USR Sfântu Gheorghe

USR Sfântu Gheorghe Filiala USR Sfântu Gheorghe

25/10/2025
22/10/2025

A durat, dar s-a întâmplat, indiferent cât au vrut unii să pună piedici. 𝐂𝐨𝐧𝐝𝐮𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐒𝐀𝐋𝐑𝐎𝐌 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐝𝐞𝐦𝐢𝐬𝐚̆. Mai și închidem astfel din fronturile deschise. S-a terminat cu nepăsarea și aroganța celor care cred că resursele statului român sunt moștenire personală!

Oricâte șmecherii ar încerca cei care s-au obișnuit să creadă că statul e al lor, că pot face ce vor în companiile publice, că pot stoarce bani din ele fără să dea socoteală - nu le mai merge!

La Salrom, bătaia de joc s-a încheiat. Conducerea care a închis ochii în timp ce o salină se prăbușea, care a făcut achiziții inutile și costisitoare, documentate în două rapoarte oficiale - a fost schimbată! Am reușit, împreună cu acționarul minoritar, să luăm această decizie prin vot.

Știu că o să mă întrebați: de ce abia acum? Pentru că a fost nevoie de analize, negocieri, de documente solide. Pentru că, spre deosebire de alții, eu nu mă joc cu vorbele, mă asigur că lucrurile chiar se întâmplă.

📍În locul pilelor și combinațiilor, vin profesioniști pe care i-am selectat pentru mandate temporare dintre CV-urile celor care au raspuns apelului de a aplica pe website-ul ministerului pentru a se implica în companiile de stat sau specialiști respectați in domeniile lor:
✅ un director executiv cu experiență în explorare geologică, din comunitatea locală;
✅ un auditor financiar, absolvent ASE, expert în controlul cheltuielilor și management eficient;
✅ un antreprenor din comunitatea Romanian Business Leaders.

Două rapoarte - ale Corpului de Control al premierului și al Ministerului Economiei - arată clar: resursele publice au fost batjocorite. Asta se termină acum. 𝐌𝐞𝐫𝐠𝐞𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐝𝐞𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞: 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚̆, 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐩𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐫𝐞𝐣𝐮𝐝𝐢𝐜𝐢𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬𝐢 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐞𝐝𝐞𝐩𝐬𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐯𝐢𝐧𝐨𝐯𝐚𝐭̦𝐢.

👎 Fosta conducere a Salrom deja trimite avocați, amenință cu procese. De ce? Pentru că li s-a spus clar: când reprezinți statul, nu ai doar beneficii, ai și responsabilități. Nu mă intimidează. Adevărul iese întotdeauna la suprafață - și în acest caz, adevărul doare: au greșit și vor răspunde.

🏘️ Comunitatea din Praid nu e uitată. Pentru cei afectați de inundații, au fost puse la punct două scheme de ajutor:

✅ Una pentru afacerile închise temporar: 82 de cereri depuse, 73 admise, 4,3 milioane lei aprobați.
🛠️ A doua – pentru despăgubiri și costuri de reparații – este în desfășurare și vrem să îi extindem aria de aplicare.

𝐁𝐮𝐧𝐮𝐥-𝐬𝐢𝐦𝐭̦ 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐫𝐞𝐯𝐢𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐝𝐫𝐞𝐩𝐭𝐮𝐫𝐢. 𝐒𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧 𝐧𝐮 𝐞 𝐚𝐥 „𝐛𝐚̆𝐢𝐞𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐞𝐬̦𝐭𝐞𝐩𝐭̦𝐢”. 𝐄 𝐚𝐥 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭̦𝐢.

21/10/2025

💧România are nevoie de apă curată și rețele moderne de canalizare. Milioane de români nu au încă acces la aceste servicii de bază.

👉 De aceea, ministra USR a Mediului,Diana Buzoianu, a cerut astăzi la 𝗖𝗼𝗻𝘀𝗶𝗹𝗶𝘂𝗹 𝗱𝗲 𝗠𝗲𝗱𝗶𝘂 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗟𝘂𝘅𝗲𝗺𝗯𝗼𝘂𝗿𝗴 ca investițiile în apă și canalizare să fie sprijinite prin fonduri europene.

📢 „Am cerut să fie create instrumente financiare dedicate acestor proiecte. În ultimele luni am lucrat pentru a salva investiții de miliarde de lei prin AFM, dar e nevoie de sprijin și la nivel european”, a spus ministra USR.

