14/09/2026
Nu toate amintirile frumoase se nasc din lucruri mari… uneori, ele încep cu o plimbare, un loc nou și câteva ore petrecute împreună.
Într-o frumoasă zi de septembrie, beneficiarii C. I. A. Comănești au lăsat pentru câteva ore rutina de o parte și au pornit spre Slănic Moldova, cu
dorința de a descoperi un loc nou și de a se bucura de o zi altfel.
Au admirat peisajele, s-au plimbat prin parc, au descoperit izvoarele de qpă minerală și s-au bucurat de aerul curat și de frumusețea naturii.
Pe chipurile lor s-au adunat, pe rând, zâmbete,
curiozitate și bucuria unei zile diferite. Au povestit, au observat, au pus întrebări și s-au bucurat de fiecare moment petrecut în mijlocul naturii.
Uneori, o zi obișnuită poate deveni o
amintire frumoasă doar pentru că ai avut ocazia să vezi un loc nou, să stai într-un parc, să admiri natura sau să împarți un zâmbet cu cei din jur.
Iar pentru beneficiarii noștri, fiecare nouă experiență înseamnă o nouă poveste de spus, o nouă amintire de păstrat și încă un motiv de bucurie.