Administraţia Națională a Drumurilor

Administraţia Națională a Drumurilor Bine ați venit pe pagina oficială a
S.A. „ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A DRUMURILOR”, entitate de interes strategic național

04/09/2026

Lucrările pe R33 Hîncești–Lăpușna–M1 nu sunt finalizate, iar neconformitățile vor fi remediate de antreprenor

Administrația Națională a Drumurilor vine cu precizări în legătură cu fisurile identificate pe o porțiune a drumului republican R33 Hîncești–Lăpușna–M1.

Subliniem că lucrările de reabilitare pe acest sector nu sunt finalizate, iar drumul nu a fost recepționat la terminarea lucrărilor. Prin urmare, toate neconformitățile constatate în perioada de execuție trebuie înlăturate de antreprenor, din sursele financiare ale acestuia.

Pentru a clarifica situația, astăzi, o comisie formată din ingineri și reprezentanți ai proiectantului s-a deplasat pe șantier. Specialiștii au evaluat starea sectorului afectat, au prelevat probe și au dispus efectuarea testelor de laborator pentru verificarea calității materialelor utilizate și a respectării cerințelor tehnice.

Rezultatele investigațiilor vor sta la baza măsurilor care urmează a fi întreprinse. În cazul identificării unor neconformități, antreprenorul va fi obligat să le remedieze integral, înainte de recepționarea lucrărilor.

AND nu va recepționa lucrări care nu corespund cerințelor de calitate și normelor tehnice. Instituția monitorizează permanent șantierele aflate în execuție și intervine ori de câte ori sunt constatate deficiențe, pentru ca lucrările să fie finalizate în condiții de calitate și să poată fi recepționate doar după îndeplinirea tuturor cerințelor prevăzute în proiect și în contract.

⚠️ În urma fotografiilor publicate pe rețelele de socializare cu privire la starea drumului republican R33 Hîncești–Lăpu...
04/09/2026

⚠️ În urma fotografiilor publicate pe rețelele de socializare cu privire la starea drumului republican R33 Hîncești–Lăpușna–M1, Administrația Națională a Drumurilor s-a autosesizat și va verifica lucrările executate pe acest sector.

Astăzi, o comisie formată din ingineri și proiectant se va deplasa la fața locului pentru a evalua starea lucrărilor. Totodată, vor fi prelevate probe și efectuate teste de laborator, pentru a determina calitatea materialelor utilizate și conformitatea lucrărilor cu cerințele tehnice.

În funcție de rezultatele evaluării și ale analizelor de laborator, AND va informa public despre constatările specialiștilor și, după caz, despre măsurile care se impun.

❗️AND oferă clarificări privind lucrările de reparație a drumului G39 din raionul FloreștiÎn contextul informațiilor apă...
03/09/2026

❗️AND oferă clarificări privind lucrările de reparație a drumului G39 din raionul Florești

În contextul informațiilor apărute în spațiul public privind reparația drumului regional G39 R14–Unchitești–Țipordei–R19, pe sectorul cuprins între km 0,00 și km 9,63, Administrația Națională a Drumurilor precizează că lucrările sunt în desfășurare și nu au fost finalizate. Șantierul se află în continuare în gestiunea antreprenorului.

👷🏼‍♂️Lucrările au început în aprilie 2025, iar progresul fizic înregistrat până în prezent este de aproximativ 11%. În timpul execuției au fost identificate deficiențe la nivelul terasamentului existent. Acestea au impus revizuirea proiectului și adoptarea unei noi soluții tehnice, necesare pentru a asigura durabilitatea și siguranța drumului.

În perioada 2025–2026, concomitent cu actualizarea soluțiilor tehnice privind structura sistemului rutier, antreprenorul a executat următoarele lucrări:

▪️demolarea parțială a sistemului rutier existent;
▪️construcția a nouă podețe tubulare;
▪️demontarea trotuarelor pe o lungime de aproximativ 700 de metri;
▪️amenajarea unui drum temporar de ocolire, necesar pentru construcția unui podeț;
▪️așternerea stratului drenant pe o lungime de aproximativ 200 de metri.

Pentru finalizarea tuturor lucrărilor, termenul de execuție a fost prelungit până la sfârșitul lunii noiembrie 2027.

Administrația Națională a Drumurilor monitorizează permanent situația de pe șantier și evoluția lucrărilor, pentru a asigura respectarea cerințelor de calitate și executarea proiectului conform soluțiilor tehnice aprobate.

✅ Prioritatea instituției este calitatea și durabilitatea lucrărilor, astfel încât investiția realizată astăzi să asigure un drum sigur și rezistent pentru mulți ani, evitând soluțiile rapide care ar putea genera, ulterior, necesitatea unor intervenții repetate.

