21/04/2026
#
Deși prudența este esențială, nu lăsa aceasta să se unească cu introversiunea, frica, temerile, nesiguranța sau neîncrederea în propriile intuiții și capacități.
„Să nu vorbești cu străinii!” – e prima lecție de siguranță pe care o primim în copilărie. O învățăm atât de bine, încât ajungem la maturitate cu ziduri groase în jurul nostru, trecând pe lângă oameni ca pe lângă niște umbre.
Dar am uitat un detaliu esențial: omul care îți este astăzi soț sau soție a fost, cândva, un străin. Cel mai bun prieten, care ți-ar răspunde la telefon la 3 dimineața, a fost un străin. Omul care ți-ar putea schimba destinul printr-o simplă conversație este, chiar acum, un străin pe lângă care treci pe stradă.
La bătrânețe, singurătatea nu se instalează pentru că „lumea e rea”, ci pentru că am încetat să mai fim curioși. Am încetat să salutăm, să întrebăm, să riscăm un zâmbet. Ne-am baricadat în spatele grijilor și al prețurilor care cresc, uitând că cel mai mare risc nu e să vorbești cu un străin, ci să mori înconjurat de ei, fără să fi încercat să-i cunoști.
Poate că „străinul” de pe banca de alături este exact partenerul de care ai nevoie pentru a nu mai simți greutatea anilor. Sau poate e doar un om care are nevoie, la rândul lui, să fie văzut.
