TNL Brăila

TNL Brăila Suntem noul val de oameni politici, o generaţie născută liberă care se implică în prezent şi contruieşte mereu pentru viitor.

50.000 euro pentru crescătorii de bovine! 📢
14/09/2026

50.000 euro pentru crescătorii de bovine! 📢

50.000 de euro pentru o fermă de bovine!

Comisia Europeană a aprobat schema notificată de România, cu un buget total de aproximativ 277 de milioane de lei.

Banii sunt destinați crescatorilor de bovine afectați de scumpirea prețurilor la motorină și îngrășăminte.

Ca om care lucrează în agricultură și crește bovine, știu cât de mult au crescut costurile într-o fermă. Motorina, îngrășămintele, producerea furajelor, transportul, toate se adună, iar animalele trebuie hrănite și îngrijite în fiecare zi.

De aceea, un sprijin care poate ajunge la 50.000 de euro pentru o fermă poate conta foarte mult.

Aprobarea europeană există. Acum trebuie să vedem rapid condițiile în care fermierii vor putea primi banii și să ne asigurăm că procedura nu îi va îngropa în hârtii.

Voi urmări punerea în aplicare a schemei și, imediat ce apar condițiile de acordare, le voi prezenta clar, astfel încât crescătorii de bovine să știe ce au de făcut.

Avem 277 de milioane de lei disponibili pentru acest sector.
Trebuie să ajungă acolo unde este nevoie de ei: în ferme!

21/07/2026

Ieri, 𝐑𝐨𝐦𝐠𝐚𝐳 𝐬̦𝐢 𝐎𝐌𝐕 𝐏𝐞𝐭𝐫𝐨𝐦 𝐚𝐮 𝐟𝐢𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐥𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐥𝐚𝐭𝐟𝐨𝐫𝐦𝐞𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐞 pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐝𝐞 𝐠𝐚𝐳𝐞 𝐧𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚.
Structura de susținere a platformei a fost montată și fixată pe fundul mării. Are o înălțime totală de peste 220 de metri și o greutate de peste 16.000 de tone, fiind transportată și instalată cu nave speciale în ultimele luni.
Instalarea platformei și a conductei de 160 de km, care face legătura cu țărmul, sunt etapele esențiale ale proiectului. 𝐋𝐮𝐜𝐫𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐯𝐨𝐫 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐚 și în următoarele luni, prin realizarea tuturor racordurilor, și se vor finaliza cu testarea instalațiilor, 𝐚𝐬𝐭𝐟𝐞𝐥 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̂𝐭 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐨𝐚𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐠𝐚𝐳𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐚𝐩𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫.
𝐄𝐱𝐩𝐥𝐨𝐚𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐠𝐚𝐳𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐫𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜 𝐢̂𝐧 𝐝𝐨𝐦𝐞𝐧𝐢𝐮𝐥 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐢𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭̦𝐚𝐫𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆.
Noile cantități de gaz vor permite relansarea industrială, asigurarea îngrășămintelor pentru agricultură din producția internă (combinatul Azomureș), în condiții bune pentru agricultori, precum și asigurarea gazului necesar consumului locuințelor la un preț stabil în anii următori.
𝐄𝐱𝐩𝐥𝐨𝐚𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐠𝐚𝐳𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐌𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐍𝐞𝐚𝐠𝐫𝐚̆ 𝐭𝐫𝐚𝐧𝐬𝐟𝐨𝐫𝐦𝐚̆ 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐮𝐧 𝐚𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐫𝐞𝐥𝐞𝐯𝐚𝐧𝐭 𝐢̂𝐧 𝐟𝐮𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐞𝐧𝐞𝐫𝐠𝐞𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧 𝐜𝐞𝐥 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐚̆𝐭𝐨𝐫 𝐝𝐞 𝐠𝐚𝐳𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆.
Mulțumesc echipelor de proiect ale celor două companii pentru respectarea programului de lucrări.
- Ilie Bolojan, premierul României și președintele Partidului Naţional Liberal

Obiectivul a devenit Subiectiv.
06/06/2026

Obiectivul a devenit Subiectiv.

Publicația Obiectiv - Vocea Brăilei are o singură misiune: să scrie articole pro-PSD și anti-PNL.
Directorul general al ziarului Obiectiv - Vocea Brăilei este doamna Monica Paraschiv.
De ani de zile, publicația dânsei este tribuna de propagandă pentru PSD Brăila, Marian Dragomir, Francisk Chiriac și Mihai Tudose. Oricine altcineva este inamic!

Problema doamnei Paraschiv nu este că nu poate avea opinii proprii, așa cm este normal într-o democrație.
Problema doamnei Paraschiv este că deține un ziar, Obiectiv - Vocea Brăilei, prin care pretinde că face presă independentă, dar care beneficiază de contracte plătite din bani publici, iar singura misiune „independentă” este să atace PNL Brăila și să laude PSD.
Aici chiar nu există loc de negații, fiindcă articolele publicate vorbesc de la sine.

În urmă cu câteva zile, Obiectiv - Vocea Brăilei a postat un articol denumit „Execuție publică și discriminare în scop politic” în care mă acuză că folosesc acel caz drept o „armă” politică.
Subiectul: cazul „Anton” din Școala „Anton Pann” Brăila.

Articolul este semnat de aceeași voce PSD Brăila, doamna Monica Paraschiv, și face referire la un material video postat de mine pe rețelele de socializare în care atrăgeam atenția asupra faptului că domnul Nicu Anton, mediator școlar în cadrul școlii „Anton Pann” din Municipiul Brăila, a fost condamnat în trecut la 9 ani de închisoare cu executare pentru abuz sexual asupra unui minor, iar astăzi este angajat într-o școală și înconjurat de copii.

