24/06/2026
🤝 În cadrul întrevederii de lucru a Ambasadorului Veaceslav Dobîndă cu Consulul Onorific al Republicii Moldova în Țările de Jos, Vera Stupenea, au fost trecute în revistă subiecte privind agenda de cooperarea oficială interinstituțională pentru anul în curs și prioritățile comune în promovarea intereselor Republicii Moldova.
💼 Discuțiile s-au axat pe consolidarea dimensiunii de diplomație economică, valorificarea oportunităților de cooperare bilaterală și dezvoltarea de noi parteneriate în domenii de interes reciproc. Totodată, au fost abordate perspectivele participării la Moldova Business Week 2026, platformă importantă pentru promovarea potențialului investițional al Republicii Moldova și facilitarea contactelor cu mediul de afaceri. Un alt subiect de pe agendă a vizat Reuniunea Consulilor Onorifici ai Republicii Moldova din acest an, care contribuie la consolidarea rețelei consulare și la susținerea obiectivelor de politică externă și de promovare economică ale țării noastre.
📈 A fost apreciată contribuția Consulului Onorific la aprofundarea relațiilor dintre Republica Moldova și partenerii locali și s-a convenit asupra continuării eforturile comune pentru identificarea și dezvoltarea unor noi oportunități de cooperare în beneficiul ambelor părți.