08/05/2026
Bejenaru Petru (100 ani)
s. Obreja Veche, r Fălești
Creație proprie.
Ostaș cu visuri neâmplinite.
În primăvara anului 44
Se pornise la lucru tot satul,
Iar o biată ciocârlie din zori,
Se ridică până la nori
Și-și chema gospodarii din sat
Să iasă la plug, la semănat.
Dar la un ceas ciudat
Ciocârlia s-a oprit de cântat.
În locul ciocârliei, ce aducea veselie,
S-a început în sat, un mare bocet și oftat.
Mamele-și petreceau bărbații și fii,
Nu la plug la semănat,
Ci cu dușmanul la luptat.
Biata mama înlăcrimată,
Cu inima îndurerată,
Rezemată de un ușor
Își petrece al ei fecior
Și-i șoptește cu mult dor-
-Dragul mamei, puișor
Să nu uiți de a ta Țară
Că te așteaptă în primăvară,
Să nu uiți că-i ești fecior
Apără al ei popor.
Dacă Patria te cere,
Eu nu am nici o putere
Ca să-ți zic: „Tu nu pleca,
Cu dușmanii a lupta,
Te petrec încetișor,
Din al mamei cuibușor
Fără să-ți trezești din somn
Frățiorii care dorm.”
Petrecând-ul prin fereastră,
Lacrimi de durere varsă.
Au trecut și anii…
Înfloresc caștanii
Nu mai vin feciorii mamei.
Măicuța bătrână, cu brâul de lână,
Cu furca în mâină
O cuprinde un somn ușor
Și-și visează al ei fecior
Că el tare vrea să vie
Dar de unde el să vie
Că e mort în bătălie.
Și măicuța cu durere,
Cu sufletul plin de jele
Nici de asta nu uita
Și prin vis îl întreba:
„Cine mamă te-a scăldat,
Cine mamă te-a îmbrăcat,
Cine groapa ți-a săpat.”
Mamă nu te văicăra
De scăldat –m-a scăldat,
Dumnezeu ploaie când a dat ,
De îmbrăcat- m-a îmbrăcat,
Codrul frunza când a lepădat,
Iar de îngropat,
Mamă, m-a îngropat
Bomba când a explodat
Ea țărâna a aruncat
Și pe mine m-a îngropat.
Iar de vrei ca să mă cați,
Să mă cați în țări străine
Între munți, între vâlcele,
Că acolo sunt oasele mele.
„Dragul mamei, fecioraș,
Scumpul mamei odoraș,
Câte lacrimi am vărsat
În ele te-aș fi scăldat.
Dacă aș fi o păsărică,
Cu pene de rândunică
Aș zbura la crucea ta
Să-ți aprind o lumnărică
Cât n-ar fi de mititică,
Și să-mi fac un cuibușor
Lângă tine să te adorm.
Au trecut și anii…
Înfloresc caștanii,
Nu mai vin feciorii mamei…
Biata mamă bătrână,
Cu toiagul în mână
Jalea mare își alină.
Și cu pas încet, încet
Flori aduc la monument.
Nepoțelul se-apleca,
Se închina și se ruga
Și din gură așa zicea:
„Piatră, piatră
De daltă dăltuită,
De ciocan pălită,
De lumină întoarsă,
De soare arsă,
De ploi spălată,
De vânturi purtată,
Te rog din suflet pe tine
Măcar tu ține cu mine,
Păstrează pe vecie în sânul tău
Numele, prenumele bunelului meu
Care-i străinel mereu.
Au trecu anii,
Înfloresc caștanii,
Nu se –ntorc feciorii mamei…
Voi, sătenii mei,
Opiți-vă de vreți
Lângă acest sfânt monument
Nu pe mult, doar pe-un moment
Fruntea apleacă-ți și te închină
Celor ce sunt azi la hodină,
Ai noștri săteni,
Fii de Obrejeni.
Pentru cerul azi senin,
Noi cu drag vă mulțumim!
Bejenaru Petru (100 ani)
s. Obreja Veche, r Fălești
