02/09/2026
Ministrul Justiției, Vladislav Cojuhari: „Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Viorel Sochircă, și-a depus demisia astăzi.
Tragedia care a zguduit societatea în aceste zile a arătat că sistemul de monitorizare electronică a eșuat în a oferi victimei protecția necesară. Deficitul de resurse, breșele de procedură, deficiențele utilizării echipamentelor în afara țării nu pot atenua gravitatea acestei tragedii.
Ca să înțelegem și amploarea din sistemul de monitorizare electronică, în proces de monitorizare, la moment, se află 354 de persoane. Mai mult de jumătate dintre ele, 190, sunt agresori familiali. Violența în familie reprezintă astăzi cea mai mare categorie din întregul sistem de monitorizare electronică, ceea ce arată cât de important este ca acest mecanism să funcționeze fără breșe.
Ce trebuie însă să facem acum este să corectăm urgent procedurile acolo unde au dat greș și să alocăm resurse unde e necesar. Vom veni cu propunerea ca Inspectoratul General al Poliției să aibă acces direct la sistemul de monitorizare pentru a putea interveni prompt. De asemenea, vom recomanda ca agresorii familiali, chiar dacă nu au interdicție de părăsire a teritoriului țării, să fie puși pe consemn la trecerea frontierei, așa încât să există informare între instituții.”
Detalii⤵️