Instituția Prefectului Județul Alba

Instituția Prefectului Județul Alba Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local.

Ziua Pompierilor din România, marcată la Alba IuliaAstăzi, 11 septembrie 2026, la Alba Iulia au avut loc manifestările d...
11/09/2026

Ziua Pompierilor din România, marcată la Alba Iulia

Astăzi, 11 septembrie 2026, la Alba Iulia au avut loc manifestările dedicate Zilei Pompierilor din România, sărbătorită în fiecare an la data de 13 septembrie.

Subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, a participat la activitățile organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al Județului Alba, în Piața Cetății.

În cadrul manifestărilor au avut loc înaintări în grad pentru ofițeri și subofițeri, precum și alocuțiuni dedicate Zilei Pompierilor din România. De asemenea, în cadrul festivității desfășurate la Muzeul Principia, au fost acordate diplome de merit pompierilor și voluntarilor care s-au remarcat prin activitatea desfășurată.

Prin misiunile desfășurate zi de zi, pompierii militari sunt alături de cetățeni în situații în care fiecare secundă contează. Intervențiile pentru salvarea vieților, gestionarea situațiilor de urgență și protejarea bunurilor presupun pregătire, responsabilitate, curaj și profesionalism.

Instituția Prefectului – Județul Alba transmite aprecierea și respectul său tuturor pompierilor militari și voluntari pentru activitatea desfășurată în slujba cetățenilor și pentru devotamentul demonstrat în îndeplinirea fiecărei misiuni.

La mulți ani tuturor pompierilor! Mult succes în misiuni și întoarcere cu bine de la fiecare intervenție!

🇷🇴10 septembrie – Ziua Țării MoțilorAstăzi celebrăm, pentru prima dată, Ziua Țării Moților, instituită pentru a pune în ...
10/09/2026

🇷🇴10 septembrie – Ziua Țării Moților

Astăzi celebrăm, pentru prima dată, Ziua Țării Moților, instituită pentru a pune în valoare istoria, tradițiile și identitatea uneia dintre cele mai reprezentative zone ale României.

Data de 10 septembrie poartă o profundă semnificație istorică, fiind ziua în care, în anul 1872, s-a stins din viață Avram Iancu, Erou al Națiunii Române și simbol al luptei pentru drepturile, libertatea și demnitatea românilor din Transilvania.

Țara Moților înseamnă oameni harnici și demni, comunități statornice, tradiții păstrate din generație în generație și o legătură puternică cu pământul și Munții Apuseni. Este un spațiu care a oferit istoriei personalități și momente de referință, contribuind la formarea conștiinței și identității naționale.

În această zi, ne îndreptăm respectul către toți locuitorii Țării Moților și către cei care păstrează și duc mai departe moștenirea culturală, istorică și spirituală a acestei regiuni.

La mulți ani, Țara Moților!
La mulți ani tuturor moților!

10/09/2026

🟠 COD PORTOCALIU de caniculă 🌞🌡️

Cod Portocaliu de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, valabil din 11 septembrie, ora 12.00, pana la ora 18.00.
Astfel, vor fi temperaturi deosebit de ridicate. Maximele termice se vor situa între 33 și 36 de grade. Cele mai mari valori, canicula și disconfortul termic accentuat (indice temperatură-umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități).

❗️Vă rugăm să fiți precauți și să luați măsuri pentru a vă proteja sănătatea.

ℹ️Pentru siguranța dumneavoastră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "UNIREA”" al județului Alba recomandă respectarea următoarelor măsuri:

👥️ Evitați aglomerația, efortul fizic intens și expunerea prelungită la soare!
⛱ Evitați expunerea prelungită la soare!
👒 Purtați pălării de soare și haine lejere de culori deschise!
💧 Consumați suficientă apă pentru a vă hidrata corespunzător! Evitați consumul băuturilor alcoolice!
🍏 Consumați fructe și legume proaspete!
☀️ Evitați deplasările la orele de vârf; dacă totuși este necesar, deplasați-vă prin locuri umbrite și faceți repaus.

De asemenea, pe cât posibil, păstrați legătura cu persoanele în vârstă, rudele, vecinii sau bolnavii cronici.
La cel mai mic semn privind înrăutățirea stării de sănătate, contactați medicul de familie.
1️⃣1️⃣2️⃣ În caz de nevoie, apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

👉🏻 Consultați site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie și aflați mai multe despre codurile emise https://www.meteoromania.ro/avertizari/

👉🏻 Accesați https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU, pentru a afla cm să acționați înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Acțiunile de toaletare a vegetației din apropierea liniilor electrice continuă în județul AlbaAcțiunile de toaletare a v...
09/09/2026

Acțiunile de toaletare a vegetației din apropierea liniilor electrice continuă în județul Alba

Acțiunile de toaletare a vegetației din apropierea liniilor electrice de medie și joasă tensiune continuă în județul Alba.

