Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău

Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacau – organ de specialitate subordonat Inspecţiei Muncii, ex

14/12/2022

🔊𝗡𝗲-𝗮𝘁̗𝗶 𝗶́𝗻𝘁𝗿𝗲𝗯𝗮𝘁, 𝘃𝗮̃ 𝗿𝗮̃𝘀𝗽𝘂𝗻𝗱𝗲𝗺!

𝐈𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭, Dantes Nicolae Bratu , 𝐫𝐚̃𝐬𝐩𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐟𝐫𝐞𝐜𝐯𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐢́𝐧𝐭𝐫𝐞𝐛𝐚̃𝐫𝐢 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐦𝐨𝐝𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̃𝐭̗𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐫𝐞𝐜𝐞𝐧𝐭𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚̃𝐫𝐢 𝐚𝐝𝐮𝐬𝐞 𝑪𝒐𝒅𝒖𝒍𝒖𝒊 𝑴𝒖𝒏𝒄𝒊𝒊.

1️⃣ Ce se întâmplă cu contractele de muncă aflate în derulare în privința introducerii noilor clauze obligatorii? Este nevoie de acte adiționale?

Nu este nevoie de acte adiționale. În conformitate cu prevederile art.II din Legea nr. 283/2022, pentru salariații care au raporturi de muncă stabilite anterior datei de intrare în vigoare a legii, informaţiile suplimentare privind condiţiile aplicabile raportului de muncă se comunică de către angajator, la cerere, în maximum 30 de zile lucrătoare de la data primirii solicitării scrise a salariatului. Lipsa unei astfel de solicitări nu exclude aplicarea drepturilor minime stabilite de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin lege.

2️⃣ Care sunt modalitățile de completare a punctului D lit. a) din modelul-cadru al contractului individual de muncă?

În conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la încheierea contractului individual de muncă, pentru verificarea aptitudinilor salariatului, se poate stabili o perioadă de probă, în limitele prevăzute de actul normativ, în zile calendaristice. Însă, pentru contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată, la art. 85 din același act normativ este prevăzut faptul că perioada de probă se stabilește în zile lucrătoare, numărul acestora fiind diferit în funcție de durata contractului.
Prin urmare, completarea punctului D lit. a) din modelul-cadru al contractului individual de muncă, se va realiza după cm urmează:
- în cazul contractului individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată, perioada de probă se va stabili în zile calendaristice, barându-se sintagma “lucrătoare în cazul contractului individual de muncă pe perioadă determinată” de la punctul respectiv;
- în cazul contractului individual de muncă încheiat pe durată determinată, perioada de probă se va stabili în zile lucrătoare, barându-se termenul “calendaristice” de la punctul respectiv.

3️⃣ Ce înseamnă schimbarea postului cu unul care prevede condiții mai bune de muncă?

În situația în care un salariat consideră că un post vacant al societății în care își desfășoară activitatea îi asigură, conform propriilor cerințe, din punct de vedere al evoluției profesionale, al stabilității pe un post, al securității și sănătății în muncă, al programului de lucru, condiții mai bune de muncă, acesta poate solicita angajatorului trecerea pe acel post, în condițiile legii și dacă îndeplinește cerințele de ocupare a postului respectiv.

4️⃣ Care sunt sancțiunile pentru salariații care au două contracte individuale de muncă în același interval orar?

În situația în care inspectorii de muncă, în urma verificărilor la un angajator, constată situația expusă și anume că există salariați care își desfășoară activitatea cu două contracte individuale de muncă în același interval orar, se dispune măsură pentru remedierea într-un timp determinat a neconformității constatate și se vor aplica sanctiuni contravenționale, în caz de neîndeplinire a acestora, în condițiile stabilite de Legea nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii. Legislația în vigoare nu prevede sancțiuni pentru salariații aflați în această situație.

5️⃣ Cele maximum 10 zile lucrătoare de absență într-un an calendaristic pot fi consecutive?

Cele maximum 10 zile lucrătoare de absență într-un an calendaristic pot fi consecutive, având în vedere faptul că legiuitorul nu precizează ca acordarea acestora să se facă fracționat.

