Consiliul Județean Bacău

Consiliul Județean Bacău Pagina oficială a Consiliului Județean Bacău

16/09/2026

🛣️ DJ 241C modernizat

🏗️ Astăzi a avut loc recepția la terminarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 241C, pe două tronsoane cu o lungime totală de 3,838 km. Lucrările au fost finalizate la 31 iulie 2026, înaintea termenului contractual de 18 august. Investiția, finanțată din bugetul județului Bacău, are o valoare contractuală de 24,17 milioane de lei, TVA inclus.

🚧 Dincolo de asfaltul nou, au fost realizate lucrări importante pentru durabilitatea drumului și siguranța circulației: refacerea structurii rutiere, amenajarea acostamentelor, peste 5 kilometri de șanțuri și rigole, 14 podețe, accese la proprietăți, lucrări de stabilizare, zid de sprijin, parapete metalice și semnalizare rutieră.

❤️ Pentru oamenii care folosesc acest drum, investiția înseamnă mai mult decât kilometri modernizați. Înseamnă condiții mai bune pentru deplasările de zi cu zi, pentru drumul spre serviciu, spre școală, spre medic sau spre cei dragi.

🤝 Mulțumesc tuturor celor implicați în proiectarea, execuția și monitorizarea lucrărilor. Consiliul Județean Bacău continuă să investească în modernizarea drumurilor județene, pentru că fiecare investiție în infrastructură trebuie să se regăsească, înainte de toate, în viața de zi cu zi a oamenilor.

❤️ Un weekend în care Târgu Ocna și-a pus în valoare trecutul și și-a privit cu încredere viitorul🏛️ În zilele de weeken...
16/09/2026

❤️ Un weekend în care Târgu Ocna și-a pus în valoare trecutul și și-a privit cu încredere viitorul

🏛️ În zilele de weekend, Târgu Ocna a trăit două momente aparte, diferite ca formă, dar legate prin aceeași emoție: grija pentru rădăcini, respectul față de trecut și dorința de a construi frumos pentru viitor. Am participat la prezentarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii de turism și turism balnear din zona centrală și de restaurare a Ansamblului Bisericii „Sf. Nicolae”, un proiect de 7,6 milioane de euro, finanțat prin Programul Regional Nord-Est. Dincolo de cifre și investiții, este vorba despre un oraș care își pune în valoare identitatea și își pregătește cu încredere viitorul.

⛪ Tot în acest weekend, la Biserica Domnească „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, emoția a fost una profundă. Resfințirea lăcașului după amplul proces de restaurare și sfințirea troiței ridicate în memoria preoților și eroilor neamului au fost momente de reculegere, recunoștință și respect. Sunt clipe care ne amintesc cât de important este să păstrăm vie memoria celor care au fost înaintea noastră și să avem grijă de locurile care spun povestea comunității.

🤝 Îl felicit pe primarul orașului Târgu Ocna, Cristian-Aurelian Ciubotaru, pentru implicarea, consecvența și dedicarea cu care a înțeles să ducă mai departe dezvoltarea orașului. Dincolo de proiecte, investiții și obiective administrative, se vede o responsabilitate asumată față de comunitate și un respect deosebit pentru oamenii pe care îi reprezintă, pentru istoria locului și pentru viitorul Târgu Ocnei. Este un mod de a face administrație în care dezvoltarea nu este privită doar prin cifre și rezultate, ci prin ceea ce rămâne concret în viața oamenilor și în identitatea orașului. Îi felicit, de asemenea, pe Părintele Andrei-Silviu Neicu și pe doamna Doina Iacoban, consultantul alături de care echipa administrativă a reușit să atragă finanțarea nerambursabilă necesară pentru obiectivele menționate.

❤️ Consiliul Județean Bacău rămâne partenerul orașului Târgu Ocna și vom continua să susținem proiectele care aduc dezvoltare, păstrează vie memoria locului și oferă oamenilor tot mai multe motive să fie mândri de orașul lor.

