13/06/2026
Se împlinesc 36 de ani de la teribila acțiune a forțelor de ordine împotriva manifestării civice pașnice din Piața Universității, manifestare care protesta împotriva preluării puterii de Ion Iliescu și de Frontul Salvării Naționale, prin mascarada alegerilor așa-zise libere din 20 mai 1990!
Această represiune oficială a culminat cu mineriada din 13-15 iunie, mineriada care a zguduit nu numai România ci și celelalte state prin duritatea ei și prin scopul ei, acela de a strivi mișcarea civică și opoziția reducându-le la tăcere!
Sloganul de bază era ,,Moarte intelectualilor!” Și au trecut la acțiune!
4 persoane au fost ucise prin împușcare, 1311 au fost nenorocire în bătaie, sute de persoane au fost private nelegal de libertate și au fost bătute în baze militare improvizate!
Cu toate probele, mărturiile, înregistrările video, Dosarul acestei mineriade este încă nesoluționat, fiind restituit procurorilor a 4-oară în ultimii ani de Înaltă Curte de Casație și Justiție!
Bestialitatea acelei represiuni a lovit și sediul Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat, fiind vandalizat, iar ca motiv a fost prezentată ideea unei lovituri de stat.
După intervenția minerilor s-au vehiculat tot felul de aberații, precum existența unor arme, a drogurilor, a muniției, pentru a lipi eticheta falsă a legionarismului de PNȚCD-ul lui Coposu.
Liderul PNȚCD, Corneliu Coposu, a scăpat cu viață doar pentru că a fost evacuat de urgență, dar locuința lui Ion Rațiu a fost devastată!
Acesta metode de desființare a societății civile și a opoziției politice sunt proprii Rusiei și au apărut pentru că Rusia nu dorea (și nu dorește) o Românie liberă, democratică și prosperă!
Această aducere aminte e necesară acum în această vâltoare a propagandei ruse de la noi, ca să înțelegem evenimentele pe care le trăim.
13 iunie 1990 – rana deschisă a democrației românești
Se împlinesc 36 de ani de la începutul represiunii care avea să culmineze cu Mineriada din iunie 1990, unul dintre cele mai întunecate episoade ale României postcomuniste.
Piața Universității a reprezentat speranța unei Românii libere, europene și democratice. Studenți, intelectuali și cetățeni obișnuiți cereau ceea ce într-o democrație este firesc: pluralism politic, stat de drept și despărțirea reală de structurile fostului regim comunist.
Răspunsul puterii a fost violența.
Pentru a-și păstra controlul asupra societății, regimul Iliescu a recurs la un mecanism specific tuturor regimurilor autoritare: identificarea unui dușman intern și mobilizarea societății împotriva acestuia. Sistemul a apelat la batalioanele de asalt mineresti pentru a zdrobi opoziția civică și politică.
Dar cm au fost convinși mii de oameni să ia calea violenței și să își atace propriii concetățeni?
Prin manipulare. Prin minciuni repetate până au devenit „adevăruri”. Prin fake news-urile vremii și prin instigatori care au alimentat isteria colectivă. După cincizeci de ani de propagandă comunistă, imaginea „dușmanului poporului” era deja adânc întipărită în mentalul colectiv.
Protestatarii din Piața Universității au fost prezentați drept huligani, drogați, oameni care își vând țara „pe blugi și dolari”. În schimb, cei aflați la putere se prezentau drept singurii apărători ai interesului național. Liderii lor nu mâncaseră „salam cu soia”, dar vorbeau în numele poporului.
Minerii, îndrumați de instigatori bine pregătiți, au vânat pe străzile Bucureștiului studenți, intelectuali, ziariști și membri ai partidelor istorice. Sedii de partid au fost devastate, oameni bătuți și umiliți, iar libertatea câștigată în decembrie 1989 a fost lovită în plin.
Consecințele le simțim și astăzi. Mii de români au ales exilul, economia a fost capturată de grupuri privilegiate, iar influența moștenitorilor comunismului și ai structurilor securiste continuă să se facă simțită în justiție, economie, politică și presă.
PNȚ Maniu-Mihalache afirmă răspicat: atâta timp cât autorii Mineriadelor nu sunt pedepsiți, iar violența politică rămâne nepedepsită, nu putem vorbi despre o democrație deplină, ci despre un stat capturat
