09/11/2024
Luxul la superlativ pentru elita liberală!
Luxul la superlativ pentru elita liberală!
Pentru cei curioși de cm arată singura realizare a fostului președinte liberal al Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, vă prezint biroul pe care l-am ”moștenit” în urma sa: un birou decorat în lux orbitor, cu mobilă din lemn masiv, scaune de piele, tablouri din Școala Băimăreană, dar – atenție! – cu rame aurite, că, potrivit gurilor rele din presă și bârfelor din urbe, așa a dorit „gustul fin” al soției. Toate acestea la un preț „modic” de 700.000 de lei din bugetul instituției, adică 7 miliarde de lei vechi. Pentru ce? Pentru o cameră de „lucru”, într-un Consiliu Județean unde nu mai sunt bani nici măcar pentru salariile angajaților din instituțiile subordonate. Această apetență pentru lux și confort neobișnuit nu este însă o simplă coincidență, ci pare un veritabil stil de viață al „elitei” liberale. Klaus Iohannis, cu vile de protocol și terenuri de golf, Nicolae Ciucă, care își votează pensii speciale doar pentru el, iar aici, la noi, Ionel Bogdan a lăsat visteria județului pe zero, dar cu un birou de lux, desigur. Ce putem spune? Gusturile costisitoare nu se discută.
Avem modelul de la vârf: președintele Klaus Iohannis, omul care nu se mulțumește cu un teren de golf – trebuie să fie două, iar fiecare teren, evident, cu cele trei găuri indispensabile. Terenuri care sunt doar o completare a vilelor de lux care se construiesc cu multe milioane de euro. Ca să nu mai vorbim despre achiziția emblematică a bideului prezidențial de 30.000 de lei – o sumă modestă pentru nevoile „speciale” ale poponețului domniei sale.
Și nu ne oprim aici! Avem și cazul premierului liberal Nicolae Ciucă, care își votează legi speciale pentru a-și asigura o pensie mult mai mare, dar doar pentru sine – căci restul trebuie să se mulțumească cu cât au. Este, probabil, aceeași filosofie care ne-a adus și „bijuteria” de birou pe care am moștenit-o de la Ionel Bogdan în Maramureș, care pare mai potrivit pentru un palat de lux, decât pentru o instituție publică. În timp ce mulți se luptă să-și ducă traiul de la o lună la alta, acești lideri liberali își arată „generozitatea” în decorațiuni, terenuri, bideuri și birouri luxoase.
Eu vă garantez că în mandatul meu, ușa acestui birou va fi deschisă pentru oameni, iar luxul va lăsa loc muncii adevărate, de care Maramureșul chiar are nevoie!