Partidul România în Acțiune - organizația Gura Vadului

Partidul România în Acțiune - organizația Gura Vadului Organizaţie politică locală, de centru, independentă, având ca scop aplicarea de soluţii eficiente pentru dezvoltarea comunităţii.

19/01/2021

Pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepresedintilor consiliilor județene au fost introduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019.

Pentru că încă nu a adoptat legea pentru aprobarea acestei ordonanțe, Parlamentul poate să elimine aceste pensii speciale prin intermediul legii de aprobare.

Legea a trecut de Senat, ca primă Cameră sesizată, și se află la Camera Deputaților, care este for decizional.

Astfel, Parlamentul are la îndemână un instrument constituțional pentru eliminarea din legislație a normelor care reglementează pensiile speciale ale aleșilor locali.

Dacă partidele parlamentare nu vor avea o asemenea inițiativă, vor confirma că ceea ce au făcut până acum a fost doar un teatru ieftin.


Mihai Cristian APOSTOLACHE - președintele Partidului Prahova în Acțiune

30/11/2020
25/11/2020

Prezent în studioul Oglinda de Azi, la Câmpina, la emisiunea moderată de Florin Frățilă, Mihai Cristian Apostolache, candidat pentru Camera ...

24/11/2020
18/11/2020

Address

Gura Vadului
107300

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Telephone

+40766307308

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Partidul România în Acțiune - organizația Gura Vadului posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Organization

Send a message to Partidul România în Acțiune - organizația Gura Vadului:

Share