Astăzi, directorul Cancelariei Prefectului, domnul Claudiu Șoit, împreună cu secretarul general al Instituției Prefectului – Județul Alba, domnul Nelu Fleșer, au verificat în teren stadiul intervențiilor desfășurate pe raza comunei Bistra.

La activitate a participat și viceprimarul comunei Bistra, domnul Vasile-Radu Creț, alături de o echipă formată din reprezentanți ai DEER Alba, ai Primăriei Comunei Bistra, ai ocoalelor silvice și ai Gărzii Forestiere Județene Alba.

Reamintim că, săptămâna trecută, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, a avut o întâlnire de lucru cu directorul DEER Alba, domnul Alexandru Perju, și cu șeful Serviciului Gărzii Forestiere Județene Alba, domnul Petru Crișan. În cadrul întâlnirii, prefectul a solicitat intensificarea intervențiilor în teren și mobilizarea echipelor în zonele vulnerabile, prin colaborarea dintre DEER Alba, Garda Forestieră, ocoalele silvice și primăriile din județ.

Intervenția de astăzi urmărește îndepărtarea vegetației care poate afecta rețelele electrice, prevenirea avariilor și reducerea riscului producerii unor întreruperi în alimentarea cu energie electrică a cetățenilor.

Instituția Prefectului – Județul Alba va monitoriza săptămânal stadiul lucrărilor, iar acțiunile vor continua cu prioritate în zonele în care vegetația reprezintă un risc pentru funcționarea în siguranță a rețelelor electrice.

Un nou an școlar a început astăzi pentru elevii din județul AlbaSubprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, a par...
07/09/2026

Un nou an școlar a început astăzi pentru elevii din județul Alba

Subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar organizată la Colegiul Național „Bethlen Gábor” din Aiud.

De asemenea, reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba au fost prezenți la festivitățile desfășurate la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” și Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia.

Începutul anului școlar este un moment important pentru elevi, părinți și cadre didactice, care pornesc împreună într-o nouă etapă a educației. Instituția Prefectului – Județul Alba le transmite tuturor elevilor mult succes, încredere și rezultate cât mai bune, iar profesorilor și părinților le urează putere de muncă și un an școlar cu împliniri.

Mult succes în noul an școlar!

Verificări în unitățile de învățământ din județul Alba, înaintea începerii noului an școlarÎn ultimele săptămâni, la niv...
04/09/2026

Verificări în unitățile de învățământ din județul Alba, înaintea începerii noului an școlar

În ultimele săptămâni, la nivelul județului Alba au fost desfășurate acțiuni de verificare și îndrumare în unitățile de învățământ preuniversitar, în vederea pregătirii acestora pentru începerea anului școlar 2026–2027.

La activitățile din teren au participat prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, precum și reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, Inspectoratului Școlar Județean Alba, Direcției de Sănătate Publică Alba și primari din localitățile unde au avut loc verificări.

În cadrul verificărilor au fost urmărite starea sălilor de clasă și a spațiilor destinate activităților educaționale, condițiile igienico-sanitare, alimentarea cu apă și funcționarea grupurilor sanitare, asigurarea combustibilului și pregătirea instalațiilor de încălzire, respectarea măsurilor de securitate și de prevenire a incendiilor, precum și stadiul lucrărilor aflate în desfășurare. Totodată, au fost analizate măsurile stabilite pentru asigurarea unui cadru sigur și adecvat desfășurării procesului educațional.

Aceste acțiuni vor continua, astfel încât elevii și cadrele didactice să beneficieze de condiții cât mai bune la revenirea în școli.

Luni, 48.120 de elevi, preșcolari și antepreșcolari din județul Alba vor începe cursurile noului an școlar.

Le dorim tuturor elevilor, părinților, cadrelor didactice și personalului din unitățile de învățământ mult succes în anul școlar 2026–2027!

Astăzi, 3 septembrie 2026, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, i-a convocat la o ședință de lucru pe reprezen...
03/09/2026

Astăzi, 3 septembrie 2026, prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, i-a convocat la o ședință de lucru pe reprezentanții DEER Alba și ai Gărzii Forestiere Județene Alba, pentru analizarea stadiului acțiunilor de toaletare a vegetației din apropierea liniilor electrice de medie și joasă tensiune.

