16/09/2026
Săptămâna trecută am participat la ședința Consiliului de Administrație al Joint Chamber of Commerce - JCC (Camerei de Comerț Comune Elveția). A fost o sesiune productivă, dedicată planificării strategice, inițiativelor de cooperare bilaterală și proiectelor de impact programate pentru perioada următoare, care pot fi consultate pe platforma oficială a organizației.
În cadrul discuțiilor, am adus în prim-plan oportunitățile economice oferite de Republica Moldova, prezentând detaliile viitoarei Misiuni Economice în Moldova, programată în perioada 27 septembrie – 4 octombrie. Această delegație va include participarea la două evenimente de referință:
🔹Moldova Business Week – principala platformă dedicată investițiilor, parteneriatelor strategice și dialogului de afaceri;
🔹Ziua Națională a Vinului (ediția jubiliară a 25-a) – un reper internațional de promovare a identității, calității și potențialului de export al sectorului vitivinicol.
Prezența Republicii Moldova în arhitectura instituțională a JCC oferă țării noastre o ancoră solidă de vizibilitate în inima comunității de afaceri elvețiene. Acest cadru deschide canale directe de comunicare cu lideri de corporații, investitori instituționali și autorități locale interesate de piețele emergente.
Sunteți antreprenor în Elveția sau reprezentați o companie dornică să își extindă parteneriatele bilaterale?🤝
JCC reprezintă o platformă valoroasă pentru conectare, promovare și acces la o rețea extinsă de lideri economici. Dacă doriți să valorificați aceste oportunități și să deveniți membri ai Camerei, vă invit să îmi scrieți în privat pentru a discuta cm vă puteți integra în această comunitate.
https://jointchambers.ch/de/events/jcc-supported-event-moldova-business-week-2026