectiv militar românesc extrem de redus care participă la munca de coordonare, nu de luptă: Participarea României cu cel mult 20 de militari, personal de stat major, implicați exclusiv în activități de planificare, comandă și control.

07/09/2026

🟢 LIVE Declarații de presă susținute la finalul vizitei la Școala Gimnazială nr. 1 Curcani din județul Călărași

Address

Bulevardul Geniului Nr. 1-3
Bucharest
060116

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Administrația Prezidențială a României posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share