03/09/2026

🔄 Sensul giratoriu de la intersecția drumurilor M1 și R4, în apropiere de Ciorescu, a fost inaugurat

Lucrările de amenajare a sensului giratoriu de la intersecția drumurilor naționale M1 și R4, în apropierea localităților Ciorescu, Cricova și Goianul Nou, au fost finalizate, iar obiectivul a fost dat în exploatare.

„Siguranța rutieră rămâne o prioritate pentru AND, iar amenajarea acestei intersecții a fost necesară, având în vedere condițiile de circulație și situația accidentelor din ultimii ani. Sensul giratoriu contribuie la o mai bună organizare a traficului, la reducerea vitezei și a punctelor de conflict, creând condiții mai sigure de deplasare pentru toți participanții la trafic”, a declarat directorul general al AND, Ștefan Popa.

✅ În cadrul proiectului au fost realizate lucrări de asfaltare cu beton asfaltic pe o suprafață de 5 715 m², precum și două benzi suplimentare pe drumurile M1 și R4, cu o lungime de 190 m fiecare.

Totodată, în zona sensului giratoriu au fost montate borduri prefabricate și amenajată o suprafață de 105 m² de pavaj.

Pentru organizarea și siguranța circulației au fost instalate 97 de indicatoare rutiere, 8 indicatoare de informare și orientare de tip consolă și 350 de stâlpi delimitatori cu bordură. De asemenea, a fost aplicat marcajul rutier pe o suprafață de 1 094,80 m², au fost montați 56 metri liniari de parapet metalic și reamplasați 268 metri liniari de parapet metalic existent.

Valoarea totală a proiectului constituie 5 069 529,35 lei (cu TVA), mijloace financiare alocate din Fondul Rutier.

🔗 Mai multe informații despre lucrările executate sunt disponibile aici: https://shorturl.at/gA6CV

📢 AND anunță licitația pentru elaborarea studiiilor de fezabilitate – 49 km ai drumului M3Administrația Națională a Drum...
03/09/2026

📢 AND anunță licitația pentru elaborarea studiiilor de fezabilitate – 49 km ai drumului M3

Administrația Națională a Drumurilor anunță lansarea licitației pentru achiziționarea serviciilor de proiectare în vederea elaborării studiilor de fezabilitate pentru reparația capitală și reconstrucția a două tronsoane de circa 49 km pe drumul magistral M3 Chişinău – Comrat – Giurgiuleşti – frontiera cu România, amplasate în raioanele Ialoveni și Cimișlia.

📍Primul sector, cuprins între km 7,35 și km 44,35, începe din apropierea municipiului Chișinău și are o lungime de 37 km. Acesta se află în proximitatea localităților Băcioi, Străisteni, Horești, Răzeni și Sagaidacul Nou, până la intrarea în satul Porumbrei.

Al doilea sector, cuprins între km 70,50 și km 82,33, are o lungime de 11,83 km și începe din preajma orașului Cimișlia, în direcția localității Ciucur-Mingir.

📃 Documentația va include realizarea cercetărilor de teren, inclusiv ridicări topogeodezice și investigații geotehnice și hidrologice, studii de trafic, expertiza tehnică a activelor rutiere, podurilor și podețelor existente, precum și evaluarea impactului asupra mediului.

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la data de 2 octombrie 2026, ora 10:00.

🔗 Mai multe informații pe link: https://shorturl.at/cAKRp

02/09/2026

🛣️ Vizita AND și MIDR în raionul Ialoveni: un tronson de 6,67 km a intrat în reparație capitală

Directorul general al Administrației Naționale a Drumurilor, Ștefan Popa, împreună cu secretarul de stat în domeniul infrastructurii drumurilor, Nicolai Mîndra, au efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului regional G104 Ialoveni – Costești – Molești – Răzeni – M3 din raionul Ialoveni.

📍Pe un sector de 6,67 km, care traversează orașul Ialoveni până în preajma localității Costești, au demarat lucrările de reparație capitală.

În cadrul proiectului sunt planificate lucrări complexe de construcție a sistemului rutier, care includ amenajarea îmbrăcămintei din beton asfaltic pe o suprafață de 49 760 m² și demontarea podului avariat de la km 2+400. De asemenea, vor fi executate lucrări de amenajare a sistemelor de evacuare a apelor, inclusiv construcția a 6 podețe principale și a 6 podețe la drumurile laterale, precum și consolidarea rigolelor cu beton monolit pe o lungime de 1 987,0 metri liniari.