Noul model de contract individual de munca se poate descarca de aici:
14/12/2022

Noul model de contract individual de munca se poate descarca de aici:

Site-ul oficial al Inspectiei Muncii din Romania - organ de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, cu sediul în municipiul Bucureşti.

12/12/2022
A aparut modelul cadru al contractului individual de munca , in Monitorul Oficial nr 1180/09.12.2022, Ordinul Ministrulu...
09/12/2022

A aparut modelul cadru al contractului individual de munca , in Monitorul Oficial nr 1180/09.12.2022, Ordinul Ministrului Muncii si Solidaritatii Sociale nr. 2171.

08/12/2022

Va anuntam efectuarea unor lucrari de mentenanta la serverele REGES, maine 09.12.20022 incepand cu ora 14:30. Estimam ca intreruperea va fi de maxim 2 ore. In acest interval vor fi oprite pe rand depunerea on-line pe portalul REGES, preluarea la ghiseu si rapoartele pentru inspectori.

https://www.facebook.com/100075618020770/posts/192569743273625/
08/11/2022

https://www.facebook.com/100075618020770/posts/192569743273625/

❗𝐈𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭̗𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐧𝐜𝐢𝐢 𝐚 𝐚𝐩𝐥𝐢𝐜𝐚𝐭 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐫𝐨𝐱𝐢𝐦𝐚𝐭𝐢𝐯 18.000.000 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐢́𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞

Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în perioada 30 septembrie – 3 noiembrie 2022, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 17.923.300 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 5.294 avertismente și au fost dispuse 11.831 măsuri de remediere a neconformităților constatate.

👉Rezultatele detaliate ale acțiunilor de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, desfășurate de inspectorii de muncă în perioada 30.09 – 3.11.2022, sunt disponibile pe site-ul Inspecției Muncii accesând link-ul:

https://www.inspectiamuncii.ro/rezultate-saptamanale-controale-rm-si-ssm

𝐃𝐚𝐧𝐭𝐞𝐬 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐁𝐑𝐀𝐓𝐔, 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭: ” În luna octombrie, au fost identificate 792 persoane desfășurând muncă nedeclarată. Dintre acestea, 510 nu aveau întocmit contract individual de muncă, 195 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, 2 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 85 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part-time. Din cei 325 angajatori sancționați pentru muncă nedeclarată, 6 angajatori au fost sancționați pentru utilizarea muncii nedeclarată a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 -18 ani. Reamintesc că încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Folosirea minorilor în activități de muncă nedeclarată este un fapt cu atât mai condamnabil cu cât aceștia nu sunt instruiți nici din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, iar statisticile arată că, oricum, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani sunt mai predispuși la accidente grave la locul de muncă decât adulții mai în vârstă, deci minorii sunt cu atât mai expuși riscurilor de accidentare. Suntem preocupați de educarea tinerilor și chiar a copiilor în privința deprinderii de la o vârstă cât mai fragedă a unei atitudini corecte față de muncă, ce ar trebui să-i însoțească pe tot parcursul lor profesional.”

https://www.facebook.com/100075618020770/posts/192355473295052/
07/11/2022

https://www.facebook.com/100075618020770/posts/192355473295052/

𝗠𝗶𝗻𝗼𝗿𝗶𝗶, 𝗰𝗮𝘁𝗲𝗴𝗼𝗿𝗶𝗮 𝘀𝗼𝗰𝗶𝗮𝗹𝗮̃ 𝗰𝗲𝗮 𝗺𝗮𝗶 𝗲𝘅𝗽𝘂𝘀𝗮̃ 𝗿𝗶𝘀𝗰𝘂𝗿𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗱𝗲 𝗲𝘅𝗽𝗹𝗼𝗮𝘁𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗺𝘂𝗻𝗰𝗮̃

În scopul diminuării riscurilor de exploatare prin muncă a minorilor, reamintim prevederile legislației în vigoare, privind măsurile de protecție aplicabile condițiilor de muncă pentru copii și tineri și timpul de muncă:
💡 persoana fizica dobândește capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani;
⛔ încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă;
✍ persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat și la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinților sau al reprezentanților legali, pentru activități potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și pregătirea profesională;
⚠️ încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani;
⏱durata timpului de muncă este de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână;
⏳tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară;
🌃 tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă de noapte;
🍽 tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de o pauză de masă de cel puțin 30 de minute, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore și jumătate;
🗓 tinerii în vârstă de până la 18 ani beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.

