Inspectoratul Teritorial de Munca Teleorman

Inspectoratul Teritorial de Munca Teleorman Inspectoratul Teritorial de Muncă Teleorman este o instituţie publică, aflată în subordinea Ins

13/05/2026

Acțiuni susținute pentru eliminarea muncii nedeclarate: Sute de cazuri depistate și amenzi de peste 8,2 milioane de lei în doar o săptămână

Inspecția Muncii continuă acțiunile ferme pentru protejarea drepturilor angajaților și siguranța la locul de muncă. În perioada 04 – 08 mai 2026, inspectorii de muncă au fost pe teren în toată țara.

Bilanțul acțiunilor de control din această săptămână:
✅ 1.935 de controale efectuate la nivel național
✅ 8.210.000 lei în amenzi aplicate angajatorilor care au încălcat legea
✅ 523 de persoane identificate cu muncă nedeclarată
✅ 11 echipamente de muncă au fost oprite imediat pentru a preveni accidentele.
⚠️ Principalele deficiențe constatate:
• Utilizarea muncii nedeclarate;
• Nerespectarea timpului de muncă și de odihnă;
• Lipsa echipamentului individual de protecție sau a instruirii angajaților;
• Utilizarea unor echipamente fără autorizare I.S.C.I.R..

„Inspecția Muncii rămâne un filtru activ în fața oricărei forme de abuz. Depistarea a sute de cazuri de muncă nedeclarată și a unor condiții de lucru critice ne obligă la o reacție imediată și severă. Mesajul nostru este clar pentru toți partenerii sociali: succesul unei afaceri nu trebuie să sacrifice niciodată siguranța angajatului și nici să ignore prevederile legale”, a declarat Mihai Uca, Inspector General de Stat Adjunct.

🔗 Află mai multe: www.inspectiamuncii.ro

12/05/2026

Informează-te. Acționează. Protejează-ți drepturile.
Hărțuirea la locul de muncă poate fi prevenită, iar primul pas este recunoașterea ei.

În practică, hărțuirea nu apare întotdeauna brusc.
De multe ori, începe cu situații aparent minore care, dacă sunt ignorate, pot evolua în forme de abuz.

📌 Hărțuirea poate include:
▪ Conflicte sau tensiuni repetate care nu sunt soluționate;
▪ Comportamente ostile, umilitoare sau intimidante;
▪ Presiuni psihologice exercitate în mod sistematic;
▪ Izolarea sau marginalizarea unui angajat;
▪ Situații în care o persoană este determinată să demisioneze.

📢 Important:
Hărțuirea nu este definită doar prin frecvență, ci prin impact.

👉 Poate constitui hărțuire:
✔ Un comportament repetat sau chiar un incident singular, dacă este suficient de grav și are ca efect:
▪ Afectarea demnității;
▪ Crearea unui mediu ostil sau degradant;
▪ Afectarea sănătății fizice sau psihice;
▪ Compromiterea parcursului profesional.

📢 Impactul asupra persoanei este cel care contează.

11/05/2026

🛑 Prețul muncii „la negru”: Amendă de un million de lei aplicată unui transportator alternativ din Galați

Inspecția Muncii intervine ferm în sectorul transportului alternativ pentru a stopa practicile abuzive, aplicând sancțiunea maximă de 1.000.000 de lei unui angajator din județul Galați.

🔍 Ce au descoperit inspectorii ITM Galați:
• 127 de persoane prestau activitate de ride-sharing fără contract individual de muncă.
• Deși figura în evidențe cu doar 7 angajați, societatea gestiona o flotă impresionantă de șoferi „invizibili” pentru sistemul de protecție socială.
• Controlul a vizat perioada octombrie 2025 – martie 2026 și a fost declanșat de o petiție.

📊 Colaborarea cu platformele:
În timp ce Bolt Service RO a oferit datele necesare pentru identificarea activității reale, Uber Romania nu a dat curs solicitărilor transmise de către inspectorii de muncă până la acest moment.

