17/09/2026
🇺🇸 Constitution Day @ American Corner Bacău
Cum a luat naștere Constituția Statelor Unite și ce rol a avut George Washington în construirea noului sistem de guvernare american?
Cu ocazia US Constitution Day, liceeni de la Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău, coordonați de prof. Nicoleta Nistor, au vizionat la American Corner documentarul „A More Perfect Union: George Washington and the Making of the Constitution”.
Filmul i-a purtat în atmosfera Convenției Constituționale din 1787 și le-a oferit ocazia de a descoperi contextul, dezbaterile și compromisurile care au stat la baza elaborării Constituției SUA, precum și principiile democratice pe care aceasta a fost construită.
Pentru liceeni, întâlnirea a însemnat și prima vizită la American Corner Bacău – un bun prilej de a descoperi resursele, programele și oportunitățile pe care centrul nostru le oferă tinerilor.
O întâlnire despre istorie, dar mai ales despre idei care rămân mereu actuale: democrație, libertate, responsabilitate și participare civică.