18/09/2026
🇷🇴 Credință, cultură și identitate românească, peste Prut. 🤝
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) continuă să fie un pilon important în păstrarea credinței, limbii și identității românești, printr-un parteneriat solid cu Mitropolia Basarabiei. ⛪
În cadrul unei întrevederi oficiale la Chișinău, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Antonie a analizat împreună cu delegația DRRM, formată din Ana Maria Dumitroiu-Șofâlcă, șef serviciu, și Octavian Dragomir, director economic, impactul celor 16 proiecte finanțate de DRRM în acest an.
Aceste proiecte sprijină direct misiunea spirituală, educațională și filantropică a Mitropoliei, contribuind la păstrarea și transmiterea valorilor românești și a patrimoniului înaintașilor către noile generații. 📚🙏
Cu această ocazie, Înaltpreasfinția Sa a transmis mulțumiri domnului Constantin-Valentin Răducanu, director general cu atribuții de secretar de stat al DRRM, pentru sprijinul constant.
În continuarea vizitei de lucru, delegația DRRM a participat, la Catedrala Episcopală din Cahul, la Sfânta Liturghie dedicată prăznuirii Sfântului Ierarh Dionisie Erhan, unul dintre ocrotitorii Episcopiei Basarabiei de Sud și un reper al credinței românești. 🙏
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta Liturghie alături de clerici de pe ambele maluri ale Prutului.
🎨 DRRM finanțează și în acest an lucrările de pictură de la Catedrala „Sfântul Ierarh Dionisie și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Cahul.