23/05/2026
Ion Ceban: „Familia reprezintă temelia pe care se construiește prezentul și viitorul nostru”
Liderul Partidului Mișcarea Alternativa Națională, Ion Ceban, a transmis un mesaj despre importanța familiei, subliniind că aceasta reprezintă baza unei societăți puternice și prospere.
Potrivit acestuia, pentru fiecare om familia are o semnificație aparte, însă în esență înseamnă siguranță, iubire, respect reciproc și mediul în care copiii învață primele lecții despre viață.
„De la bucuria adusă de cei mici până la înțelepciunea transmisă din generație în generație, familia ne oferă încrederea de a privi spre viitor”, a declarat Ion Ceban.
Liderul Partidului MAN a îndemnat cetățenii să prețuiască fiecare clipă petrecută alături de cei dragi și să le arate, zi de zi, cât de importanți sunt.
„O țară puternică și prosperă poate fi construită doar prin familii unite, respectate și protejate”, a conchis Ion Ceban.