Twinning Project in Moldova: Competition field

Twinning Project in Moldova: Competition field Contact information, map and directions, contact form, opening hours, services, ratings, photos, videos and announcements from Twinning Project in Moldova: Competition field, Public Service, Alexei Șciusev 97, Chisinau.

Implemented by Romanian Competition Council, Lithuanian Competition Council and the Polish Office of Competition and Consumer Protection, to strengthen the institutional capacities of the Competition Council to enforce the competition & state aid policy.

Proiectul Twinning finanțat de UE „Consolidarea capacității instituționale a Consiliului Concurenței de a aplica politic...
23/07/2026

Proiectul Twinning finanțat de UE „Consolidarea capacității instituționale a Consiliului Concurenței de a aplica politica în domeniul concurenței și al ajutoarelor de stat în conformitate cu cele mai bune practici din UE” recrutează un/o Asistent(ă) al/a Consilierului Rezident de Twinning (RTA), cu sediul în Chișinău.

Principalele responsabilități:
• asistență în coordonarea și administrarea zilnică a proiectului;
• organizarea misiunilor experților, instruirilor, seminarelor și reuniunilor;
• pregătirea agendelor, proceselor-verbale, rapoartelor și documentelor administrative;
• gestionarea logisticii, evidenței financiare și arhivei proiectului;
• asigurarea traducerii și interpretării română–engleză, atunci când este necesar.

Detalii privind contractul:
• Perioada: 4 luni, septembrie–decembrie 2026;
• Programul de lucru: full-time, 40 de ore pe săptămână;
• Salariul brut: 1.500 EUR/lună;
• Locul de muncă: Consiliul Concurenței al Republicii Moldova, bd. Alecu Russo nr. 1, Chișinău.

Candidații interesați sunt invitați să transmită CV-ul în format Europass și scrisoarea de intenție în limba engleză, împreună cu celelalte document relevante, la adresa [email protected], până la data de 5 august 2026.

Detalii complete despre funcție:
https://www.eeas.europa.eu/delegations/moldova/vacancy-notice-assistant-resident-twinning-advisor-rta_en

Consolidarea capacităților digitale de investigare ale Consiliului ConcurențeiÎn perioada 25–26 iunie 2026, în cadrul Pr...
29/06/2026

Consolidarea capacităților digitale de investigare ale Consiliului Concurenței

În perioada 25–26 iunie 2026, în cadrul Proiectului Twinning finanțat de Uniunea Europeană „Consolidarea capacităților
instituționale ale Consiliului Concurenței pentru aplicarea politicii în domeniul concurenței și al ajutorului de stat în conformitate cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene”, au fost organizate două sesiuni de instruire dedicate utilizării instrumentelor de criminalistică digitală în investigațiile de concurență.

Sesiunile au fost susținute de experții autorității de concurență din Lituania, Daumantas Grikinis și Martynas Plikusas, care au împărtășit participanților experiența și cunoștințele sale privind cele mai recente metode și instrumente utilizate în investigațiile digitale. Participanții au beneficiat de instruire practică privind principalele etape ale procesului de investigație digitală – de la identificarea și colectarea datelor relevante până la evaluarea, organizarea și utilizarea probelor electronice.

Activitatea a continuat sprijinul acordat în cadrul Proiectului Twinning în septembrie 2025, când au fost elaborate specificațiile tehnice necesare pentru achiziționarea echipamentelor hardware și software destinate activităților de criminalistică IT. Procesul de achiziție a fost finalizat de către Consiliul Concurenței al Republicii Moldova în iunie 2026.

Aceste activități contribuie direct la implementarea Agendei de Reforme a Republicii Moldova în cadrul Planului de Creștere pentru perioada 2025–2027, consolidând capacitatea autorității de a utiliza eficient probele digitale în cadrul investigațiilor și de a asigura o aplicare mai eficientă a legislației în domeniul concurenței.

Sprijin în scopul creșterii transparenței ajutoarelor de minimis acordate în Republica MoldovaÎn perioada 22–24 iunie 20...
24/06/2026

Sprijin în scopul creșterii transparenței ajutoarelor de minimis acordate în Republica Moldova

În perioada 22–24 iunie 2026, în cadrul Proiectului de Twinning „Consolidarea capacităților instituționale ale Consiliului Concurenței pentru aplicarea politicii în domeniul concurenței și al ajutorului de stat în conformitate cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene”, finanțat de Uniunea Europeană, s-a desfășurat o misiune de sprijin destinată Consiliului Concurenței în scopul elaborării unui ghid metodologic privind utilizarea Registrului central al ajutoarelor de minimis.

