27/05/2026
M-am suprins de mai multe ori, întrebându-mă cm se explică că, noi, moldovenii nu avem gândire critică, ne este frică să spunem argumentat o opinie separată, ne autocenzurăm chiar și nesiliți, și nu vrem sau nu putem să gândim liber.
Republica Moldova este un sol foarte fertil pentru propagandă. Dacă în alte țări din Europa, în România, spre exemplu, cu care avem rădăcini comune și același cod identitar, există clasa intelectuală și nicio guvernare de după ‘89 nu a reușit să instaureze dictatura “cognitivă”, comunismul și deportările au ras tot de pe acest teritoriu dintre Prut și Nistru.
Poți să aduci mâine kolhozurile înapoi și nimeni nu va reproșa nimic
Zeci de ani, acest teritoriu a fost educat nu să gândească, ci să asculte.
Iar efectele se văd și astăzi.
Propaganda prinde ușor într-o societate în care oamenii au fost învățați că liderul are mereu dreptate, că statul decide tot și că întrebările incomode sunt periculoase.
Asa ajung unii lideri politici sa fie transformați în icoane. Nu mai sunt criticați, nu mai sunt analizați, ci idolatrizați. Exact ca în Uniunea Sovietică, unde conducătorul era prezentat drept salvatorul națiunii, iar orice critică la adresa acestuia era tratată ca trădare.
Problema este că, mental, Republica Moldova nu a ieșit din comunism. A schimbat doar portretul de pe perete.
Guvernarea Republicii Moldova a înțeles chestia asta: este mai importantă percepția decât realitatea. Imaginea externă impecabilă compensează lipsa dezbaterii interne. Critica inseamna trădare, iar opoziția ca mână a Moscovei, un instrument comod în actualul context geopolitic, care scutește de orice argument real.
Asta este problema.