La recensământul din 2002 avea o populaţie de 402 locuitori, majoritari sârbi. Localizare
Stanciova este amplasată la limita sudică a Podişului Lipovei, în centrul judeţului Timiş, la 12 km nord-est de oraşul Recaş şi 41 km est de municipiul Timişoara. Este străbătută de pârâul Gherteamoş. Istorie
Pe teritoriul satului, în punctul „Grădişte”, a fost descoperită o aşezare din mileniul VI î.Hr (pa
leolitic). Situl arheologic face parte din patrimoniul istoric naţional.[1]
Localitatea îşi trage originile din Evul Mediu. Este atestată documentar din 1456, când era proprietatea lui Iancu de Hunedoara. Tradiţia orală păstrează legenda înfiinţării satului de către doi păcurari muntenegreni care au creat în jurul colibelor lor satele Stanciova şi Godenova (nume care se regăseşte în toponimia locală).[2]
Stanciova în Harta Iosefină a Banatului, 1769-72
În 1462 trece în proprietatea lui Matei Pan şi purta numele de Stanschevo.[3] La conscripţia generală din 1717 apare cu numele de Stanscheva, cu 12 case. Între 1718 - 1722, la Stanciova se aşează slavi, sârbi, proveniţi din Muntenegru. Pe harta din 1761 apare ca sat aparţinător districtului Lugoj. În 1852-1853 au fost aduşi colonişti slovaci din regiunea Trencsen. Slovacii s-au răsfirat cu timpul în alte sate slovăceşti precum Brestovăţ, Butin, Nădlac. Noua biserica sârbească s-a construit în 1899.
Între 1905 - 1907 s-au aşezat aici şi colonişti maghiari, circa 150 de familii. În consecinţă s-a construit în 1910 şi o biserică catolică. În 1925 au sosit circa 200 de români transilvăneni. Românii şi-au construit biserica în 1929. În perioada interbelică a cunoscut o de dezvoltare puternică, populaţia ajungând la aproape 2.000 de locuitori. Numele ei a fost o perioadă puternic românizat - la 1924 se numea Stăneşti. După această perioadă a urmat un declin continuu. Localitatea este şi astăzi majoritar sârbească, cu tendinţă de echilibrare între populaţia de sârbi cu cea de români.