Problema agresiunilor sexuale asupra minorilor reprezintă o realitate gravă în România, nu se întâmplă doar în Brăila, și are un puternic impact social în dezvoltarea societății de mâine.
Conform datelor publice furnizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, media copiilor abuzați sexual a fost de 6 pe zi în România anului 2025.

Așadar, vă întreb, stimată doamnă Paraschiv:
Ca mamă, ca părinte, ați fi de acord să vă dați copilul să învețe la o școală unde printre membrii personalului didactic se află un abuzator sexual de minori condamnat la închisoare cu executare?
Părinții au dreptul să cunoască detaliile relevante despre orice angajat al școlii în care învață copilul lor?
Părinții au dreptul să își formeze singuri o părere, după ce cunosc toate detaliile relevante?
Transparența este discriminare?

Presupun că răspunsurile dumneavoastră sunt aceleași cu cele ale oricărui părinte care își iubește copilul.

Dar dacă adevărul deranjează, problema nu este la cel care îl spune, ci la cei care încearcă să îl ascundă!

Alexandru Popa, președinte PNL Brăila

La mulți ani, copii! 🎉
01/06/2026

La mulți ani, copii! 🎉

La mulți ani, copii! 🎉
Vă doresc ca această zi să vă fie plină de zâmbete curate, jocuri nenumărate și multă voie bună. Să vă păstrați mereu curiozitatea vie, magia în privire și bucuria de a descoperi lumea la fiecare pas!
Să creșteți frumos, înconjurați de iubire, căldură și brațe sigure care să vă susțină în toate aventurile voastre!
Jucați-vă, visați cu ochii deschiși și fiți fericiți în fiecare zi! 🤗
La mulți ani minunați! 🥳
Alexandru Popa, deputat PNL Brăila

27/05/2026

BRĂILA MERITĂ VIITOR!

02/04/2026

Nu avem cardiolog! - Spitalul Județean de Urgență Brăila!

31/03/2026
26/03/2026
𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥Part...
18/03/2026

𝐏𝐍𝐋 𝐜𝐡𝐞𝐚𝐦𝐚̆ 𝐏𝐒𝐃 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮-𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐦𝐢𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐜 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐜𝐮 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥

Partidul Național Liberal solicită astăzi, cu toată seriozitatea, partenerilor de coaliție din PSD să renunțe la amenințarea de a bloca votul pe legea bugetului de stat pe 2026 și să acționeze în interesul cetățenilor pe care îi reprezintă.

Înțelegem că există, în orice coaliție, divergențe de opinie și priorități diferite. Acestea se rezolvă la masa negocierilor, în cadrul instituțional agreat, nu prin amenințări cu blocarea mecanismului bugetar al statului. PNL și-a asumat reforma fiscală și responsabilitatea macroeconomică tocmai pentru că știe ce înseamnă să guvernezi cu responsabilitate, nu cu populism.

𝐌𝐢𝐳𝐚 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧𝐚 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆. 𝐌𝐢𝐳𝐚 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐢.

Fără un buget votat în Parlament, România intră într-un vid funcțional, cu consecințe concrete și imediate:

✅ Primăriile și consiliile județene nu pot planifica și demara niciun proiect. Administrațiile locale, indiferent de culoarea politică a primarului, nu știu ce resurse au, nu pot lansa licitații, nu pot plăti furnizori, nu pot investi în infrastructura de care comunitățile lor au nevoie.

✅ Investițiile publice se opresc. Mii de șantiere, de la drumuri județene la școli și spitale, riscă să fie înghețate din cauza incertitudinii bugetare.

✅ Accesul la fondurile europene este condiționat de existența unui buget național aprobat. România are angajamente stricte în cadrul PNRR. Orice întârziere ne costă nu doar bani, ne costă credibilitate în fața Comisiei Europene și a partenerilor noștri din Uniunea Europeană.

𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐧𝐮 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐢 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐟𝐞𝐫𝐞𝐧𝐭𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐱𝐭𝐮𝐥 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥.

Conflictul din Iran a generat o nouă undă de șoc pe piețele energetice europene. Prețurile la gaze naturale și carburanți sunt în creștere, inflația rămâne o presiune reală pentru gospodăriile românești, iar instituțiile financiare internaționale urmăresc cu atenție capacitatea României de a-și respecta angajamentele fiscale asumate. Agențiile de rating și Comisia Europeană nu judecă intențiile politice, judecă faptele. Un parlament care blochează votul pe buget în acest context transmite un semnal extrem de grav despre stabilitatea și predictibilitatea statului român.

PNL a negociat cu bună-credință. Am construit împreună un buget care, în condiții extrem de dificile, menține deficitul sub control și protejează serviciile esențiale. Creșterile de cheltuieli propuse prin amendamentele PSD ar fi dus la depășirea țintei de deficit agreate, un prag periculos pe care România nu și-l poate permite să-l treacă.
Facem un apel ferm și responsabil: votați bugetul! Nu de dragul coaliției, nu de dragul unui partid, ci pentru românii care au dreptul la un stat care funcționează.

România are nevoie, acum mai mult ca oricând, de stabilitate, nu de gesturi politice extreme.

Address

Calea Călăraşilor Nr. 62, Bloc D, Parter
Braila

Opening Hours

Monday 08:00 - 20:00
Tuesday 08:00 - 20:00
Wednesday 08:00 - 20:00
Thursday 08:00 - 20:00
Friday 08:00 - 20:00
Saturday 16:00 - 20:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when TNL Brăila posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to TNL Brăila:

Shortcuts

Share