👉 Avem nevoie de soluții moderne și durabile, de la digitalizarea sistemelor de monitorizare a calității apei, până la proiecte concrete pentru protejarea ecosistemelor și dezvoltarea economiei albastre în regiunea Mării Negre. 🐬

21/10/2025
14/10/2025

✅ Știu că ți-am mai zis asta, dar ieri s-a făcut încă un pas concret 👉 legea cu filmările pădurarilor a fost 𝗮𝗱𝗼𝗽𝘁𝗮𝘁𝗮̆ 𝗶̂𝗻 𝘂𝗻𝗮𝗻𝗶𝗺𝗶𝘁𝗮𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗦𝗲𝗻𝗮𝘁.

☝️ Inițiativa parlamentarilor Diana Buzoianu (numită între timp ministră la Mediu) și Aurel Oprinoiu reprezintă un mare pas înainte pentru protejarea pădurilor și siguranța personalului silvic: 𝗽𝗮̆𝗱𝘂𝗿𝗮𝗿𝗶𝗶 𝘃𝗼𝗿 𝗽𝘂𝗿𝘁𝗮 𝗯𝗼𝗱𝘆𝗰𝗮𝗺-𝘂𝗿𝗶 𝗶𝗮𝗿 𝗶𝗺𝗮𝗴𝗶𝗻𝗶𝗹𝗲 𝘃𝗼𝗿 𝗽𝘂𝘁𝗲𝗮 𝗳𝗶 𝗳𝗼𝗹𝗼𝘀𝗶𝘁𝗲 𝗶̂𝗻 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁̦𝗮̆.

🗣️ „Tehnologia nu mai este un lux, ci o condiție pentru un control eficient și o administrație publică orientată spre rezultate”, spune Diana Buzoianu, inițiatoarea legii.

📹 𝗕𝗼𝗱𝘆𝗰𝗮𝗺-𝘂𝗿𝗶𝗹𝗲 înseamnă transparență, protecție și dovezi clare. În plus, întreg echipamentul a fost achiziționat prin PNRR.

➡️ Acum, inițiativa legislativă merge la Camera Deputaților pentru dezbateri și vot final. USR continuă să aducă în administrație rigoare, curaj și instrumente moderne pentru protejarea mediului.

09/10/2025
07/10/2025
26/09/2025

“Drone Wall” pentru securitatea României și a Europei.

Astăzi am participat, prin videoconferință, la reuniunea organizată de comisarul european pentru Apărare și spațiu, Andrius Kubilius, alături de colegi miniștri din Bulgaria, Estonia, Finlanda, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia și Ungaria, precum și Înaltul Reprezentant UE, Kaja Kallas.

Discuția a fost despre inițiativa “Eastern Flank Watch”, anunțată recent de Ursula von der Leyen, care include un proiect esențial: „Drone Wall” - o rețea de tehnologii moderne capabilă să detecteze și să neutralizeze drone și alte mijloace aeriene ostile.

Am subliniat trei lucruri:

- Trebuie sa materializăm această inițiativă cât mai rapid și România va fi un partener implicat 100%.

- Experiența Ucrainei, aflată în prima linie împotriva agresiunii ruse, este vitală și trebuie valorificată pentru a construi soluții eficiente.

- Marea Neagră este o zonă cu provocări specifice și va trebui să realizăm soluții specifice pentru combaterea dronelor navale și protejarea infrastructurilor strategice.

România este direct vizată de intimidările Rusiei și are nevoie de aceste inițiative pentru protecția propriilor cetățeni și pentru securitatea întregului Flanc Estic. În paralel, coordonarea cu NATO rămâne fundamentală.

Astfel de proiecte înseamnă descurajarea oricărei încercări de destabilizare în regiunea noastră și garantarea faptului că Europa rămâne în siguranță.

24/09/2025

A picat moțiunea AUR împotriva Dianei Buzoianu. Și-au ales victima greșită. Unii cred că pot să o pună pe femeia asta la colț, s-o intimideze ca s-o lase mai moale în lupta ei pentru comorile naturale ale României. Diana va sta în picioare. Pentru că n-are niciun alt interes decât o Românie curată.

22/09/2025

✅ Diana Buzoianu, ministra USR de la Mediu, demontează pseudo-acuzațiile din moțiunea depusă de AUR împotriva ei.

Address

Sfântu Gheorghe

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when USR Sfântu Gheorghe posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share