🚴‍♂️ Turul României la ciclism trece vineri prin județul Bacău!Județul Bacău devine, vineri, parte din traseul uneia din...
10/09/2026

🚴‍♂️ Turul României la ciclism trece vineri prin județul Bacău!

Județul Bacău devine, vineri, parte din traseul uneia dintre cele mai importante competiții cicliste din România.

🚴‍♂️ În această zi se desfășoară „etapa regină” a Turului României 2026, cea mai lungă și una dintre cele mai dificile etape ale ediției: aproximativ 200 de kilometri, între Piatra-Neamț și Băile Balvanyos.

Caravana ciclistă va traversa mai multe localități din județul Bacău, oferind iubitorilor sportului posibilitatea de a urmări de aproape spectacolul competiției.

⚠️ Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a competiției, circulația rutieră va fi restricționată temporar, pe măsura trecerii caravanei. Traficul va fi reluat după trecerea ultimului echipaj al Poliției sau Jandarmeriei, care închide coloana competiției. În intersecțiile și la trecerile pentru pietoni de pe traseu vor fi asigurate măsuri de dirijare a traficului.

📍 În județul Bacău, circulația va fi închisă total, în intervalul 12:30-13:25, pe DN 11 (E574), între intersecția cu DJ 116 și limita cu județul Covasna, pe o lungime de aproximativ 25 de kilometri.

Traseul competiției traversează localitățile Tazlău - Frumoasa - Ludași - Pîrjol - Tărâța - Hemieni - Ardeoani - Leontinești - Măgirești - Moinești - Vernești - Comănești - Dărmănești - Dofteana - Bogata - Târgu Ocna - Pârâu Boghii - Pîrgănești - Satu Nou - Nicorești - Bahna - Oituz - Marginea, continuând apoi pe DN 11/E574 către limita cu județul Covasna.

Recomandăm conducătorilor auto să țină cont de aceste restricții și să își planifice din timp deplasările în zonele traversate de competiție.

📺 Turul României 2026 poate fi urmărit în direct la Prima Sport 3 și pe paginile oficiale de Facebook Tour of Romania și Auchan România, iar rezumatele etapelor vor fi difuzate de TVR Sport.

🇷🇴 „Mica Buclă”, așa cm este cunoscut Turul României, are o tradiție de peste 90 de ani și face parte din calendarul Uniunii Cicliste Internaționale din 2008.

📌 Programul complet și traseul integral al Turului României 2026 pot fi consultate pe site-ul oficial al competiției: www.turulromaniei.ro

04/09/2026

Cristina Breahnă-Pravăț: "💙 UN CENTRU NOU, SERVICII GRATUITE, O NOUĂ ȘANSĂ PENTRU BĂCĂUANI

🏥 Centrul de recuperare neuromotorie pentru persoane adulte cu dizabilități „Sfântul Pantelimon” este deschis și este este accesibil băcăuanilor cu dizabilități, care pot beneficia GRATUIT de consiliere socială și psihologică, terapie ocupațională, kinetoterapie și fizioterapie.

⚡ Contractul de lucrări a fost semnat în martie 2025. În doar 16 luni, centrul a fost finalizat și pus în slujba comunității! Astăzi are deja câteva zeci de beneficiari și îi așteaptă pe toți cei care au nevoie de aceste servicii.

💰 O investiție de 7.473.025 lei, din care 4.721.272 lei - finanțare PNRR (contract semnat în 2023) și 2.751.753 lei - contribuția asigurată de Consiliul Județean Bacău.

🙏 Mulțumesc conducerii DGASPC Bacău și întregii echipe de implementare pentru seriozitate, implicare și pentru că au dus acest proiect la bun sfârșit.

💙 Pentru că adevărata valoare a unei investiții nu se măsoară doar în lei, ci în oamenii cărora le schimbă viața și în binele dăruit acestora.

📢 Băcăuanii cu dizabilități sunt așteptați la „Sfântul Pantelimon”din mun. Bacău, Aleea Ghioceilor nr. 4! Serviciile sunt gratuite!"

