12/09/2026
🇷🇴 Ziua Pompierilor din România | 90 de ani de tradiție militară în Bihor – 1936–2026 🚒
📍 Cetatea Oradea a găzduit, vineri, festivitatea aniversară dedicată Zilei Pompierilor din România și împlinirii a 90 de ani de tradiție militară a pompierilor bihoreni.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența prefectului județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, a președintelui Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, a primarului municipiului Oradea, Florin Birta, și a inspectorului-șef al ISU Bihor, general de brigadă Caba Sorin Mihai, alături de șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, cadre militare, foști comandanți și invitați.
Festivitatea a fost un prilej de a celebra istoria instituției, valorile care au definit această armă de-a lungul timpului și oamenii care, prin curaj, profesionalism și devotament, au contribuit la consolidarea sa.
🎖️ 90 de ani de tradiție militară
În septembrie 1936 lua ființă Compania de Pompieri Oradea. De atunci, uniforma militară a devenit parte din istoria intervenției pentru salvarea vieții și protejarea comunității bihorene.
La nouă decenii distanță, privim cu respect către înaintași și către toate generațiile de pompieri care au construit, prin muncă și sacrificiu, ceea ce reprezintă astăzi pompierii militari bihoreni.
🎬 În cadrul festivității, participanții au urmărit un montaj video aniversar, care a reunit imagini din intervențiile pompierilor bihoreni și momente reprezentative din istoria instituției.
🫡 Omagiu foștilor comandanți
Un moment deosebit a fost dedicat foștilor comandanți ai Companiei de Pompieri Oradea, devenită ulterior Detașamentul 1 de Pompieri Oradea.
Au fost evocate numele comandanților care au asigurat conducerea acestei structuri din 1956 și până în prezent, fiind evidențiată contribuția fiecăruia la dezvoltarea și consolidarea tradiției militare.
🏅 Foștilor comandanți și foștilor inspectori-șefi ai ISU Bihor, prezenți la festivitate, le-au fost acordate diplome și însemne aniversare, în semn de respect și recunoștință.
🌍 Pompierii bihoreni, în misiuni internaționale
Anul 2026 a adus și importante momente de afirmare profesională pe plan internațional.
În primele opt luni ale anului, pompierii bihoreni au participat la patru misiuni internaționale, în Albania, Estonia, Franța și Serbia, reprezentând cu onoare ISU Bihor și România.
👏 Pentru implicarea și profesionalismul demonstrate, pompierii participanți au fost recompensați cu diplome de merit, iar colegii aflați la prima misiune internațională au primit și insigna instituită la nivelul ISU Bihor.
🏆 Campioni naționali după 25 de ani
Un alt moment de referință al anului 2026 îl reprezintă performanța lotului sportiv al ISU Bihor, care, în luna august, a cucerit titlul de campion național la etapa finală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, la 25 de ani de la primul titlu național.
🥋 Pompierii bihoreni au obținut, totodată, rezultate remarcabile la competiții naționale și internaționale de judo și atletism.
🏅 La competiția internațională de judo din Polonia:
🥇 căpitanul Bogoșel Adrian – locul I, categoria 90 kg;
🥈 plutonierul adjutant Coneru Ștefan – locul II, categoria 73 kg;
🥉 plutonierul adjutant Veszy Janoș – locul III, categoria 83 kg.
🏃 La Campionatul de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne – Bacău 2026, plutonierul adjutant Lipai Petru a obținut locul I la săritura în lungime și locul I la proba de 100 de metri.
👏 Pentru aceste performanțe, sportivii și membrii lotului ISU Bihor au fost felicitați și recompensați în cadrul festivității aniversare.
🤝 La finalul manifestărilor, prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și primarul municipiului Oradea, Florin Birta, le-au mulțumit salvatorilor pentru misiunile desfășurate și i-au felicitat pentru profesionalismul, implicarea și devotamentul puse în slujba comunității.
🏛️ Istoria pompierilor bihoreni, păstrată pentru generațiile viitoare
În încheiere, participanții au fost invitați să viziteze expozițiile dedicate istoriei și tradiției pompierilor bihoreni, găzduite de Muzeul Orașului Oradea din Cetatea Oradea.
Cu prilejul aniversării, expoziția a fost îmbogățită cu două elemente noi: o colecție de caricaturi cu tematică pompieristică și un panou dedicat intervențiilor deosebite desfășurate de Compania și, ulterior, Detașamentul 1 de Pompieri Oradea, de-a lungul timpului.
🚒 90 de ani de tradiție militară înseamnă 90 de ani de curaj, devotament și responsabilitate în slujba comunității.