25/06/2021
Facem ce am promis!
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII RĂSPUNDE ÎN SFÂRŞIT SOLICITĂRILOR FEDERAŢIEI SANITAS
Astăzi, 25 iunie 2021, la ora 9.00, Ministerul Sănătăţii a convocat Comisia de Dialog Social pentru avizarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind reglementarea statutului personalului contractual care în perioada stării de alertă a fost încadrat pe perioadă determinată.
Această reglementare contribuie la reducerea deficienței grave de personal din sistem și totodată este un gest de normalitate care răsplătește eforturile și asumarea riscurilor de infectare ale salariaților care au intrat în sistemul sanitar într-o perioadă în care condițiile de muncă au fost cu adevărat deosebit de grele și riscante!
Reglementarea situaţiei personalului medico-sanitar care în perioada pandemiei a ales să se angajeze în sistemul sanitar public de stat (spitale, servicii de ambulanță și DSP-uri), contribuind astfel la optimizarea serviciilor medicale oferite cu preponderenţă pacienţilor infectaţi cu SARS-COV-2, este o iniţiativă a Federaţiei SANITAS care astăzi a fost avizată pozitiv de partenerii sociali și care sperăm să intre în ședința de Guvern de săptămâna viitoare pentru a putea produce efecte cât mai repede.
Documentele înaintate de Federația SANITAS pentru susținerea acestui demers precum și proiectul de OUG le regăsiți aici:
https://federatiasanitas.ro/2021/06/25/propunerile-sanitas-pentru-oug-care-permite-angajatilor-din-pandemie-sa-ramana-in-sistem/