29/07/2026
Drapelul, stema, imnul sunt însemnele naționale care au avut o puternică încărcătură simbolică, în istorie.
Vă prezentăm, mai jos, un mic pasaj referitor la steagurile capturate de Mihai Viteazul, în bătălia de la Guruslău, cu analiza semnificațiilor gestului, posibilă prin punerea în legătură a documentelor din Biblioteca Academiei Române, dar și din străinătate.
„La Guruslău atacul decisiv a fost condus de Mihai, tot el a capturat cele mai multe steaguri din armata lui Sigismund – 110 la număr și acestea poloneze, moldovenești, turcești și tătare. Ca dovadă a notorietății de care se bucura în rândul contemporanilor și referitor la bătălia de la Guruslău este și manuscrisul Mscr. Dresd. G.8122 (din Dresda), care ne oferă o înfățișare fidelă a celor 110 steaguri. Manuscrisul, datat 21 August 1601, este destinat ducelui elector Christian II al Saxoniei şi are, prin urmare, caracter oficial, fiind legat în pergament, cu supralibros aurit, stema ducală şi inițialele C.H.Z.S.C.F. – Christian Herzog zu Sachsen Churfürst.(…).
Manuscrisul cuprinde un număr de 118 file in folio și are reprezentat portretul lui Mihai Viteazul al lui Sadeler (foto 1). Steagurile sunt reproduse în acuarelă. Acestea sunt: un tui tătăresc, un steag al lui Ieremia Movilă a cărui reproducere fotostatică de pe pagina manuscrisului se află în fondul patrimonial al Cabinetului Stampe, Hărți, Muzică al Bibliotecii Academiei Române (foto 16), 72 de steaguri de cavalerie Reutter Fahnen și 36 steaguri de infanterie Landts Kneghts Fehlein. 35 de steaguri poartă efigia familiei Bathory – colții de mistreț. Există două steaguri ale Brașovului (coroana și trunchiul cu rădăcini), unul cu stema Sighișoarei și altul cu cea a Târgu Mureșului”.
Fragmentul face parte din studiul colegului nostru Dragoș Ungureanu, publicat în ultimul număr al „Revistei Bibliotecii Academiei Române”, Anul 11, Nr. 21 / 2026 – MIHAI VITEAZUL - IMAGINE ȘI SIMBOL ÎN LUMINA FONDULUI DE STAMPE ŞI FOTOGRAFII AL BIBLIOTECII ACADEMIEI ROMÂNE – pe care îl veți putea citi integral, de pe site-ul revistei - https://revista.biblacad.ro/numar-curent/, cu link în primul comentariu.
Număr curent Anul 11, Nr. 21, 2026 ianuarie – iunie 2026 https://doi.org/10.59277/RBAR.2026.21 Articole MIHAI VITEAZUL – IMAGINE ȘI SIMBOL ÎN LUMINA FONDULUI DE STAMPE ŞI FOTOGRAFII AL BIBLIOTECII ACADEMIEI ROMÂNE https://doi.org/10.59277/RBAR.2026.21.01 Dragoș UNGUREANU DIMITRIE IONESCU-B...