Misiunea s-a desfășurat cu participarea a două experte în domeniul ajutorului de stat, Ieva Michailovaitė, din Lituania, și Beata Grzegorzewska, din Polonia, care, pe lângă asistența tehnică oferită pentru elaborarea documentului menționat, au prezentat experiența celor două state membre privind utilizarea registrelor ajutoarelor de minimis. În esență, discuțiile s-au concentrat asupra modului de introducere și raportare a informațiilor privind ajutoarele de minimis acordate, precum și asupra specificațiilor necesare în Registrul central aflat în proces de dezvoltare.

Ghidul metodologic va fi destinat, în special, furnizorilor de ajutor de stat, având rolul de a facilita aplicarea uniformă a procedurilor de administrare a datelor în Registrul central al ajutoarelor de minimis. Actualizarea acestui Registru va contribui la consolidarea transparenței măsurilor de sprijin și utilizarea mai eficientă a resurselor publice, la creșterea responsabilității instituționale și la asigurarea unui control adecvat al măsurilor de sprijin acordate întreprinderilor.

Misiunea se înscrie în cadrul acțiunilor prevăzute de Planul de creștere pentru Republica Moldova pentru 2025-2027, contribuind la îndeplinirea obiectivului privind operaționalizarea deplină a Registrului actualizat al ajutorului de stat și raportarea digitală a ajutoarelor acordate de către toți furnizorii de ajutor de stat, proces ce are termen limită iunie 2027.

Proiectul de Twinning „Consolidarea capacităților instituționale ale Consiliului Concurenței pentru aplicarea politicii în domeniul concurenței și al ajutorului de stat în conformitate cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de România, Lituania și Polonia, pe o durată de 27 de luni.

Conținutul acestui material aparține autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția oficială a Uniunii Europene.

Consiliul Concurenței și Parlamentul Republicii Moldova — dialog privind alinierea la regulile europene de concurență și...
22/06/2026

Consiliul Concurenței și Parlamentul Republicii Moldova — dialog privind alinierea la regulile europene de concurență și ajutor de stat

La 19 iunie 2026, în cadrul Proiectului de Twinning finanțat de Uniunea Europeană, a avut loc o întâlnire de advocacy între reprezentanții Consiliului Concurenței și membri ai Parlamentului Republicii Moldova, cu participarea Delegației UE și a experților din România, Lituania și Polonia.

Discuțiile au vizat alinierea legislației naționale la acquis-ul UE în domeniul concurenței și ajutorului de stat, în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Participanții au subliniat importanța aplicării efective a regulilor, a unei cooperări strânse între Parlament, Guvern și Consiliul Concurenței, precum și a consolidării capacității instituționale a autorității de concurență.

Un subiect important al discuțiilor l-a constituit evaluarea schemelor de ajutor de stat existente și identificarea, din timp, a soluțiilor compatibile cu regulile europene. Experiența statelor membre partenere a arătat că dialogul timpuriu și implicarea Consiliului Concurenței în elaborarea actelor normative pot preveni dificultăți ulterioare în procesul de negociere.

Proiectul de Twinning este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de România, Lituania și Polonia.

Pentru mai multe informatii: https://docs.google.com/document/d/1ji99885_gpye8AkEVupKCG-kkHcvzWlFin5MAMXQpTY/edit?tab=t.0

Cooperarea dintre întreprinderi și Consiliul Concurenței – esențială pentru conformarea la regulile de concurențăLa 18 i...
19/06/2026

Cooperarea dintre întreprinderi și Consiliul Concurenței – esențială pentru conformarea la regulile de concurență

La 18 iunie 2026, în cadrul Proiectului de Twinning finanțat de Uniunea Europeană, a fost organizat evenimentul „Aplicarea dreptului concurenței și aspecte practice privind ajutorul de stat pentru beneficiari. Riscuri și oportunități pentru întreprinderi – experiența României, Poloniei și Lituaniei”, în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri, ai autorităților publice, ai Consiliului Concurenței al Republicii Moldova, precum și experți din România, Lituania și Polonia.

