OFL Borșa

OFL Borșa Organizația Femeilor Liberale Borșa

19/02/2026

150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși - un moment care ne reamintește cât de mult poate schimba lumea o privire limpede asupra frumosului.

„Muzei”, sculptura în marmură care însoțește mesajul nostru, îi datorăm o reflecție aparte. Brâncuși o vedea ca pe un omagiu adus actului estetic și ideii că poate fi inspirația care declanșează creația. Formele sunt reduse la esență, dar rămân încărcate de echilibru și forță interioară. Chipul aproape neconturat păstrează proporțiile frumuseții clasice, iar prezența discretă a brațului sprijinit de cap sugerează atenție, ascultare, interioritate.

Pentru OFL Maramureș, acest simbol vorbește despre rolul femeilor de azi: puterea de a genera sens, de a deschide drumuri, de a da direcție comunității chiar și atunci când acțiunea lor este tăcută, dar fermă. În fiecare inițiativă pe care o ducem mai departe există aceeași energie a Muzei, o capacitate de a modela realitatea prin calm și inteligență.

Cinstim moștenirea lui Brâncuși și celebrăm contribuția femeilor care, prin inspirație și dedicare, pot transforma o idee în ceva durabil.

15/02/2026

📚 Lectura înseamnă educație și libertate interioară. O comunitate care citește este o comunitate care gândește critic, care pune întrebări și care își asumă decizii informate. Într-o societate în schimbare, cartea rămâne un sprijin sigur pentru formarea caracterului și pentru dezvoltarea fiecărei generații.

OFL Maramureș susține accesul la educație și cultivarea obiceiului de a citi, în familie, în școală și în spațiul public. Prin lectură, copiii își descoperă vocația, tinerii își definesc valorile, iar adulții își consolidează discernământul.

Să oferim timp cărților și să încurajăm lectura în fiecare zi, nu doar astăzi. O pagină citită poate deschide un drum.

15/01/2026

Astăzi, sărbătorim Ziua Culturii Naționale, prilejuită de aniversarea nașterii poetului național Mihai Eminescu, ne oprim pentru un gest firesc de respect față de cultură, limbă și memorie. 🇷🇴

Portretul care însoțește acest mesaj trimite la o operă ce a modelat conștiința culturală românească și la responsabilitatea de a păstra viu sensul profund al cuvântului. OFL Maramureș susține cultura ca fundament al educației, al libertății de gândire și al dialogului onest în comunitate.

De asemenea, reamintim că femeile au contribuit constant la formarea și transmiterea culturii române, chiar dacă, mult timp, prezența lor în spațiul public a fost mai puțin vizibilă. Astăzi, datele disponibile indică o majoritate feminină în domenii centrale ale culturii și educației, precum învățământul, bibliotecile, muzeele, cercetarea umanistă și industriile culturale. În același timp, femeile alcătuiesc o parte importantă a publicului cultural activ, participă la evenimente și inițiază proiecte cu impact comunitar.

02/01/2026

La mulți ani, România! ✨️

Intrăm în noul an cu responsabilitate, echilibru și dorința de a face lucrurile mai bine. Pentru oameni, pentru comunitățile locale, pentru copiii care cresc aici și vor rămâne aici.

Pentru Maramureș și pentru România, 2026 trebuie să fie un an al muncii oneste, al instituțiilor care funcționează și al deciziilor luate cu respect față de cetățeni.

Femeile liberale cred în libertate, inițiativă, solidaritate și într-un parcurs european bazat pe reguli și responsabilitate. Cu realism și curaj, putem construi comunități mai puternice și un viitor mai sigur.

La mulți ani și un An Nou cu sănătate, stabilitate și încredere! 💛💙

19/06/2025

Astăzi, Camera Deputaților a adoptat, cu 286 de voturi „pentru”, legea care stabilește 15 august ca Ziua Maramureșului, o zi de profundă semnificație spirituală și culturală pentru noi toți.

Această reușită este cu atât mai valoroasă, cu cât se știe că femeile din Maramureș sunt cele care transmit copiilor și tinerilor tradițiile, iubirea față de locurile natale. În fiecare casă maramureșeană, femeile sunt păstrătoare ale rădăcinilor, ale portului, ale cuvântului blând și ale respectului față de trecut.

Le mulțumim parlamentarilor care au susținut această inițiativă – senatorului PNL Cristian Niculescu Tâgârlaș, inițiatorul demersului și deputatului PNL Ionel Bogdan, susținător al acestuia – pentru că au înțeles cât de mult înseamnă Maramureșul în sufletul celor care trăiesc aici sau poartă acest loc în inimă, oriunde s-ar afla.

💙 Cinste Maramureșului, cinste maramureșenilor!

30/05/2025



💙💛Personaj dominant al scenei politice româneşti dintre cele două războaie mondiale, Ionel I. C. Brătianu s-a remarcat mai ales ca prim-ministru al României interbelice şi ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal (11 ianuarie 1909 - 24 noiembrie 1927). A fost cunoscut ca Premierul Reîntregirii Țării și al Marilor Reforme

💙💛În 1918, la finele Primului Război Mondial, România și-a împlinit obiectivul național al Marii Uniri, în timp ce la putere se afla tot un cabinet liberal. Transilvania, Basarabia și Bucovina s-au reunit cu România. Ionel I.C. Brătianu, președintele PNL și premierul României, a condus atât negocierile pentru intrarea României în război, cât și delegația României la tratativele de pace de la Paris.

💙💛Pe fondul unei instabilităţi a vieţii politice româneşti din perioada interbelică, guvernările liberale, în fruntea cărora s-a aflat Ionel I.C. Brătianu, s-au evidenţiat în mod deosebit prin durata lor, în total, PNL guvernând ţara timp de şase ani. De asemenea, s-au adăugat şi reformele indrăzneţe susţinute de liderul liberal: reforma agrară, proiectul unei noi constituţii, legea electorală, modernizarea economiei (doctrina liberală “prin noi înşine”), dezvoltarea politicii externe şi alinierea ţării la noile realităţi impuse prin deznodământul războiului mondial.

💙💛Perioada interbelică a fost una prolifică pentru România și pentru liberali, care au promovat o nouă Constituție, printre cele mai avansate din Europa acelor vremuri, reforma agrară, organizarea administrativă unitară, o nouă legislație electorală. În perioada guvernărilor PNL, România a avut una din cele mai mari creșteri economice din lume (aproximativ 5.5%/an) și înregistra excedent bugetar.

💙💛Când regele Ferdinand I a murit în 1927, guvernul condus de Ionel Brătianu a rămas în fruntea țării, sub domnia regelui minor Mihai.

19/05/2025

România a ales.
Felicitări, Nicușor Dan!
Mulțumim, România!

09/05/2025
02/05/2025

Pe 4 mai, doamnele liberale din Maramureș spun NU izolaționiștilor și trădătorilor.
Susținem și votăm Crin Antonescu !
Anca Hendea , președinta Organizației Femeilor Liberale Maramureș

Address

Borsa

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when OFL Borșa posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share