PUSL Arges - filiala Bascov

PUSL Arges - filiala Bascov Partidul Umanist Social Liberal - Demnitate, onoare, curaj!

21/09/2025

🇹🇩🇹🇩🇹🇩

PROFESORUL DAN VOICULESCU, UN PRIM MINISTRU CARE AR FI RĂSTURNAT LUMEA ÎNTREAGĂ NUMAI CA ROMÂNIEI SĂ-I FIE MAI BINE!


Desigur, unii se vor arăta oarecum șocați de ceea ce spun, dar fraților, vine o vreme când oamenii cu adevărat știutori de carte și mai cu seamă buni negociatori, spirite aprige, cunoscuți în mediile politico economice ale zonelor de influență dn America și până în China, cu Europa pe care o cunosc până în străfundurile ei, totul dublat ce ceea ce se numește AUTORITATE, trebuie obligatoriu cooptați, nu într-un front al salvării, ci într-un corp al unei forțe ce pot trage România la țărmul ONOAREI.
Da, aici e problema, aici suferă România, la lipsa de autoritate a unor lideri, la lipsa de expertiză, la lipsa numelui sonor care să tune ca un fulger în cancelariile străine. Toate aceste lipsuri se pot sintetiza într-o singură vorbă și anume ….lipsa de RESPECT. Recunoașteți, lipsa respectului față de interfața țării noastre, adică față de șefii nebăgați în seamă ai acestui plai, fragilizează totul, mândrie, stimă și ce este mai grav, ne fragilizează viitorul economic din care derivă cam totul. Prea ușor, prea necopți și parcă prea repede, oameni fără nicio experiență, ca la hora din sat îndeasă destinele noastre în rucsacii pe care îi poartă în spate de parcă sunt mereu pe fugă.
Cred cu tărie că o poiană a lui Iocan, în care să se adune spiritele vânjoase, pline de experiență, ar putea fi acel corp de elită al țării care să dea o direcție, căci nouă asta ne lipsește, direcția, și forța de a împinge țara înainte.
Oare ce șef de stat ar putea ignora versatilitatea unui român înțelept dar și aprig atunci când e vorba de Carpați, de Dunăre, dar și de inima celui mai umil păstor din câmpiile țării noastre?

Cu prețuire, PICU APOSTOL ROMAN! 🇹🇩❤️🇹🇩

01/09/2025

Cel mai recent sondaj CURS, crediteaza umanistii intre 6 si 11%! Sunt procente pe care unii isi fac planuri sa le ciupeasca. De la descurajarea unor candidati cu adevarat importanti pentru bucuresteni, pana la ruleta numararii voturilor, unde cei “absenti” din sectii se trezesc la final cu voturile decimate!
Traditia voturilor "rătăcite" trebuie oprita. Definitiv! D**a experienta din 2024, cu alegeri amanate si anulate, Romania nu-si mai permite nicio controversa!
Stop abuzurilor electorale, indiferent cine si pentru cine le face!
Alegerile trebuie organizate la termen si in conditii de transparenta totala!
Demnitate, onoare, curaj nu sunt doar cuvinte!
Sunt principii umaniste esentiale pentru reconstructia Romaniei.






01/09/2025

De ce „Demnitate, Onoare, Curaj”? Profesorul Dan Voiculescu, fondatorul umanismului pragmatic, a explicat de unde vin cele trei repere care astăzi îi ghidează viața, trei concepte care sunt mult mai mult decât trei simple cuvinte.

„Nu putem controla tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, dar putem controla modul în care răspundem la ceea ce se întâmplă în exterior.

Acest principiu fundamental al stoicismului, enunțat de Epictet, are o valoare practică excepțională.

Două exemple din realitatea imediată:

Pentru majoritatea vastă a românilor, criza actuală este un fenomen exterior. Nu ei au provocat-o, nu ei o pot controla. În schimb, fiecare dintre noi putem decide cm ne raportăm la criză: cm ne adaptăm, cm îi protejăm pe cei vulnerabil, cm ne promovăm responsabil viziunea.
Când ne confruntăm cu o situație nedorită (o problemă medicală, o nedreptate, o dezinformare) modul în care reacționăm arată cine suntem cu adevărat. Ne predăm în fața necazului sau îl confruntăm? Ne declarăm învinși sau căutăm soluții? Ne lăsăm copleșiți de minciună sau ne luptăm pentru adevăr?

Când eram în pușcărie, am înțeles că nedreptatea este, la rândul ei, un eveniment exterior. Nu mă definește. În schimb, modul în care mă raportez la nedreptate arată cine sunt. Și am ales atunci să mă raportez la tot ce se întâmplă în jurul meu cu Demnitate, Onoare și Curaj.

Știu, pentru unii sunt doar trei cuvinte și atât. Pentru mine sunt și vor rămâne reperele fundamentale ale vieții mele.

Nu pot să opresc tot răul din jur, dar pot să cresc, în fiecare zi, binele pe care îl fac.”

01/09/2025

Address

Nicolae Balcescu
Bascov

Opening Hours

Monday 10:00 - 16:00
Tuesday 10:00 - 16:00
Wednesday 10:00 - 16:00
Thursday 10:00 - 16:00
Friday 10:00 - 16:00
Saturday 10:00 - 16:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when PUSL Arges - filiala Bascov posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share