„Această sancțiune record subliniază determinarea instituției noastre de a interveni prompt atunci când sunt eludate obligațiile fundamentale față de angajați. Munca nedeclarată privează lucrătorii de drepturile lor esențiale și creează un dezechilibru concurențial pe piața muncii. Inspectorii de muncă vor continua să utilizeze toate mecanismele de verificare pentru a asigura respectarea strictă a normelor de angajare.” – Mihai Uca, inspector general de stat adjunct.

⚠️ De ce este periculos?
Munca nedeclarată nu este doar o cifră într-un raport. Ea înseamnă:
1. Lipsa protecției medicale pentru șoferi.
2. Lipsa vechimii în muncă și a contribuțiilor la pensie.
3. Concurență neloială față de operatorii care respectă legea și plătesc taxe.

11/05/2026

🛡️Combatem ferm munca nedeclarată!

Inspectoratul Teritorial de Muncă București a finalizat recent o acțiune de control de amploare la o societate din domeniul pazei și protecției (Cod CAEN 8010). Rezultatele verificărilor subliniază necesitatea respectării stricte a legislației muncii.

Ce au descoperit inspectorii de muncă?
🔎 60 de persoane au fost identificate prestând activitate, deși aveau contractele individuale de muncă suspendate.
⚖️ Consecințe legale: A fost aplicată sancțiunea maximă prevăzută de Codul Muncii: o amendă contravențională de 200.000 de lei.

📢 „Munca nedeclarată rămâne o prioritate zero pentru Inspecția Muncii. Utilizarea personalului cu contracte suspendate nu este doar o tentativă de fraudare a statului, ci și o vulnerabilizare directă a angajatului. Vom continua să monitorizăm cu strictețe sectoarele economice cu risc ridicat, cm este cel al serviciilor de protecție, pentru a ne asigura că legea este respectată fără excepții.” - Mihai Uca, inspectorul general de stat adjunct al Inspecției Muncii.
Inspecția Muncii va continua să monitorizeze cu strictețe sectoarele economice cu risc ridicat pentru a asigura un mediu de lucru echitabil și legal pentru toți cetățenii.

📌 Fii informat. Lucrează legal!

08/05/2026

Astăzi, 8 Mai, marcăm Ziua Egalității de Șanse între Femei și Bărbați în cadrul campaniei naționale derulate în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES):
🤝 „Respect, Egalitate și Responsabilitate la Locul de Muncă”
🛡️ Rolul nostru în această campanie: Inspecția Muncii, prin inspectoratele teritoriale (ITM), monitorizează activ modul în care angajatorii implementează prevederile HG nr. 970/2023 și ale Legii nr. 202/2002.
Ce verificăm în mod prioritar?
✅ Existența metodologiilor interne de prevenire și combatere a hărțuirii.
✅ Asigurarea unui tratament egal în relațiile de muncă, fără discriminări.
✅ Informarea angajaților cu privire la procedurile de raportare a abuzurilor.
🚫 Hărțuirea morală sau pe criteriul de s*x este interzisă prin lege!

📢 Suntem partenerii voștri pentru un mediu de lucru echitabil. Fiecare raport de control și fiecare sesizare soluționată reprezintă un pas înainte către o cultură a respectului deplin.

“Responsabilitatea pentru un climat de muncă sănătos ne aparține tuturor. Respectul nu este opțional, este fundamentul performanței și al echității”, Mihai Uca, inspector general de stat adjunct Inspecția Muncii.

06/05/2026

🏛️ Parteneriat pentru Demnitate: Respect la Locul de Muncă!

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, împreună cu Inspecția Muncii și Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) lansează campania națională:
✨ Respect, Egalitate și Responsabilitate la Locul de Muncă
🛡️ Un mediu de lucru sigur nu este un privilegiu, ci un drept fundamental al fiecărui cetățean. Misiunea noastră este să ne asigurăm că fiecare angajat își desfășoară activitatea într-un mediu de lucru bazat pe demnitate și echitate.

🚫 NU TOLERA ABUZUL! Hărțuirea, sub orice formă, este interzisă prin lege!