“Reparația capitală a tronsonului cuprins între km 2,00 și 8,67 a drumului G104 va contribui la modernizarea infrastructurii rutiere din raionul Ialoveni și la îmbunătățirea legăturii dintre oraș și localitățile Costești, Mileștii Mici și Molești, facilitând deplasarea zilnică a locuitorilor și asigurând condiții de circulație mai sigure și confortabile pentru toți participanții la trafic”, a declarat Ștefan Popa.

🔗 Comunicatul de presă integral este disponibil aici: https://shorturl.at/4SFOb

📚 Înapoi la studii: atenție sporită și prudență în traficÎncepând cu 1 septembrie, odată cu revenirea elevilor și studen...
01/09/2026

📚 Înapoi la studii: atenție sporită și prudență în trafic

Începând cu 1 septembrie, odată cu revenirea elevilor și studenților în instituțiile de învățământ, se înregistrează o creștere a intensității traficului rutier, în special în apropierea grădinițelor, școlilor, liceelor și universităților.

❗️În acest context, Administrația Națională a Drumurilor adresează un apel tuturor participanților la trafic să manifeste prudență maximă, disciplină și vigilență, pentru a preveni situațiile periculoase și a contribui la protejarea vieții și sănătății tuturor.

Conducătorii auto sunt îndemnați să reducă viteza în zonele aglomerate și pe trecerile pentru pietoni, să acorde atenție sporită copiilor și tinerilor aflați în apropierea carosabilului, precum și să respecte cu strictețe indicatoarele, marcajele și regulile de circulație.

✅ Siguranța rutieră reprezintă o responsabilitate comună, iar fiecare decizie luată în trafic poate face diferența.

📖 La mulți ani de Ziua Limbii Române!Limba română este temelia identității noastre și expresia valorilor, tradițiilor și...
31/08/2026

📖 La mulți ani de Ziua Limbii Române!

Limba română este temelia identității noastre și expresia valorilor, tradițiilor și istoriei care ne definesc ca popor.

Sunt cuvintele prin care se transmit poveștile, idealurile și memoria locului în care ne-am născut.

Limba română este firul care leagă generații, regiuni și comunități. La fel ca drumurile, creează legături și apropie oameni, indiferent de distanțele dintre ei.

Să păstrăm cu grijă graiul matern, să cinstim obiceiurile și neamul și să transmitem mai departe ceea ce ne definește.

📊 Sinteza săptămânii: lucrări de întreținere curentă pe 31 de sectoare de drum🛣️ Pe parcursul acestei săptămâni, întrepr...
28/08/2026

📊 Sinteza săptămânii: lucrări de întreținere curentă pe 31 de sectoare de drum

🛣️ Pe parcursul acestei săptămâni, întreprinderile teritoriale S.A. „Drumuri” au desfășurat lucrări de întreținere curentă pe 31 sectoare de drumuri publice naționale din mai multe raioane din nordul, centrul și sudul țării, contribuind la creșterea nivelului de siguranță și confort pentru toți participanții la trafic.

👷‍♂️ Drumarii au executat lucrări de remediere a degradărilor carosabilului prin plombarea gropilor cu mixtură asfaltică fierbinte și prin metoda injectării, cosirea mecanizată a vegetației, profilarea părții carosabile, precum și vopsirea trecerilor pietonale în vederea sporirii siguranței rutiere.

Lucrările au fost executate pe tronsoane ale drumurilor publice naționale amplasate în mai multe raioane ale țării, printre care, M1, R3, R5, R6, R7, R13, R16, R19, R20, R25, R29, R32, R37, precum și pe drumurile regionale G3, G9, G11, G15, G41, G51, G54, G58, G59, G64, G95.1, G98, G104.1, G106, G107, G125 și altele.

🔗 Detalii în comunicat: https://shorturl.at/0PRUG

🇲🇩 Astăzi celebrăm 35 de ani de Independență – 35 de ani în care Republica Moldova își construiește propriul drum, cu sp...
27/08/2026

🇲🇩 Astăzi celebrăm 35 de ani de Independență – 35 de ani în care Republica Moldova își construiește propriul drum, cu speranță, curaj și încredere.

Prin fiecare proiect și fiecare kilometru de drum reabilitat, contribuim la o Moldovă mai sigură, mai bine conectată și mai aproape de oameni.

Să ne păstrăm rădăcinile, să avem grijă de ceea ce construim astăzi și să mergem împreună spre un parcurs european.

Un drum ne leagă. Un viitor ne unește.

La mulți ani, Republica Moldova!

Address

Bucuriei 12A
Chisinau

Opening Hours

Monday 08:00 - 17:00
Tuesday 08:00 - 17:00
Wednesday 08:00 - 17:00
Thursday 08:00 - 17:00
Friday 08:00 - 17:00

Telephone

+37360477004

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Administraţia Națională a Drumurilor posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Administraţia Națională a Drumurilor:

Shortcuts

Share