Discuțiile au vizat cazuri practice privind aplicarea regulilor de concurență, riscurile asociate încălcării acestora, precum și aspecte relevante privind ajutorul de stat pentru întreprinderi în calitate de beneficiari.

Mesajul central al evenimentului a fost că o piață competitivă și transparentă se construiește prin reguli clare, dialog constant, prevenție și cooperare între autorități și mediul de afaceri.

Prin schimbul de experiență și discuțiile interactive, participanții au avut ocazia să înțeleagă mai bine importanța conformării la regulile de concurență și a utilizării corecte a măsurilor de ajutor de stat pentru dezvoltarea unei economii mai competitive în Republica Moldova.

Proiectul de Twinning este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de România, Lituania și Polonia.

Pentru mai multe informatii: https://docs.google.com/document/d/18qprTkoiMrVqxWR7RHGRramukxJzFUqh1CwEKWnpOrE/edit?tab=t.0

A șaptea reuniune a Comitetului de Coordonare al Proiectului Twinning a avut loc la Consiliul Concurenței din Republica ...
17/06/2026

A șaptea reuniune a Comitetului de Coordonare al Proiectului Twinning a avut loc la Consiliul Concurenței din Republica Moldova

Pe 16 iunie 2026 a avut loc cea de-a șaptea reuniune a Comitetului de Coordonare al Proiectului Twinning „Consolidarea capacităților instituționale ale Consiliului Concurenței de a aplica politica în domeniul concurenței și ajutorului de stat în conformitate cu cele mai bune practici ale UE”.

Evenimentul a reunit cele trei părți principale implicate în Proiect: Delegația Uniunii Europene, Consiliul Concurenței din Republica Moldova (CCRM), Beneficiar al proiectului, și membrii consorțiului de implementare: Consiliul Concurenței din România, în calitate de Lider de Proiect, precum și autoritățile de concurență din Polonia și Lituania, Lideri Juniori de Proiect. Scopul reuniunii a fost de a prezenta progresele realizate în perioada precedentă, precum și obiectivele pentru etapa finală a proiectului.

Reuniunea a fost deschisă de către Președinta CCRM, Alina Cebotariov, care a exprimat aprecierea instituției reprezentate pentru sprijinul valoros oferit prin intermediul Proiectului de Twinning. Aceasta a subliniat contribuția importantă a Proiectului la implementarea activităților aferente procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în special în ceea ce privește armonizarea cadrului normativ în domeniul concurenței și ajutorului de stat.

În intervenția sa, Președinta a evidențiat, de asemenea, contribuția experților Proiectului la evaluarea schemelor de ajutor de stat existente, procedura de achiziționare a sistemului informatic de management al cazurilor și a laboratoarelor forensic. Totodată, aceasta a subliniat importanța schimbului de experiență cu experții celor trei state implicate pentru înțelegerea aplicării practice a normelor în domeniul concurenței și ajutorului de stat, prin transferul de cunoștințe, inclusiv prin sesiunile de instruire, dedicate atât angajaților CCRM cât și furnizorilor de ajutor de stat.

Reprezentanta Delegației UE în Republica Moldova, Julda Kielyte, a salutat participanții și a transmis aprecieri pentru activitatea desfășurată în cadrul Proiectului, felicitând noua conducere a Consiliului Concurenței și subliniind importanța continuării reformelor în contextul parcursului european al Republicii Moldova

La rândul său, Janka Molnar, reprezentanta Delegației UE, a evidențiat progresele înregistrate de CCRM și a menționat că evoluțiile recente vor permite reflectarea unor rezultate pozitive în Raportul anual al Comisiei Europene la Capitolul privind politica în domeniul concurenței. În același timp, aceasta a subliniat că, datorită sprijinului oferit prin Proiectul de Twinning, se observă progrese și la nivelul altor instituții publice sub aspectul conștientizării importanței compatibilizării schemelor de ajutor de stat la cerințele UE.