ℹ️ Informează-te! Urmărește-ne în perioada următoare pentru a afla informații esențiale despre:
🔹 Ce înseamnă hărțuirea;
🔹 Care sunt drepturile tale ca angajat;
🔹 Ce obligații legale au angajatorii pentru a te proteja;
🔹 Unde poți cere ajutor și cm poți sesiza abuzurile.
🤝 Împreună construim o cultură a respectului!

05/05/2026

📢 Bilanțul controalelor Inspecției Muncii în perioada 27 - 30 aprilie 2026: Amenzi de peste 7,3 milioane lei!

Iată cifrele principale ale săptămânii:
• 2.335 de controale - în toată țara.
• 1.335 de sancțiuni aplicate.
• 7.365.800 lei - valoarea totală a amenzilor.
• 2.952 de măsuri dispuse pentru remedierea deficiențelor.

🔍 Relații de Muncă (RM): Accentul a rămas pe combaterea muncii nedeclarate, fiind depistate 159 de persoane care lucrau fără forme legale. S-au aplicat amenzi de peste 6,7 milioane lei, vizând în special nereguli legate de timpul de muncă și odihnă sau neîndeplinirea măsurilor anterioare.

🛡️ Securitate și Sănătate în Muncă (SSM): Siguranța lucrătorilor este prioritară! Au fost aplicate amenzi de 631.500 lei și s-a dispus oprirea a 5 echipamente de muncă ce prezentau riscuri grave. Printre cele mai grave abateri: lipsa protecției împotriva căderii de la înălțime și utilizarea utilajelor fără autorizare I.S.C.I.R. .

„Misiunea Inspecției Muncii este de a garanta un mediu de lucru echitabil și sigur. Încurajăm conformarea voluntară, însă acolo unde deficiențele persistă, iar normele de securitate sau drepturile contractuale sunt încălcate, intervenim cu fermitate. Ne dorim o piață a muncii transparentă, în care respectul față de lege să devină norma, nu excepția”, a declarat Mihai Uca, inspector general de stat adjunct al Inspecției Muncii.

Continuăm eforturile pentru un mediu de muncă legal, sigur și corect pentru toți!

01/05/2026

👷 1 Mai – Prețuim munca, protejăm drepturile!

De Ziua Internațională a Muncii, Inspecția Muncii transmite un mesaj de apreciere tuturor celor care, prin efortul lor zilnic, contribuie la progresul societății noastre.
Munca este fundamentul comunității, însă pentru noi, esențial este ca aceasta să se desfășoare în condiții de siguranță, echitate și respect.

✅ Angajamentul nostru rămâne ferm:
• Muncă sigură: Prevenirea accidentelor și protejarea sănătății la locul de muncă.
• Muncă legală: Combaterea muncii nedeclarate pentru garantarea beneficiilor sociale.
• Egalitate de șanse: Respectarea demnității fiecărui lucrător.

Astăzi îi sărbătorim pe cei care muncesc, dar și spiritul de responsabilitate care trebuie să guverneze orice relație de muncă.

Sărbătoare cu liniște și respect față de lege tuturor angajatorilor și angajaților din România!

01/05/2026

📢 Acțiuni intensive de control ale ITM București: Amenzi de peste 1,4 milioane de lei pentru muncă nedeclarată

ITM București a încheiat o acțiune de control în perioada 27 – 30 aprilie 2026, vizând combaterea muncii nedeclarate.

📊 Cifrele controlului:
• 136 de agenți economici verificați în doar 4 zile.
• 39 de persoane identificate prestând activitate fără forme legale.
• 1.460.000 lei — valoarea totală a amenzilor aplicate.
🏗️ Unde au fost depistate cele mai multe nereguli?
Munca nedeclarată rămâne prezentă în sectoarele cu risc ridicat:
• Construcții: 28 de persoane
• HORECA: 5 persoane
• Comerț: 3 persoane
• Curierat: 3 persoane
Din totalul celor depistați, 37 de persoane nu aveau contracte de muncă încheiate, iar pentru alte 2 cazuri, angajatorii nu au raportat contractele în termenul legal în aplicația Reges.