30/08/2026

FESTIVALUL SERILOR BACAUANE 2026
TANIA TURTUREANU
ORCHESTRA FILARMONICII ' MIHAIL JORA ' BACAU

29/08/2026

FESTIVALUL SERILOR BACAUANE 2026
DimmaS
Alex Jaxx Quartet with strings feat. Andra Botez

28/08/2026

🎶 Trei seri de muzică live, în inima Bacăului!

💫 Consiliul Județean Bacău și Filarmonica Mihail Jora Bacău îi invită pe băcăuani, în perioada 28–30 august, de la ora 20:00, în Piața Tricolorului, la cea de-a V-a ediție a Festivalului Serilor Băcăuane.

🎻 Trei seri, trei experiențe muzicale: Soundtracks in Concert – Volumul II, DIMMAS & Alex Jaxx Quartet with Strings feat. Andra Botez și Tania Turtureanu Simfonic, alături de Orchestra Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău.

🔹 Accesul este liber! Vă așteptăm să încheiem vara împreună, cu muzică și seri frumoase în centrul Bacăului! 🎶✨

🙏 Mulțumesc, tuturor celor care vor face aceste trei seri mai frumoase pentru băcăuani - artiștilor, conducerii și personalului administrativ al Filarmonicii și tuturor invitaților acestora!

🏛️ Județul Bacău are un Complex Muzeal modern! Un nou spațiu pentru Istorie, Artă și Etnografie🏗️ Astăzi, a fost inaugur...
28/08/2026

🏛️ Județul Bacău are un Complex Muzeal modern! Un nou spațiu pentru Istorie, Artă și Etnografie

🏗️ Astăzi, a fost inaugurat Complexul Muzeal Iulian Antonescu Bacău, de pe strada Nicolae Titulescu nr. 23, în urma finalizării unei investiții importante a Consiliului Județean Bacău. Prin reabilitarea, eficientizarea energetică și extinderea clădirii, am creat un complex muzeal unitar, care aduce împreună Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie și Muzeul de Etnografie. Este mai mult decât o clădire modernizată: este un spațiu în care păstrăm și punem în valoare istoria, tradițiile și patrimoniul cultural al județului nostru.

🇪🇺 Proiectul a fost implementat prin PNRR – Componenta C5 „Valul Renovării”, iar valoarea totală a investiției este de 34.730.754,04 lei, din care 3.782.282,70 lei - finanțare prin PNRR și diferența, peste 30 mil. lei, contribuția Județului Bacău.

✅ Clădirea beneficiază de soluții moderne și sustenabile, precum panouri fotovoltaice și pompe de căldură, iar investițiile realizate au condus la reducerea cu 77,14% a consumului anual de energie finală pentru încălzire și cu 83,06% a nivelului anual al gazelor cu efect de seră.

❤️ Dincolo de cifre și de lucrările realizate, cel mai important este ceea ce va însemna acest loc pentru oameni. Îmi doresc ca noul Complex Muzeal să fie un spațiu viu și deschis comunității, în care copiii și tinerii să vină cu bucurie și curiozitate, să își descopere istoria, să înțeleagă tradițiile locului în care trăiesc și să se apropie de artă. Pentru că patrimoniul nu înseamnă doar ceea ce păstrăm din trecut, ci și ceea ce reușim să transmitem generațiilor care vin.

🙏 Mulțumesc, Cristinei Racoveanu, managerul proiectului, întregii echipe de proiect din cadrul Consiliului Județean Bacău, domnului Alin Popa, managerului instituției de cultură și colectivului Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, precum și tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei investiții. În spatele rezultatului pe care îl vedem astăzi sunt ani de muncă, responsabilitate și perseverență. Investim în cultură pentru că investim în identitatea Bacăului și în ceea ce lăsăm generațiilor care vin.

28/08/2026

🔴 LIVE | Conferință de închidere a proiectului „Reabilitare, eficientizare energetică și extindere Complex Muzeal «Iulian Antonescu», strada Nicolae Titulescu, Municipiul Bacău”

Address

Calea Mărășești, Nr. 2
Bacau
600017

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 16:30

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Consiliul Județean Bacău posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share