02/06/2026
🚤 12 polițiști de frontieră evaluați de Agenția Navală pentru obținerea certificatului de navigator
La data de 28 mai 2026, Agenția Navală a Republicii Moldova a organizat, în localitatea Olănești, o sesiune de evaluare a cunoștințelor teoretice și practice pentru obținerea certificatului de navigator necesar conducerii navelor de tonaj mic.
La evaluare au participat 12 angajați ai Direcției Regionale Sud și Direcției Regionale Est din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Pe parcursul examinării, participanții și-au demonstrat competențele privind:
✅ cadrul normativ în domeniul navigației interioare;
✅ regulile de siguranță pe apă;
✅ prevenirea riscurilor în timpul navigației;
✅ manevrarea ambarcațiunilor în condiții specifice misiunilor de serviciu;
✅ exerciții de simulare pentru recuperarea și salvarea persoanelor aflate în apă
Obținerea certificatului de navigator contribuie la consolidarea capacităților operaționale ale Poliției de Frontieră și la desfășurarea în condiții de siguranță și legalitate a activităților de supraveghere și control pe sectorul acvatic al frontierei de stat.
Agenția Navală a Republicii Moldova apreciază profesionalismul și responsabilitatea demonstrate de participanți și continuă să sprijine dezvoltarea competențelor personalului navigant, în vederea creșterii siguranței navigației pe căile navigabile interioare ale Republicii Moldova.