PSD Blandiana

PSD Blandiana Pagina organizației comunale a PSD Blandiana

Când ai început un drum, îl duci până la capăt. La propriu.Fondurile alocate în acest an Programului „Anghel Saligny” s-...
14/09/2026

Când ai început un drum, îl duci până la capăt. La propriu.

Fondurile alocate în acest an Programului „Anghel Saligny” s-au epuizat, iar din 11 septembrie au fost suspendate noile solicitări de plată.

În județul Alba vorbim despre 139 de proiecte și investiții de aproximativ 1,35 miliarde de lei. Drumuri, poduri, rețele de apă, canalizare și gaze. Nu investiții de lux, ci lucruri de bază de care oamenii au nevoie.

Multe dintre aceste investiții sunt deja pornite. Există constructori, lucrări executate și contracte asumate. Iar pentru primăriile mici, mai ales cele din mediul rural, varianta „continuați din bugetul propriu” nu este, în realitate, o soluție. Pur și simplu nu au de unde.

Un șantier oprit astăzi înseamnă întârzieri, costuri mai mari mâine și, în final, tot cetățeanul este cel care pierde.

Dacă Guvernul acesta tot nu se dă plecat, atunci are obligația măcar să găsească banii necesari pentru continuarea investițiilor deja începute.

Nu vorbim despre lansarea unor noi promisiuni. Vorbim despre respectarea unor angajamente deja asumate și despre terminarea lucrărilor începute.

Un stat serios nu lasă comunitățile cu drumurile, podurile sau rețelele de apă la jumătate.



https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid0YAia14aRAi3NcocWJiGDfWZ99ajin4eAzqy8j2RCy1hgarcbapGEdB5A6UCz3kLBl

Este o bucurie și o onoare să îi am alături în acest weekend pe colegii din Consiliul Politic Județean al PSD Alba, într...
12/09/2026

Este o bucurie și o onoare să îi am alături în acest weekend pe colegii din Consiliul Politic Județean al PSD Alba, într-o întâlnire de lucru. Am discutat proiecte și inițiative pentru județul Alba, dar și aspecte politice privind consolidarea și dezvoltarea organizației județene.

Ca de fiecare dată, colegul nostru Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, ne-a fost alături, aducând vești despre viitoarele oportunități europene pentru comunitățile locale. Întâlnirea a reunit colegi din întreg județul, printre care parlamentarii social-democrați de Alba Adrian BARA și Voicu Vușcan, alături de primari PSD din județ, consilieri locali și județeni, reprezentați în administrația județeană.

Le mulțumesc tuturor colegilor pentru prezență și susținere, dar mai ales pentru că împreună formăm o echipă puternică, care reprezintă o alternativă reală pentru administrația județului Alba. Împreună, prin implicare, bună credință și respect pentru oamenii din Alba, putem construi proiecte solide și putem genera schimbarea în bine pe care comunitățile noastre o merită.

https://www.facebook.com/share/p/1CU7ZUqTtS/

NU NE INTERESEAZĂ DN AGRAR!” Așa sprijină conducerea PNL a CJ Alba mediul de afaceriUneori, câteva cuvinte spun mai mult...
11/09/2026

NU NE INTERESEAZĂ DN AGRAR!” Așa sprijină conducerea PNL a CJ Alba mediul de afaceri

Uneori, câteva cuvinte spun mai mult decât zeci de discursuri.

Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, a reușit să spună public ceea ce susțin de foarte mult timp despre administrația județeană condusă de PNL: mediul de afaceri este bun la poze, diplome și gale, dar când apar problemele concrete, răspunsul este „nu ne interesează”.

Domnul Hațegan nu a ratat ocazia să se fotografieze între utilajele care lucrează la repararea drumului dintre Daia Română și Vingard, drum despre care am atras în repetate rânduri atenția că ajunsese un pericol pentru șoferi.

Un cetățean i-a amintit că în această zonă își desfășoară activitatea și DN Agrar, una dintre cele mai importante companii agricole din România.

Răspunsul vicepreședintelui CJ Alba?

„Nu ne interesează DN Agrar… după ce terminăm punem limită de tonaj!”

Ba ar trebui să vă intereseze!

În zona respectivă, atât DN Agrar, cât și Transavia lucrează importante suprafețe de teren agricol. Cerealele trebuie transportate, iar utilajele și mijloacele de transport trebuie să poată ajunge la aceste terenuri.

