04/09/2026
Graffiti pe ziduri, fațade neîngrijite, stâlpi degradați, terenuri neîngrijite, mașini abandonate ori parcate pe trotuare sau pe spații verzi!
Toate acestea și multe altele sunt în atenția Primarului general Ciprian Ciucu, aflat într-un nou tur de peste 7 km, pe bulevardele din jurul Palatului Parlamentului!
📌 Am pornit de la Hotel Marriott spre Șoseaua Panduri, unde avem lucrări de amenajare pe o parte și pe alta a bulevardului, ne-am întors pe Calea 13 Septembrie – Bd. Libertății, Bd. Unirii până la Bd. Națiunile Unite unde de asemenea avem lucrări de amenajare, după conceptul de „oraș-parc”.
Alături de echipe din Primăria Municipiului Bucureşti , colegi de la Administrația Străzilor București,, și Compania Municipală Parking București, edilul general a atras atenția ce nu e în regulă, a dispus măsuri, a discutat cu trecătorii și le-a ascultat nevoile.
„Întotdeauna, astfel de tururi se termină cu decizii, astfel încât ce nu este în regulă să fie remediat în perioada următoare”, spune Ciprian Ciucu.
A identificat următoarele situații:
➡️ Trotuare pline de mașini parcate
„Am văzut foarte multe mașini pe trotuare, la instituțiile publice. Inclusiv mașini abandonate. Îmi pare rău, dar nu mai putem să continuăm așa. Nu se poate ca în centrul Bucureștiului să mai avem trotuarele pline de mașini”, spune primarul.
➡️ Stâlpi de electricitate degradați, ruginiți. Ne vom ocupa de ei, stradă cu stradă.
➡️ Terenuri neîngrijite pentru care vom găsi soluții de amenajare.
➡️ Chioșcuri nefolosite, care ocupă trotuarele. Fiind în Sectorul 5, primarul general l-a sunat chiar de la fața locului pe primarul Vlad Popescu Piedone. În trei ore, chioșcul și niște pubele insalubre au fost ridicate, iar zona igienizată. Mulțumim! 🙏
➡️ Edilul a mai dispus prelungirea unor scuaruri întrerupte acum de mașini parcate.
➡️ Și a promis că, din primăvara anului viitor, intrăm cu pe Bulevardul Unirii, de la Palatul Parlamentului până la Piața Unirii. „Zona aceasta, de când a fost făcută de comuniști, a rămas așa. Și arată rău zona de lângă blocuri. Mult spațiu verde neîngrijit. Totul va fi regenerat urban”, promite Ciprian Ciucu.
Astfel de tururi vor fi repetate peste tot în zona centrală. Sunt urmate de multe schimbări în bine!