Liderul de Proiect, Cosmin Belacurencu, a mulțumit Consiliului Concurenței și partenerilor implicați pentru cooperarea constantă și a reiterat disponibilitatea autorităților de concurență din România, Lituania și Polonia de a continua sprijinul acordat Republicii Moldova și pe viitor. Acesta a salutat intensificarea activității Consiliului Concurenței de examinare a proiectelor de acte normative cu potențial impact asupra ajutorului de stat, ca o consecință directă a participării unui reprezentant al autorității la ședințele pregătitoare ale Guvernului, această implicare fiind un progres important.

Totodată, Liderul de Proiect a subliniat că esența unui Proiect de Twinning constă în cooperarea directă dintre experții statelor membre UE și instituția beneficiară, prin transferul de bune practici și schimbul reciproc de experiență. În acest context, acesta a evidențiat că Republica Moldova are, la rândul său, experiențe valoroase care pot fi împărtășite partenerilor, în special în domeniul digitalizării.

Cristina Butacu, Consilier Rezident de Twinning, a prezentat planul de activități pentru perioada iunie – decembrie 2026, respectiv până la finalul proiectului. Printre cele mai importante activități menționate, se regăsesc continuarea sesiunilor de instruire în materia concurenței și ajutorului de stat, sprijinirea procesului de evaluare a schemelor de ajutor de stat, consolidarea capacităților administrative ale autorității și, nu în ultimul rând, sesiunile de advocacy care vor fi organizate în această săptămână cu Parlamentul și mediul de afaceri.

Prin activitățile sale, Proiectul de Twinning continuă să contribuie la consolidarea rolului CCRM în aplicarea eficientă a politicii în domeniul concurenței și ajutorului de stat, în conformitate cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene, sprijinind procesul de integrare europeană a Republicii Moldova.

Proiectul de Twinning „Consolidarea capacității instituționale a Consiliului Concurenței de a aplica politica în domeniul concurenței și al ajutoarelor de stat în conformitate cu cele mai bune practici din UE” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de România, Lituania și Polonia, pe o durată de 27 de luni.

Va invitam la o sesiune de informare dedicată reprezentanților mediului de afaceri și asociațiilor de business dedicată ...
11/06/2026

Va invitam la o sesiune de informare dedicată reprezentanților mediului de afaceri și asociațiilor de business dedicată aplicării legislației în domeniul concurenței și ajutorului de stat.

Mai multe detalii in textul postării.

📌Consiliul Concurenței al Republicii Moldova organizează, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, o a doua sesiune de informare dedicată reprezentanților mediului de afaceri și asociațiilor de business privind aplicarea legislației în domeniul concurenței și ajutorului de stat.

📅 18 iunie 2026
🕒 09:00 –12:30
📍 Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova
💻 Format hibrid (participare fizică și online)

Evenimentul este organizat în cadrul Twinning Project in Moldova: Competition field, implementat împreună cu autoritățile de concurență din România, Lituania și Polonia, cu susținerea Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

Cea de-a doua sesiune va fi dedicată provocărilor și oportunităților de dezvoltare a economiei Republicii Moldova, cu accent pe rolul politicii de concurență și al ajutorului de stat. Pornind de la experiența autorităților de concurență din trei state europene – România, Polonia și Lituania, discuțiile vor aborda prioritățile de acțiune ale autorităților de aplicare a legislației concurențiale, implicarea mediului de afaceri și a societății civile, consolidarea cooperării dintre actorii publici și privați, precum și obligațiile și responsabilitățile beneficiarilor de ajutor de stat.

Participarea se face în baza înregistrării prealabile: https://forms.gle/NgGuCyuRCsQVansU8

❗️ Termen de înregistrare: 16 iunie 2026

La 9 iunie, în cadrul Proiectului de Twinning, în cooperare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a fos...
10/06/2026

La 9 iunie, în cadrul Proiectului de Twinning, în cooperare cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, a fost organizată o sesiune de dezbatere asupra modificării Legii concurenței.

La exeviment au participat reprezentanți ai Consiliului Concurenței, ai mediului de afaceri și experți internaționali.

Participanții au analizat principalele modificări propuse în vederea alinierii legislației naționale la cerințele Directivei (UE) 2019/1, evidențiind importanța dialogului constant între autorități și mediul de afaceri.

Sesiunea de dezbatere s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă și constructivă, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări și de a împărtăși experiențe practice privind aplicarea normelor de concurență.