Când anunți senin că după repararea drumului vei introduce restricții de tonaj, fără să te intereseze activitatea economică din zonă, nu rezolvi o problemă. Riști să creezi alta și să afectezi direct două dintre cele mai importante companii care desfășoară activități agricole în județul Alba.

Rolul unei administrații județene este să construiască infrastructură care să susțină economia, nu să repare un drum și apoi să le spună companiilor care îl folosesc că nu mai pot circula pe el.

Și aici apare ipocrizia.

La gale precum „Best of Business”, Ion Dumitrel și Marius Hațegan laudă companiile din Alba, le oferă diplome și le mulțumesc pentru contribuția lor la economia județului.

În realitate, când una dintre aceste companii apare într-o problemă concretă, răspunsul este:

„Nu ne interesează.”

Companiile din Alba creează locuri de muncă, plătesc taxe, fac investiții și țin economia județului în mișcare. Ele au nevoie de infrastructură și de o administrație care să caute soluții, nu să le pună bariere.

Îi solicit public președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, să îi ceară explicații vicepreședintelui Marius Hațegan pentru această atitudine și să le prezinte public oamenilor și mediului de afaceri care pe bună dreptate sunt siderați de asemenea atitudine din partea unui demnitar.

Iar domnul Hațegan, atât de preocupat de imaginea sa pe rețelele de socializare, ar putea începe printr-un lucru simplu: să își ceară public scuze companiei DN Agrar și oamenilor pe care i-a tratat cu un asemenea dispreț.

https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid0utLyXh8ZdByLKK2QmmfR62CW7DETTNbPVD9B37ZNHtWew8zz4njW6VGMnzyJiHghl

Ion Dumitrel și conducerea PNL a CJ Alba știu câți copii nu au autobuz pentru a ajunge la școală?Consilierii județeni ai...
10/09/2026

Ion Dumitrel și conducerea PNL a CJ Alba știu câți copii nu au autobuz pentru a ajunge la școală?

Consilierii județeni ai PSD Alba au solicitat Consiliului Județean Alba să comunice câți elevi din județ sunt nevoiți să facă naveta la școală fără să beneficieze de transport public și din ce localități provin.

Solicitarea a fost transmisă în data de 2 septembrie și înregistrată de Consiliul Județean Alba în 3 septembrie. Până în prezent, nu am primit situația solicitată.

Nu discutăm despre o simplă statistică. Discutăm despre copii care trebuie să ajungă în fiecare dimineață la școală, dar în localitățile lor nu există un autobuz pe care să îl poată folosi.

Pentru acești elevi a fost stabilită suma forfetară de 0,77 lei/kilometru. PSD Alba a propus ca Județul Alba să acorde un sprijin suplimentar de 20%, astfel încât valoarea totală a sprijinului să ajungă la aproape 1 leu/kilometru. Amendamentul a fost respins de consilierii județeni ai PNL și AUR.

Nu ne-am oprit însă la acel vot.

Am cerut Consiliului Județean Alba să ne spună concret câți copii sunt în această situație și din ce localități provin. Vrem să cunoaștem situația reală, să mergem în comunitățile respective și să discutăm cu familiile care suportă zi de zi costurile deplasării copiilor la școală.

Deocamdată, așteptăm răspunsul Consiliului Județean Alba.

Și apare o întrebare firească: administrația județeană știe câți elevi din Alba nu au transport public pentru a ajunge la școală?

Dacă știe, vrem să vedem situația și, mai ales, să aflăm ce soluții are pentru ei.

Dacă nu știe, problema este și mai gravă.

Consiliul Județean Alba are responsabilități în organizarea transportului public județean. Nu este suficient să stabilim o sumă forfetară și apoi să considerăm problema rezolvată. Trebuie să știm unde sunt comunitățile fără transport și ce putem face pentru copiii care locuiesc acolo.

Noi vrem sa mergem mai departe. După ce vom avea situația exactă, consilierii județeni ai PSD Alba vor analiza inclusiv inițierea unui proiect pentru Bursa județeană de transport, prin care elevii afectați de lipsa transportului public să beneficieze de un sprijin suplimentar.

Un copil nu trebuie să aibă mai puține șanse la educație doar pentru că în satul lui nu ajunge autobuzul.

https://www.facebook.com/story.php?story_fbid=pfbid02ws1p1Ghkyrck4KPuTpZ4jdixJJhFwZkQmW7iDLdoJMAWcEn1LSUCDECa7p6XAWrSl&id=100069397981374

Guvernul demis Bolojan pune în pericol viața bolnavilor din România.Programele naționale esențiale din domeniul sănătăți...
10/09/2026

Guvernul demis Bolojan pune în pericol viața bolnavilor din România.