În cadrul discuțiilor, prefectul Nicolae Albu a solicitat o implicare mai susținută a tuturor structurilor responsabile, apreciind că ritmul intervențiilor trebuie intensificat, în special în zonele vulnerabile în care vegetația poate afecta rețelele electrice și continuitatea alimentării cu energie.

Acțiunile desfășurate până în prezent, inclusiv intervenția de amploare organizată în luna august, vor continua în perioada următoare printr-o mobilizare mai amplă a echipelor și o colaborare directă între DEER Alba, Garda Forestieră și primăriile din județ.

Prefectul a cerut transmiterea unei adrese către toate primăriile, în vederea actualizării zonelor vulnerabile și a mobilizării, împreună cu DEER Alba, a echipelor necesare în localitățile în care se impun intervenții. Totodată, a solicitat ca lucrările să fie planificate și executate într-un ritm accelerat, astfel încât situațiile identificate să fie soluționate fără întârzieri.

Instituția Prefectului va monitoriza săptămânal desfășurarea lucrărilor, iar până la sfârșitul lunii septembrie va fi întocmită o nouă situație privind intervențiile realizate și zonele în care mai sunt necesare lucrări.

La ședință au participat domnul Alexandru Perju, director în cadrul DEER Alba, domnul Petru Crișan, șef serviciu în cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba, subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, secretarul general al instituției, domnul Nelu Fleșer, și doamna Indira Câmpean, șeful Serviciului monitorizare.

„Intervențiile realizate până acum trebuie continuate într-un ritm mai susținut. Am cerut o implicare mai mare a echipelor în teren și o colaborare directă cu primăriile, pentru ca lucrările necesare în zonele vulnerabile să fie efectuate fără întârzieri. Vom monitoriza săptămânal evoluția acțiunilor, iar la finalul lunii septembrie vom analiza rezultatele concrete obținute la nivelul județului”, a transmis prefectul Nicolae Albu.

Peste 48.000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari din județul Alba vor începe anul școlar 2026–2027În anul școlar 2026...
02/09/2026

Peste 48.000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari din județul Alba vor începe anul școlar 2026–2027

În anul școlar 2026–2027, în județul Alba vor începe cursurile 48.120 de elevi, preșcolari și antepreșcolari, în cadrul unei rețele școlare care cuprinde 399 de unități, inclusiv instituții publice, palate ale copiilor, cluburi și școli postliceale sanitare. Alte șase unități de învățământ au fost trecute în conservare.

Pregătirea noului an școlar și măsurile privind siguranța elevilor au fost analizate astăzi, 2 septembrie 2026, în cadrul unei videoconferințe conduse de viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, cu participarea ministrului Educației și Cercetării, domnul Mihai Dimian.

La sediul Instituției Prefectului – Județul Alba au participat prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, subprefectul județului Alba, domnul Andrei Vincze, precum și conducătorii instituțiilor cu atribuții în domeniul educației, ordinii publice, sănătății și securității la incendiu.

În perioada premergătoare începerii cursurilor, Comisia constituită prin Ordinul Prefectului nr. 303/2026, formată din reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Alba, Direcției de Sănătate Publică Alba și Inspectoratului Școlar Județean Alba, a verificat condițiile igienico-sanitare din unitățile de învățământ.

În urma verificărilor au fost formulate recomandări și dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor identificate. În cazul celor trei unități care nu dețin autorizație sanitară de funcționare au fost începute demersurile necesare pentru conformare. Totodată, este monitorizată calitatea apei potabile, în special în unitățile care dispun de surse proprii de alimentare, internate sau cantine.

În zece unități de învățământ din județ se desfășoară lucrări de reabilitare, renovare, modernizare sau dotare. Investițiile vizează unități școlare din Rimetea, Vadu Moților, Noșlac, Șibot, Câmpeni, Șpring, Cetatea de Baltă, Teiuș și Câlnic.

Lucrările cuprind reabilitări termice și totale, reparații, modernizarea spațiilor și dotarea clădirilor școlare. În localitățile în care intervențiile nu permit desfășurarea cursurilor în clădirile respective, autoritățile locale și conducerile unităților de învățământ au identificat și amenajat spații pentru relocarea temporară a elevilor. Astfel, investițiile pot continua, iar activitatea didactică se va desfășura în condiții de siguranță până la finalizarea lucrărilor.

Un punct important al videoconferinței l-a constituit aplicarea Planului teritorial de combatere a violenței școlare. Măsurile stabilite pentru anul școlar anterior au fost îndeplinite potrivit responsabilităților și termenelor asumate. În județul Alba nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau infracțiuni grave în care să fie implicați elevi și care să afecteze procesul de învățământ ori să pună grav în pericol viața, integritatea corporală sau sănătatea elevilor și a cadrelor didactice.