📍 Pe 5 iunie, la Consiliul Concurenței al Republicii Moldova a avut loc o nouă sesiune de instruire în domeniul ajutorul...
05/06/2026

📍 Pe 5 iunie, la Consiliul Concurenței al Republicii Moldova a avut loc o nouă sesiune de instruire în domeniul ajutorului de stat, organizată în cadrul proiectului Twinning.

Reprezentanți ai Consiliului Concurenței, ministerelor, agențiilor naționale, furnizorilor de ajutor de stat și ai Cancelariei de Stat au discutat despre alinierea cadrului național privind ajutorul de stat la normele Uniunii Europene.

Expertele din România, Alis Bărbulescu și Irina Avram, au împărtășit experiența României și au prezentat aspecte practice privind conceperea, monitorizarea și asigurarea conformității măsurilor de ajutor de stat cu cerințele UE.

🤝 Sesiunea a contribuit la consolidarea capacităților instituționale și la susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Ajutorul de stat și regulile UE: secretari de stat și alți reprezentanți ai autorităților publice, instruiți de experți ...
05/06/2026

Ajutorul de stat și regulile UE: secretari de stat și alți reprezentanți ai autorităților publice, instruiți de experți europeni

În data de 4 iunie 2026, în cadrul proiectului Twinning „Consolidarea capacităților instituționale ale Consiliului Concurenței pentru aplicarea politicii de concurență și ajutor de stat în conformitate cu cele mai bune practici ale Uniunii Europene”, a avut loc o sesiune de instruire dedicată secretarilor de stat, secretarilor generali și alți reprezentanți ai autorităților publice centrale, în vederea consolidării capacităților instituționale în domeniul ajutorului de stat și al alinierii practicilor naționale la standardele Uniunii Europene.

La sesiune au participat, pe lângă reprezentanți ai Consiliului Concurenței, și reprezentanți ai instituțiilor publice responsabile de elaborarea și implementarea măsurilor de sprijin de stat, precum Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii, Ministerul Sănătății, Ministerul Apărării, precum și Agenția Proprietății Publice, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și altele.

În deschiderea evenimentului, președinta Consiliului Concurenței, Alina Cebotariov, a subliniat rolul esențial al autorităților publice în asigurarea respectării normelor privind ajutorul de stat și importanța unei cooperări eficiente între furnizorii de ajutor de stat și autoritatea de concurență.
„Pe măsură ce Republica Moldova avansează în procesul de aderare la Uniunea Europeană, aplicarea corectă și uniformă a normelor privind ajutorul de stat devine tot mai importantă. Consolidarea capacităților autorităților publice și dezvoltarea unei cooperări instituționale eficiente sunt esențiale pentru elaborarea unor măsuri de sprijin compatibile cu regulile concurențiale și cu angajamentele asumate de țara noastră în procesul de integrare europeană”, a declarat Alina Cebotariov.

Sesiunea de instruire a fost susținută de experți din România cu o experiență vastă în domeniul ajutorului de stat – Alis Bărbulescu, Director al Direcției Ajutor de Stat din cadrul Consiliului Concurenței, și Irina Avram, Director General al Direcției Generale Ajutor de Stat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

În cadrul instruirii au fost abordate criteriile de identificare a măsurilor de ajutor de stat, principalele proceduri aplicabile în materie, obiectivele urmărite prin acordarea ajutoarelor, precum și bunele practici de cooperare între furnizori de ajutor de stat, beneficiari și Consiliul Concurenței. În scopul facilitării înțelegerii acestor noțiuni, au fost prezentate exemple practice din experiența României privind elaborarea și implementarea măsurilor de ajutor de stat în conformitate cu legislația europeană.

Activitatea face parte din eforturile de armonizare a cadrului național privind ajutorul de stat cu normele UE și urmărește consolidarea capacității autorităților publice de a proiecta și implementa măsuri de sprijin compatibile cu regulile concurențiale europene.

Proiectul de Twinning „Consolidarea capacității instituționale a Consiliului Concurenței de a aplica politica în domeniul concurenței și al ajutoarelor de stat în conformitate cu cele mai bune practici din UE” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de România, Lituania și Polonia, pe o durată de 27 de luni.

Address

Alexei Șciusev 97
Chisinau
2012

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Twinning Project in Moldova: Competition field posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Shortcuts

Share

Category