08/09/2026
Consulul General Aurelia Grosu a participat, ieri, 7 septembrie 2026, la invitația Președintelui Aix-Marseille Université (AMU), prof. Éric Berton, la 𝐜𝐞𝐫𝐞𝐦𝐨𝐧𝐢𝐚 𝐨𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐜𝐡𝐢𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐚𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐫, desfășurată în amfiteatrul Gastaut (Palais Pharo). Aix-Marseille Université, 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐧𝐢𝐯𝐞𝐫𝐬𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐟𝐫𝐚𝐧𝐜𝐨𝐟𝐨𝐧𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐥𝐮𝐦𝐞, reunind peste 84.000 de studenți, dintre care circa 12.000 de studenți internaționali, în cadrul celor 17 facultăți și institute.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, oficialități locale și regionale, reprezentanți ai administrației și aleși locali, precum și membri ai corpului consular acreditat la Marsilia. Prezența Prefectului regiunii Provence-Alpes-Côte d’Azur, Jacques Witkowski, a Prefectei de Poliție, Corinne Simon, precum și a reprezentanților mai multor misiuni consulare, între care Statele Unite ale Americii, Egipt și Armenia, a evidențiat dimensiunea instituțională și internațională a acestei reuniuni academice.
Pentru România, relația cu Universitatea Aix-Marseille are o importanță deosebită. Universitatea din București și Aix-Marseille Université sunt partenere în cadrul alianței europene CIVIS, care promovează cooperarea dintre universitățile europene în domeniile educației, cercetării, inovării și mobilității academice.
În plus, Aix-Marseille Université a dezvoltat un parteneriat distinct cu Academia de Studii Economice (ASE) din București, cu sprijinul Consulatului General al României la Marsilia, parteneriat care urmărește consolidarea cooperării academice prin creșterea mobilității studenților și cadrelor didactice, accesul comun la platforme educaționale și resurse digitale, precum și dezvoltarea unor formate academice comune. CG Marsilia sprijină constant consolidarea acestor parteneriate și diversifiarea cooperării academice și universitare prin organizarea de întâlniri și sesiuni de lucru, vizite universitare și schimburi între profesori și studenți.
Un element important îl reprezintă și posibilitatea de a studia limba și cultura română în cadrul Aix-Marseille Université. Departamentul de lingvistică romanică și română din cadrul Facultății de Arte, Litere, Limbi și Științe Umane propune cursuri de limbă și cultură română, sub coordonarea doamnei profesoare Roxana Bîrlea, contribuind astfel la promovarea limbii române și la consolidarea legăturilor culturale și academice dintre România și Franța.
Legăturile academice dintre România și Franța sunt susținute și de mobilitatea studenților. În prezent, peste 4.000 de studenți francezi studiază în România, o cifră care reflectă atractivitatea universităților românești și interesul tot mai mare pentru schimburile academice dintre cele două țări.
Un moment aparte al acestei ceremonii l-a constituit prezentarea astrofizicianului american Kartik Sheth, cercetător de prestigiu și fost numărul 3 la NASA, primit în cadrul programului „Safe Place for Science”, o inițiativă a Aix-Marseille Université destinată promovării dialogului științific internațional.
Pentru Consulatul General al României la Marsilia, consolidarea cooperării dintre instituțiile de învățământ superior din România și Franța reprezintă o direcție importantă. Educația, cercetarea, cultura și mobilitatea tinerilor constituie punți solide între România și Franța și contribuie la construirea unui spațiu european bazat pe cunoaștere, dialog și cooperare.
Ministerul Afacerilor Externe/ Ministry of Foreign Affairs, Romania
Ambasada României în Franța / Ambassade de Roumanie en France
Departamentul Consular - MAE RomaniaRégion Sud Provence-Alpes-Côte d'Azur
Préfet de la région Provence-Alpes-Côte d'Azur