02/04/2026
In urma Acordului de colaborare încheiat între DJM Alba -Compartimentul Biodiversitate și Arii Naturale Protejate și Școala Gimnazială "Axente Sever" Aiud, am avut placerea de a participa prin proiectul: "EDUCAȚIA COPIILOR ÎN ARIILE NATURALE PROTEJATE" din cadrul programului: "SĂPTĂMÂNA VERDE", coordonator proiect: Ing. Baidoc Mihaela Susana, colaboratori proiect: doamna diriginta, Profesor Ildiko Filimon și doamna Director Daciana Mihăilă.
Pentru inceput am făcut împreună cu minunății elevi ai clasei a V a A, un tur virtual prin ariile naturale protejate și rezervațiile naturale din județul Alba, apoi am discutat despre reciclarea deșeurilor și colectarea selectivă. Am studiat doua specii protejate: Castor fiber și Lutra lutra (modul de hrănire, mediul in care trăiesc, aspectul fizic ,activitățile lor în habitatul natural și lanțul trofic din care aceste două specii fac parte). Au fost dialoguri despre poluare, ce este permis și ce nu este permis să facem în natură și în ariile naturale protejate,, iar la final am efectuat jocuri pe planșe despre speciile protejate prin lege, habitatele in care trăiesc și recunoașterea activităților care afectează mediul înconjurător.
Felicitări copii minunați! ❤️