14/09/2026
REȚEAUA PSD ZBOARĂ LA VEDERE
Cum a ajuns anormalitatea să devină normalitate în România?
Un avion privat spre Mykonos. La bord: Cristian Deliorga, judecător al Curții Constituționale; Marius Cătălin Croitoru, președintele Tribunalului Constanța; Victor Ponta, fost premier PSD; Florin Manole, pretins reprezentant al comunității rome, eșuat în funcția de ministru din partea PSD; Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României; Ovidiu Silaghi, fost ministru; Bogdan Mîndrescu, directorul Companiei Naționale Aeroporturi București; Gruia Stoica, om de afaceri condamnat definitiv, alături de alți oameni de afaceri.
Nu este o scenă dintr-un film despre oligarhii unei republici bananiere. Este România anului 2026.
Iar explicația lui Mihai Daraban pentru prezența judecătorului constituțional Cristian Deliorga este uluitoare prin naturalețea ei: *sunt prieteni de 30 de ani*.
Tocmai aici este problema.
Nu faptul că oamenii au prieteni. Ci faptul că, la vârful statului român, magistrați, politicieni, șefi de instituții, oameni de afaceri cu interese în justiție și persoane condamnate penal ajung să formeze același cerc de relații, să călătorească împreună în avioane private și să considere că nu au nimic de explicat societății.
Mai aflăm că oameni de afaceri aflați în avion au litigii în instanța condusă de unul dintre pasageri. Iar judecătorul CCR Cristian Deliorga participase anterior la decizii ale Curții Constituționale favorabile intereselor conducerii CCIR.
Fiecare împrejurare poate avea, luată separat, o explicație.
Puse împreună, ele descriu însă un sistem.
Un sistem în care granițele dintre funcția publică, interesul privat, politica de partid și relațiile personale devin tot mai greu de văzut. Un sistem care nici măcar nu mai simte nevoia să se ascundă.
Problema nu este Mykonos. Nici avionul privat.
Problema este această promiscuitate între putere, bani și justiție, afișată fără jenă.
Într-o democrație sănătoasă, un magistrat se ferește chiar și de aparența unei asemenea dependențe.
În România, ni se răspunde senin:
„Suntem prieteni de 30 de ani.”
Și tocmai faptul că nu le mai crapă obrazul arată cât de gravă a devenit situația.