„Munca nedeclarată reprezintă o vulnerabilitate majoră, atât pentru salariatul lipsit de protecție socială, cât și pentru bugetul de stat. Cifra de peste 1,4 milioane de lei în amenzi aplicate într-un interval de doar patru zile reflectă toleranța zero a Inspecției Muncii față de eludarea legii. Vom continua să monitorizăm cu prioritate sectoarele cu risc ridicat, pentru a ne asigura că drepturile lucrătorilor sunt respectate și că mediul de afaceri beneficiază de o competiție loială.” a declarat Mihai Uca, Inspector General de Stat Adjunct.

🛡️ Angajat sau angajator? Respectarea legii nu este opțională. Munca legală înseamnă siguranță, contribuții la sănătate și pensie, dar și protecție în caz de accident.

30/04/2026

𝐀𝐣𝐮𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐝𝐞 𝟏 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐧 𝐝𝐞 𝐥𝐞𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐬𝐩𝐫𝐢𝐣𝐢𝐧𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐟𝐚𝐦𝐢𝐥𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐩𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐢𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞 𝐚𝐟𝐞𝐜𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐜𝐞𝐧𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐑𝐮𝐜𝐚̆𝐫𝐞𝐧𝐢, 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐮𝐥 𝐕𝐫𝐚𝐧𝐜𝐞𝐚

🆕Guvernul a aprobat astăzi acordarea de ajutoare de urgență în limită de 1 milion de lei pentru familiile și persoanele singure din localitatea Rucăreni, comuna Soveja, județul Vrancea, afectate de incendiul produs în data de 26 aprilie 2026.
➡️ Conform actului normativ, ajutoarele de urgență vor fi acordate astfel:
- 30.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în integralitate;
- 25.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie mai mare de 75%, inclusiv, dar nu distrusă integral;
- 15.000 lei pentru familiile şi persoanele singure ale căror locuinţe au fost afectate în proporţie mai mică de 75%.
- În situația în care locuințele persoanelor care au primit ajutorul în sumă de 25.000 lei sau 15.000 lei, din cauza afectării structurii, se deteriorează în totalitate, persoanele primesc diferența de sumă până la valoarea de 30.000 lei.
💬„Comunitatea din Rucăreni trece printr-un moment extrem de dificil, iar datoria noastră este să intervenim rapid, cu măsuri concrete. Prin aceste ajutoare de urgență, sprijinim fiecare familie lovită de incendiu și asigurăm resursele pentru ca cei afectați să își poată reconstrui locuințele și viața de zi cu zi”, a declarat ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru.
Pentru mai multe detalii, accesați linkul din primul comentariu. 👇

29/04/2026

📢 Bilanțul controalelor Inspecției Muncii în perioada 20-24 aprilie: Amenzi de peste 6,1 milioane de lei!

Iată cifrele principale ale săptămânii:
• 🔍 2.056 de controale efectuate în toată țara.
• ⚠️ 1.335 de sancțiuni aplicate.
• 💰 6.120.600 lei — valoarea totală a amenzilor.
• 📋 2.932 de măsuri dispuse pentru remedierea neregulilor.

Relații de Muncă (RM): Accentul a fost pus pe combaterea muncii nedeclarate, fiind identificate 156 de persoane în această situație. Principalele abateri au vizat timpul de muncă, odihna și nerespectarea măsurilor dispuse anterior.

Securitate și Sănătate în Muncă (SSM): Sănătatea angajaților nu este negociabilă! S-au aplicat amenzi de peste 636.000 lei , iar din cauza riscurilor majore, 7 echipamente de muncă au fost oprite imediat din funcțiune. Printre deficiențele grave se numără lipsa autorizării ISCIR și neevaluarea riscurilor de accidentare.

⚖️ Inspecția Muncii continuă acțiunile de control pentru a garanta un mediu de lucru corect și sigur pentru toți cetățenii.

Address

Dunarii, Nr 1
Alexandria
140002

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:30

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Inspectoratul Teritorial de Munca Teleorman posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Inspectoratul Teritorial de Munca Teleorman:

Share