09/04/2026
🌼 Tinerii noștri au participat cu entuziasm la un atelier de creație deosebit, unde au confecționat lumânări din ceară naturală, alături de doamna Ina Roshka Grecu, apicultor, care le-a împărtășit din experiența și pasiunea sa. 🕯️🐝
Într-o atmosferă caldă și plină de inspirație, am discutat despre semnificația sărbătorilor pascale, tradiții și obiceiuri, dar și despre bunătate, răbdare și lucrurile frumoase care ne apropie unii de alții. Invitata noastră le-a vorbit tinerilor despre proprietățile mierii și munca depusă în apicultură, subliniind importanța dedicării și pasiunii în tot ceea ce face. De asemenea, participanții au urmărit o demonstrație interesantă despre cm se realizează îngerași, flori și alte decorațiuni din ceară, turnată în forme speciale cu grijă și măiestrie. Cu multă răbdare și creativitate, tinerii au învățat lucruri noi și au plecat acasă nu doar cu lucrări frumoase, ci și cu experiențe și amintiri deosebite. 💛
La final, atmosfera s-a îndulcit la propriu: participanții s-au delectat cu ceai de mentă și miere, bucurându-se de gustul natural și de momentele petrecute împreună. 🍯🍵
🙏 Mulțumim doamnei Ina pentru participare, pentru implicare și pentru toate lucrurile frumoase aduse astăzi în cadrul activității!❤️