Programele naționale esențiale din domeniul sănătății nu mai au bani pentru ultimele luni ale acestui an.
Este o nouă „REUȘITĂ” a Guvernului MINUS, care a alocat bani insuficienți pentru programele naționale de sănătate și lasă pacienții cu boli grave fără tratamentele indispensabile. Sunt medicamente sau proceduri medicale de care depind viața acestor bolnavi. O rectificare bugetară urgentă este necesară pentru suplimentarea bugetului Sănătății cu banii necesari ultimelor luni ale anului.

Care sunt programele de sănătate afectate?

1. Programul național de oncologie: sunt minus 4 luni! Aceasta înseamnă că bolnavii oncologici nu pot beneficia de tratament oncologic, radioterapie, testare genetică, reconstrucție mamară, diagnostic hemato-oncologic.
2. Programul național de boli cardiovasculare: sunt minus 3 luni! Fondurile sunt insuficiente pentru intervenții cardiologice, tratamente, dispozitive medicale, monitorizare pacienți.
3. Programul național de diabet zaharat: minus 3 luni! Programul înseamnă medicamente, teste de automonitorizare, hemoglobină glicată, dispozitive și consumabile, monitorizare și educație.
4. Programele naționale pentru copii: minus 3 luni! Acesta este un program complex care include proteze auditive, tratament hemofilie și talasemie, hidrocefalie congenitală, oncologie pediatrică și tratamente pentru alte afecțiuni grave la copii.
5. Programul național de tratament pentru boli rare: minus 3,5 luni! În această situație, fiecare zi este esențială pentru tratamentul bolnavilor care au nevoie de diagnostic și tratament, terapii inovative, monitorizare, dar și sprijin de specialitate.
6. Programul național de tratament al bolilor neurologice: minus 1 lună! Programul oferă tratamente, medicație inovativă, monitorizare, reabilitare.

Când un guvern DEMIS ajunge să pună în pericol sănătatea românilor putem vorbi de o situație de siguranță națională. Premierul Bolojan, în disperarea de a mai sta o zi la Palatul Victoria, a ajuns să pună în pericol viața și sănă

https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid02zRsHLGmUWXCWKwhkzZtrCU6XoVujQSo4jUxKTfEjqRVgprSN8o6JGo67XjrbEmW7l

Sună clopoțelul, iar administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel începe noul an școlar cu aceleași restanțe l...
07/09/2026

Sună clopoțelul, iar administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel începe noul an școlar cu aceleași restanțe la capitolul strategii și proiecte pentru educație. Consiliul Județean Alba nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că viitorul acestui județ stă în educație și în modul în care avem grijă de copiii și tinerii de astăzi. Sunt o multitudine de probleme în educația din județ pe care CJ Alba le-ar putea aborda și chiar ar putea avea soluții. Fără o analiză prea amplă, am găsit 5 probleme pe care conducerea PNL a Consiliului Județean Alba le-ar putea rezolva dacă i-ar păsa cu adevărat, probleme la care eu și colegii mei social-democrați am și propus soluții:

1. Zeci de localități din Alba sunt practic izolate de centrele urbane, neavând transport județean. Elevii navetiști trebuie să se descurce cm pot, deoarece Consiliul Județean Alba s-a spălat pe mâini de această problemă – a alocat o sumă forfetară de 77 de bani/km, care nu acoperă costurile reale pentru navetă. Administrația județeană e atât de „performantă” încât aproape jumătate din județ nu are transport public. Am propus creșterea plafonului pentru suma forfetară sau chiar acordarea unor burse speciale pentru transport copiilor din localitățile izolate, dar majoritatea PNL a refuzat.

2. Consiliul Județean Alba a cumpărat microbuze școlare la prețuri de Lamborghini (aproximativ un sfert de milion de euro microbuzul). Multe dintre microbuze stau pe dreapta pentru că primăriile sunt obligate să plătească costurile de întreținere, asigurările RCA și CASCO, sume care ajung la 7 – 10.000 de euro pe an.

3. 148 de unități școlare din Alba nu au autorizație de securitate la incendiu. Sunt școli în localități rurale mici, gestionate de primării care nu au resurse financiare. Consiliul Județean Alba ar fi putut gândi un program de sprijin pentru aceste administrații locale alocând bani din excedentul bugetar enorm pe care îl are anul (adică din banii de la cetățeni, pe care nu e în stare să îi consume pentru proiecte necesare în județ).

