28/05/2026
Partidul Alianța România Competentă consideră că o lege corectă a salarizării trebuie: ✔️ să reducă discrepanțele dintre conducere și execuție; ✔️ să ofere predictibilitate și corelare cu inflația; ✔️ să pună accent pe performanță și responsabilitate reală; ✔️ să protejeze clasa de mijloc bugetară, nu doar funcțiile privilegiate.
România are nevoie de echilibru și echitate, nu de o lege care amplifică frustrările sociale.
Noua lege a salarizării a fost construită și susținută cu complicitatea PSD, PNL, USR și UDMR, iar acum fiecare încearcă să joace teatru politic și să paseze responsabilitatea către ceilalți.
Realitatea este însă alta: „cine împarte, parte își face”. Exact asta vedem și în această lege. Cele mai mari creșteri salariale merg către demnitari, funcții de conducere și oamenii aflați în vârful sistemului, în timp ce mulți dintre cei care muncesc efectiv în instituții, care duc greul administrației și țin statul funcțional, primesc doar firimituri.
Ca să înțeleagă toată lumea despre ce vorbim, un punct salarial are valoarea de aproximativ 4.300 lei brut. Asta înseamnă:
➡️ Președintele Senatului / Camerei Deputaților – coeficient 7,50 = peste 32.000 lei brut
➡️ Parlamentar – coeficient 6,00 = aproximativ 25.800 lei brut
➡️ Secretar General – coeficient 5,50 = aproximativ 23.650 lei brut
➡️ Director General – coeficient 5,23 = aproximativ 22.500 lei brut
Iar un consilier parlamentar, care poate avea facultate, master, doctorat, experiență juridică, administrativă sau legislativă și care redactează analize, amendamente, rapoarte și proiecte legislative importante pentru stat, rămâne la:
➡️ Consilier parlamentar – coeficient 2,50 = aproximativ 10.750 lei brut
Partea cea mai gravă este că în Parlament pot exista demnitari fără studii solide sau chiar fără liceul terminat, în timp ce un consilier parlamentar poate avea doctorate, competențe juridice și o responsabilitate uriașă în procesul legislativ. Cu toate acestea, diferențele salariale devin din ce în ce mai mari.
Se vorbește despre „echitate”, dar această lege riscă să creeze diferențe și mai mari între angajații la stat. În loc să existe un sistem corect, bazat pe responsabilitate, competență și performanță, se consolidează privilegiile celor aflați deja la putere.
ARC nu susține această lege a salarizării. România are nevoie de măsuri reale pentru economie și pentru oameni:
✔️ reducerea taxării muncii;
✔️ mai mulți bani rămași în buzunarul angajaților;
✔️ combaterea muncii la negru;
✔️ investiții masive și reindustrializare modernă;
✔️ infrastructură și industrie competitivă;
✔️ respect pentru cei care muncesc și țin instituțiile funcționale.
România nu poate fi construită doar pentru privilegiați. 🇷🇴