11/09/2026
„NU NE INTERESEAZĂ DN AGRAR!” Așa sprijină conducerea PNL a CJ Alba mediul de afaceri
Uneori, câteva cuvinte spun mai mult decât zeci de discursuri.
Vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, a reușit să spună public ceea ce susțin de foarte mult timp despre administrația județeană condusă de PNL: mediul de afaceri este bun la poze, diplome și gale, dar când apar problemele concrete, răspunsul este „nu ne interesează”.
Domnul Hațegan nu a ratat ocazia să se fotografieze între utilajele care lucrează la repararea drumului dintre Daia Română și Vingard, drum despre care am atras în repetate rânduri atenția că ajunsese un pericol pentru șoferi.
Un cetățean i-a amintit că în această zonă își desfășoară activitatea și DN Agrar, una dintre cele mai importante companii agricole din România.
Răspunsul vicepreședintelui CJ Alba?
„Nu ne interesează DN Agrar… după ce terminăm punem limită de tonaj!”
Ba ar trebui să vă intereseze!
În zona respectivă, atât DN Agrar, cât și Transavia lucrează importante suprafețe de teren agricol. Cerealele trebuie transportate, iar utilajele și mijloacele de transport trebuie să poată ajunge la aceste terenuri.
Când anunți senin că după repararea drumului vei introduce restricții de tonaj, fără să te intereseze activitatea economică din zonă, nu rezolvi o problemă. Riști să creezi alta și să afectezi direct două dintre cele mai importante companii care desfășoară activități agricole în județul Alba.
Rolul unei administrații județene este să construiască infrastructură care să susțină economia, nu să repare un drum și apoi să le spună companiilor care îl folosesc că nu mai pot circula pe el.
Și aici apare ipocrizia.
La gale precum „Best of Business”, Ion Dumitrel și Marius Hațegan laudă companiile din Alba, le oferă diplome și le mulțumesc pentru contribuția lor la economia județului.
În realitate, când una dintre aceste companii apare într-o problemă concretă, răspunsul este:
„Nu ne interesează.”
Companiile din Alba creează locuri de muncă, plătesc taxe, fac investiții și țin economia județului în mișcare. Ele au nevoie de infrastructură și de o administrație care să caute soluții, nu să le pună bariere.
Îi solicit public președintelui CJ Alba, Ion Dumitrel, să îi ceară explicații vicepreședintelui Marius Hațegan pentru această atitudine și să le prezinte public oamenilor și mediului de afaceri care pe bună dreptate sunt siderați de asemenea atitudine din partea unui demnitar.
Iar domnul Hațegan, atât de preocupat de imaginea sa pe rețelele de socializare, ar putea începe printr-un lucru simplu: să își ceară public scuze companiei DN Agrar și oamenilor pe care i-a tratat cu un asemenea dispreț.”
Corneliu Muresan, președinte PSD Alba
https://www.facebook.com/Muresan.pentru.Alba/posts/1082085674543648