4. Consiliul Județean Alba este repetent la capitolul proiecte strategice pentru educație. Administrația județeană nu are nici măcar un proiect coerent pentru educația copiilor și tinerilor din județ, pentru combaterea abandonului școlar sau pentru stimularea calității în educație. Lucrează la o strategie pentru următorii 5 ani, dar cu siguranță va fi, așa cm s-a întâmplat și cu celelalte strategii județene, un dosar cu șină uitat într-un sertar.

5. Consiliul Județean Alba se lăfăiește de câțiva ani buni într-un adevărat palat, o clădire istorică din Cetatea Alba Carolina. Alături de colegii mei i-am propus domnului Ion Dumitrel să facă schimb de sedii cu Școala de Arte și Meșteșuguri, structură care are peste 600 de tineri cursanți și care funcționează în spații improprii și insuficiente. Clădirea ar fi devenit un centru județean al educației, culturii și artelor. Domnul Dumitrel a ales să ignore această solicitare, să o catalogheze drept glumă și în prezent continuă să stea ca un voievod în inima Cetății.

În prima zi de școală, mai-marii județului vor fi din nou prezenți în școli sau pe rețelele de socializare cu discursuri populiste și demagogice. Când îi vedeți sau când îi citiți, să vă amintiți că sunt repetenți la susținerea educației din Alba și nu le pasă de viitorul copiilor sau nepoților dumneavoastră.

Un an cu mult succes tuturor elevilor și cadrelor didactice! Felicitări și mulțumiri părinților, dascălilor și primarilor din județul Alba care se implică în susținerea educației!

https://www.facebook.com/share/p/1FBvHfS8Ni/

Cumpără din Alba! Susține producătorii locali!Am participat astăzi la deschiderea Târgului Apulum Agraria, un eveniment ...
05/09/2026

Cumpără din Alba! Susține producătorii locali!

Am participat astăzi la deschiderea Târgului Apulum Agraria, un eveniment care ne arată, încă o dată, câtă muncă, pricepere și cât de multe produse bune avem aici, în județul Alba.

Vorbim des despre cât de important este să îi susținem pe producătorii locali. Dar cel mai bun sprijin rămâne unul foarte simplu: să cumpărăm de la ei.

Atunci când alegem un produs făcut în Alba, susținem un om care muncește aici, o familie care trăiește din această muncă, locuri de muncă și bani care rămân în economia județului nostru.

PSD Alba a lansat în trecut campania „Cumpără din Alba! Cumpără românește” și vreau să continuăm această inițiativă și în perioada următoare.

Producătorii noștri nu au nevoie doar să le spunem că îi apreciem. Au nevoie să îi alegem atunci când ajungem la piață, la târg sau la magazin.

Cumpără din Alba ori de câte ori ai această posibilitate. E unul dintre cele mai simple moduri prin care putem să ne susținem comunitatea.



https://www.facebook.com/share/p/19TrxVGQeW/

Ni s-a spus că exagerăm când am ridicat problema Acordului Mercosur. Uite că nu exageram deloc.De mâine, Uniunea Europea...
02/09/2026

Ni s-a spus că exagerăm când am ridicat problema Acordului Mercosur. Uite că nu exageram deloc.

De mâine, Uniunea Europeană oprește importurile din Brazilia de carne de vită și pasăre, ouă și miere, pentru că nu există suficiente garanții privind respectarea regulilor europene în utilizarea antimicrobienelor.

În această vară au fost respinse la frontierele UE și loturi de carne de pasăre din Brazilia în care a fost depistată Salmonella.

Exact despre asta am vorbit atunci când am criticat modul în care USR și Ministerul Afacerilor Externe au tratat îngrijorările fermierilor români față de Mercosur.

Nu poți să-i ceri fermierului român să respecte reguli tot mai stricte, să suporte costuri tot mai mari, iar apoi să-l pui să concureze cu produse mai ieftine, obținute în alte condiții.

Nu era alarmism. Era bun-simț.

România are nevoie de fermierii și producătorii ei. Are nevoie de oameni care să continue să muncească pământul, să crească animale și să producă hrană aici, acasă.

Comerț liber, da. Dar nu cu prețul falimentului fermierului român. Și niciodată printr-o concurență în care numai producătorului nostru îi cerem să respecte toate regulile.

https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/pfbid02BdmqXDhSGgQaJTosZLco9ojPNN832TztPrNHQzweePJaEvNkomN2ADq3t2ib9Q5Yl

Address

Blandiana
517160

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PSD Blandiana posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to PSD Blandiana:

Shortcuts

Share