𝗔𝘁𝗲𝗻𝘁̗𝗶𝗲‼️ Încadrarea în muncă a unui minor cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea unor activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

https://www.facebook.com/100075618020770/posts/188262410371025/
19/10/2022

https://www.facebook.com/100075618020770/posts/188262410371025/

🆕️ A fost publicată, în Monitorul Oficial, Legea nr. 283/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.

❗Noile prevederi se referă la:
- instituirea concediului de îngrijitor al unei rude bolnave
- absența de la locul de muncă în situaţii-limită
- concediul paternal
- programul individualizat de muncă
- schimbarea postului cu unul vacant care prevede condiţii mai bune de muncă
- elemente noi ale contractului individual de muncă
- telemunca pentru angajații de la stat.

https://www.facebook.com/100075618020770/posts/185827183947881/
07/10/2022

https://www.facebook.com/100075618020770/posts/185827183947881/

‼️ 𝐍𝐮𝐦𝐚̃𝐫 𝐫𝐞𝐜𝐨𝐫𝐝 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞𝐩𝐢𝐬𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐢́𝐧 𝐥𝐮𝐧𝐚 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐩𝐫𝐞𝐬𝐭𝐚̂𝐧𝐝 𝐦𝐮𝐧𝐜𝐚̃ 𝐧𝐞𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐫𝐚𝐭𝐚̃: 1551

Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, a desfășurat, în perioada 2 – 29.09.2022, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare de 10.178.300 lei pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 4.287 avertismente și au fost dispuse 10.180 măsuri de remediere a neconformităților constatate.

🟥 În luna septembrie, au fost identificate 1551 persoane desfășurând muncă nedeclarată. Dintre acestea, 1379 nu aveau întocmit contract individual de muncă, 117 nu aveau contract individual de muncă transmis în Revisal, 5 persoane prestau activitate având contractul de muncă suspendat, iar 50 persoane prestau activitate în afara programului de lucru din contractul part-time.

👉Rezultatele detaliate ale acțiunilor de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, desfășurate de inspectorii de muncă în perioada 2 – 29.09.2022, sunt disponibile pe site-ul Inspecției Muncii accesând link-ul:

https://www.inspectiamuncii.ro/rezultate-saptamanale-controale-rm-si-ssm

𝐃𝐚𝐧𝐭𝐞𝐬 𝐍𝐢𝐜𝐨𝐥𝐚𝐞 𝐁𝐫𝐚𝐭𝐮, 𝐢𝐧𝐬𝐩𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐭: ”Luna septembrie a venit cu un record negativ: cel mai mare număr de persoane depistate prestând activitate fără forme legale de angajare. Inspectorii de muncă le-au aplicat angajatorilor amenzi în cuantumul maxim prevăzut de lege, însă impactul social negativ al muncii nedeclarate și subdeclarate ne afectează pe toți. Având în vedere contextul actual în care incidența muncii nedeclarate tinde să capete noi forme de manifestare și să se extindă în tot mai multe sectoare de activitate, am intensificat cooperarea cu toate instituțiile cu responsabilități pe piața muncii și cu partenerii sociali, în vederea schimbului de informaţii pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și subdeclarate. Munca nedeclarată constituie un fenomen extrem de nociv, din cauza consecinţelor sociale şi economice grave pe care le produce, cu efecte negative pe termen scurt, dar, mai ales, pe termen lung, atât pentru individ, cât şi pentru societate, precum şi pentru bugetul de stat, existând o relaţie interdependentă între plata contribuţiilor sociale şi a impozitelor şi accesul la drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protecţie socială, de aceea, indiferent de statutul fiecăruia: salariat, angajator, beneficiar al unor servicii, nu încurajați munca nedeclarată sau subdeclarată!”

Address

Ionita Sandu Sturza, 63A
Bacau
600269

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău:

Share