Pe parcursul noului an școlar vor continua proiectele și campaniile pentru prevenirea violenței, a consumului de droguri și a substanțelor interzise, cu implicarea tuturor partenerilor instituționali. De asemenea, unitățile de învățământ vor asigura seifuri sau spații securizate pentru păstrarea temporară a obiectelor interzise identificate asupra elevilor, în condițiile prevăzute de lege.

Din punctul de vedere al asigurării cu pază și al dotării cu sisteme de pază, situația unităților de învățământ preuniversitar din județul Alba se prezintă astfel:

* 361 de unități au efectuat analiza de risc la securitatea fizică, dintre care 133 în mediul urban și 228 în mediul rural;
* 308 unități dispun de sisteme de securitate, dintre care 122 în mediul urban și 186 în mediul rural;
* 258 de unități sunt dotate exclusiv cu sisteme tehnice de alarmare împotriva efracției, dintre care 74 în mediul urban și 184 în mediul rural;
* 50 de unități beneficiază concomitent de pază umană și de sisteme de supraveghere video, dintre care 48 în mediul urban și două în mediul rural.

La nivelul județului Alba sunt înregistrate 533 de clădiri școlare. Dintre acestea, 92 sunt autorizate din punctul de vedere al securității la incendiu, 148 nu sunt autorizate, iar 293 nu fac obiectul autorizării.

Viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Interne, domnul Cătălin Predoiu, a solicitat ca unitățile de învățământ să aibă prioritate în procesul de obținere a autorizațiilor de securitate la incendiu. Instituțiilor competente le-a fost cerută urgentarea procedurilor și sprijinirea unităților școlare pentru obținerea documentelor necesare, prin aplicarea riguroasă a reglementărilor și asigurarea unei practici echilibrate și unitare.

Instituția Prefectului – Județul Alba va continua, împreună cu autoritățile locale și instituțiile competente, monitorizarea măsurilor stabilite pentru ca activitatea școlară să se desfășoare în condiții de siguranță.

30/08/2026

🟠COD PORTOCALIU NOWCASTING până la ora 16.30 - vor fi averse torențiale care vor acumula 25...40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 70...90 km/h), grindină de medii dimensiuni (2...4 cm).

Zone vizate: Aiud, Teiuș, Ighiu, Galda de Jos,
Mihalț, Lopadea Nouă, Stremț, Sântimbru, Bucerdea Grânoasă, Crăciunelu de Jos, Cricău, Rădești, Râmeț.

A fost emis mesaj RO-ALERT pentru localitățile vizate.

✅️𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢 pentru populație

🔴Evitați deplasările pe durata avertizării meteorologice.

🔴În situația manifestării vântului puternic, întrerupeți orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostiți-vă în imobile sau spaţii închise, care să vă asigure protecţia;

🔴Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.

🔴Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.

🔴În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.

🔴Decuplează întrerupătorul general de energie electrică (contoar). Scoate aparatele electrice din priză.

🔴Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.

🔴Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.

🔴Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.

🔴Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.

Ședința Comisiei județene de fond funciar Alba – 19 cereri analizate și aprobateAstăzi, 28 august 2026, la Instituția Pr...
28/08/2026

Ședința Comisiei județene de fond funciar Alba – 19 cereri analizate și aprobate

Astăzi, 28 august 2026, la Instituția Prefectului – Județul Alba, s-a desfășurat ședința lunară a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, condusă de prefectul județului Alba, domnul Nicolae Albu, cu participarea membrilor comisiei.

Pe ordinea de zi au fost înscrise 27 de puncte.

În prima parte a ședinței a fost prezentată situația litigiilor din 8 dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată, în care Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor are calitatea de parte.

Totodată, membrii comisiei au analizat și au aprobat 19 cereri transmise de comisiile locale de fond funciar din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Cugir, Teiuș, Zlatna, Albac, Ceru Băcăinți, Pianu, Șugag, Noșlac, Ighiu, Galda de Jos și alte unități administrativ-teritoriale din județ.

Activitatea Comisiei județene de fond funciar continuă prin analizarea documentațiilor transmise de comisiile locale, în vederea soluționării acestora cu respectarea prevederilor legale și a documentelor existente la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale.

Address

Piata. I. I. C. Brătianu Nr. 1, Palatul Administrativ, Cod Postal
Alba Iulia
510118

Opening Hours

Monday 08:00 - 16:30
Tuesday 08:00 - 16:30
Wednesday 08:00 - 16:30
Thursday 08:00 - 16:30
Friday 08:00 - 14:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Instituția Prefectului Județul Alba posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share